Flavia Muntean

zăpada mieilor - unul câte unul stropii de sânge

scrisori din Africa - îmi amintesc deodată gustul foamei

furtună de mai - un val duce norii înapoi în larg

această liniște ... ca și cum nimeni în lume nu mai plânge

măgarul din zori - în câte milenii și-a finisat glasul …

noaptea cea mai lungă - o pisică oarbă dispare în ea

polei peste tot – trei necunoscuți se prind pe rând în brațe

valea îngustă - o frunză își schimbă locul în vânt

poleiul din zori – mă trezesc în brațele cui nici nu visa

crivăț în noapte - mă întorc la căldura paginii albe

polei pretutindeni - cântecul cocoșului tot neterminat

aniversare – în șoaptă mă-ntreabă toți câți ani implinesc

ger pe Champs-Élysées - un zdrențăros trece dintr-o vitrină-n alta

primul lor sărut - după un timp umbrela se-ntoarce la ei

se-ndeasă ceața ... cățelul își caută speriat coada

sfârșit de an - un fulg se-așează lin peste un altul

iarnă la zoo – nervura unei frunze înțeapă luna

lacul potolit - limpezind conturul uriașului crap

ah, luna plină! călugărul molfăie un cartof uscat

tabăra de ski - deja m-am împrietenit cu un tânăr brad

ploaia de toamnă - lângă liniștea ei liniștea pietrei

o frunză pe lac - jumătate de lună se strânge la loc

pianului ușoara apăsare a ploii în zori

luna subțire – se depărtează și ea cu frunzele toamnei