Flavia Muntean

crizantema – luminând soarele rămas pe crucea de lemn

drumul spre casă - patina lunii se-așterne pe plugul cel nou

umbre fără nume - străbătând cu ploaia satul nimănui

cer fără stele – hoinarul se-oprește în câmpul de mentă

marginea râpei – măceșul înflorește ca-ntotdeauna

casa pustie – ploaia de primăvară singură pe străzi

nouăzeci de ani – îl vizitează pe rând câteva stele

râpa adâncă - luna ajunge prima la mielul pierdut

drumul troienit - încă mă mai cuprind urmele tatei

cerul limpezit - vântul închide poarta în urma lunii

martie în zori - baba-și destramă vesta pentru straița nouă

cutremur ușor - o carte se închide iarăși în sine

claxon insistent – parfumul magnoliei se risipește

soare prin ceață - aproape că-l stinge orice adiere

bătrânul singur - lumina lunii împarte pâinea în două

zi de alegeri - de la balcon cățelul latră la vrăbii

ninsoare lină - fierarul bate alt ritm pe nicovală

sala de ședințe – acustică perfectă pentru tăcere

ascunsă adânc în foșnetul ninsorii - liniștea serii

rebusist in parc – un fir din barba-i lungă descâlcit de vânt

vecin vorbăreț în trenul de noapte – vechiul ceas uitat

aproape de cer – corbul grăbit răvășind ninsoarea lină

noapte de iarnă - dintr-un petshop pustiu cântec de greieri