FLOARE PETROV

pariul cu fericirea l-am câștigat chiar dacă trăiesc într-o lume ciudată de miracolul pământului eu m-am legat să nu mă prăbușesc în abis niciodată. dulce iubire mă poartă pe aripa sa dorul e

visați cu mine fără iubire nu aș exista i-am scris poeme ce în lume-au plecat la mii de încercări am putut rezista mi-a fost aproape cântul ca versul fermecat. cântați cu mine pe norul

nopți întunecate nu ne-au despărțit gândurile noastre sunt ceruri cu stele sub bolte de lumină fericiți ne-am iubit trecând cu ușurință prin vremurile grele. să nu mă lași iubite cu speranța

credința ca iubirea îmi curge prin cord ca un izvor de munte cu murmur duios o ajut să crească tot timpul îi acord în lumea cuvântului vibrant melodios. am strâns de-a lungul vremii scumpe

diademe de stele mă mângâie cu raze toamna-i artista sublimă face spectacol răsună prin romanțe vibrează în fraze știu azi că fiecare anotimp e un miracol. sunt ucenicul treaz până noaptea

planeta ne e casă leagăn de făgăduință ne crește ne hrănește ne face puternici tot ce ne înconjoară ne e de trebuință e școală ideală ne formează cucernici. timpul se dizolvă în oceanul

iubirea mă face să cânt și să dansez ritmuri muzicale prin artă mă poartă game de fericire am strâns mereu în crez revelații pure mi-au creat dulce soartă. un cânt un dans muguri de

monumentul iubirii îl sculptez în stâncă ploaia îl scaldă să îi dea strălucire inima tresaltă cu simțirea adâncă plutesc ca un fluture pe nori de fericire. smulg din rădăcină buruiana

iubesc în mers în somn și în visare în amintiri îmi imortalizez destinul răspândesc iubire ca polenul din floare îi absorb toată dulceața și seninul. azi îmi cânt întâlnirea cu fericirea cu

simt invazia nestăpânită a vremii nebune cu frica agresivă de dușmanul nevăzut moartea pândește când liniștea apune lumea nu-i rezistă virusului temut. în memoria divină sfinții se jertfesc se

gândurile-mi bântuie ca niște năluci prin lumea străbătută de teroare candoarea florilor se usucă pe cruci oamenii s-au înrăit și asta mă doare. Dumnezeu e supărat pe lume o pedepsește e

simte-mă iubite cum ard în focul tău flăcări de iubire crescute-n vâlvătaie îmbătrânesc cu tine și nu îmi pare rău se transformă-n cântec a inimii bătaie. îmi înalț iubirea spre cerul

plouă încet peste iubirea noastră în cale se aștern șuvoaie de amintiri un arțar bătrân freamătă la fereastră așezându-mi nostalgia în priviri. e toamnă în suflet și nopțile-s reci peste

tot ce iau din pământ în pământ se întoarce doar sufletul va dăinui în magic univers vise doruri amintiri pe fuioare toarce și nu se lasă ispitit de îngerul pervers. și-a construit cu migală un

cerul a deschis o albastră fereastră să primim și noaptea mângâieri de raze iubitule răsar minuni în lumea noastră și în deșerturi ne întâmpină oaze. sunt fericită dragule suntem

timpul mă fierbe ca pe o legumă dar eu conserv gânduri în oțet de mere soarele la optimism mă-ndrumă și mă oprește să mai caut himere. îmi urmez visul pe spirale de vers cu speranța că mă duce

las în urmă mâhnirea când scriu și mă debarasez de stresante regrete flori de nu mă uita plantez în pustiu gânduri tumultuoase le transpun sonete. binecuvântez lumina așezată pe pleoapă știu

freamăt ca plopul la poale de munte am prins rădăcini pe un tărâm de vis geografia iubirii îmi vibrează în minte emoții lirice spre cer am trimis. muguri de vers gânguresc pe scoarță sevele

lumini așează nimburi pe tâmplele albe dinamizând destinul în sonor univers nopțile strălucesc cu stelare salbe nu cred în prăbușire mă zidesc în vers. credința și iubirea-s idealuri

nimic nu mă împacă mai mult ca versul adagio al iubirii scris în limba dulce face să vibreze în mine universul furia și mâhnirea poate s-o descurce. versul îmi e dorul de zi și de noapte îl

ascult vrăjită pianul toamnei fluturi mai dansează pe clape albe castani schimbă coroana în Grădina Doamnei vântul mișcă norii a cerului salbe. în cuibul cerului visele-s curcubeie poeții

resimt stupoarea la marginea tăcerii o mască râde o mască iar plânge cortina suspină în teatrul durerii în fiecare oră un actor se frânge. pe scena lumii toți suntem actori și viața ne dă

visul meu romantic un corifeu se vrea să adune cântece din lumea sublimă să cânte zi și noapte dragostea indiferent că ceața e prezentă în climă. în zori mi-așez pe buze nectar cules din

repurtez în univers cruciada senină un colț în veșnicie să cuceresc luna mă învață să rămân calină dragostea de viață să o sporesc. respect cu rigoare divine porunci am conștiința misiunii