Filip Militeanu

Te-afunzi în întuneric, ființă solitară Și bezna cea adâncă te va acoperi Și timpul trece iute, căci viața e fugară, Iar tu în noaptea-adâncă ai vrea să fie zi – Dar totu-i întuneric, ființă

Și dacă totuși vei uita Vrăjitul vis ce ne-a unit Și te-a făcut iubirea mea O scurtă clipă-n infinit, Nu te condamn ; nu-i vina ta, Așa e-n toate hărăzit : Tot ce a strălucit cândva Se

Mă plimbam într-o zi de 29 februarie pe Lipscani. Ajunsesem la un moment în fața bazarului, când văzui cu mirare o coadă lungă de un kilometru în fața tejghelei unui negustor. Mă

Orice s-ar spune, fetele sunt și rămân o adevărată comoară ! Nu datorită frumuseții lor, căci orice frumusețe este relativă și deci, trecătoare, deși există și comori de frumusețe; nici

Din ziua aceea când mi-am făurit din tine un Idol și l-am fetișizat, retrăiesc mitul păsării Phoenix : m-am renăscut din cenușa

În drumul vieții azi ne despărțim Și între noi uitarea se așterne ; E capătul idealelor eterne La care noi cu toții năzuim… Ideal profan în suflet singuratic, Te-am căutat prelung și te-am

Femeile vor pune stăpânire pe omenire și apoi o vor distruge. Iar noi, bărbații, vom ajunge sclavii femeilor, și stăpâniți de ele le vom binecuvânta. Și aceasta, în două cuvinte, înseamnă

Carmen Saeculare, cântec de diamant crescut din pianina eternității, ai inventat Iubirea magică, ai copt-o în cuptorul Soarelui și ai pus-o stăpână peste oameni. Dar noi, prizonieri ai

Noi, oamenii, prețuim viața mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, deși mulți dintre noi nu își justifică existența pe acest pământ al luptelor eterne. Noi, oamenii, căutăm

Eu sunt copilul unui vis de vară, Născut din spuma mării, în neant ; Un Rai și-un Iad în mine se măsoară Și îmi stârnesc un vis halucinant : Se face că sunt tânăr și iubesc Cum poți iubi în

Tu ești o Zână din Neant venită… Eu sunt un Om cu inima rănită… Iubirea ne-a legat pe totdeauna Unindu-ne cu-a ei îmbrățișare ; Balsamul ei va lumina într-una Eterna noastră,

Odată, într-o bună zi Bătrânul Diavol se trezi Scoțând văpăi de foc pe nări, Își prinse aripile în spinare Și coborî din Haos pe Pământ Cu gândul de a face cercetare În cele patru zări de

Când te afunzi în întuneric Înveți să prețuiești lumina Și în adâncurile humii Te răzvrătești și lupți cu tina. În întunericul iubirii Și eu, ca alții am căzut… Însă, în loc

Rațiunea noastră doarme și visează Tot ce nu îndrăznește când e trează. Așa se naște visul de iubire Care se stinge-nvins doar la trezire. Somnul rațiunii monștri plăsmuiește, Deci,

Am cunoscut o vacă albă Pe când Maria o mulgea Și în găleată, lapte negru Picur cu picur, clipocea. M-a omenit și-atât de dulce Era minunea din pahar, Încât mi-am zis : “Așa o vacă Cine o

S-au reîntors copiii primăverii Și ghioceii iar au înflorit, Trăim poemul cald al re-nvierii Și-o nouă primăvară a sosit. E primăvara ta ce îți aduce Un dar neprețuit de ziua ta : E gândul

Străbăteam imensul și înfloritul deșert al iubirii alături de Ea, sub puternicul Soare al autosugestiei mele. Și deodată, am simțit cum mă afund într-un val de nisipuri mișcătoare, singur,

Într-o noapte, Gioconda mi-a apărut în vis, spunându-mi : “Pe tine te-am ales să afli taina misteriosului surâs cu care m-a înzestrat Leonardo da Vinci, pentru că numai tu îl poți înțelege

Eu sunt un cântec de caval Purtat de vânt Și dus de val, Prin minunatele grădine Cu trandafiri Sădiți de mine. Sedus de frumusețea lor Eu plec curând, Deși mi-e dor. Mireasma lor mă

Mi-e sete de viață și vreau să o beau, Cu sete-aș goli tot paharul; S-o simt clocotind, răscolindu-mă, vreau Să-i simt frumusețea și-amarul. Pământul de-ar arde, eu focul să-l

Deși e toamnă Și frunze ruginite plutesc Purtate de vânt, Florile mele înmuguresc. E primăvară Pe cerul sufletului meu, Soarele râde, Norii plâng lacrimi mereu. Visele coapte Atârnă