Poezie
Visează...
3 min lectură·
Mediu
Când umbra înserării peste oraș se-ntinde,
Plimbându-te pe stradă, aleanul te cuprinde;
În mintea-ți zbuciumată, în melancolic ceas,
Un gând atunci se naște și-ar vrea să prindă glas;
Atunci, în feeria amurgului, visează –
Ridică-te din tină, și speră, și cutează;
Visează-te-ntr-o lume de ireale vise,
O lume a minunii și-a porților deschise.
Atunci te crezi un tânăr îndrăgostit pribeag
Ce trece prin visare al orelor șirag.
Te crezi mereu alături de cea care ți-e dragă,
Pe care ai visat-o de-o lungă viață-ntreagă.
Pășești pe-asfaltul străzii cu Ea mereu în gând –
Frumoasa ta nălucă, cu ochii surâzând,
Închipuire strearpă, ființă fără glas
E-alăturea de tine… Așa, tot pas cu pas,
Năluca reînvie, și-atunci când o privești
Alăturea de tine e-o fată ca-n povești:
E blondă, ochi albaștri, frumoasă ca o zână –
Și cum o mai dezmiardă privirea ta păgână !
Uimit de strălucirea minunii feciorești
Ca un smintit în fața ei stai și o privești
Și nici că-ți vine-a crede că ai în fața ta
Idolul minții tale, cea mai frumoasă stea.
O iei atunci în brațe, plutind ca într-un vis
Și urci în cel mai mândru din lume paradis,
Îi mângâi galeș părul pudrat cu aur fin
Iar dânsa te privește cu chipul ei senin,
Și îți zâmbește-ntruna dulceag, seducător –
Cufundă-te în marea lumescului amor,
O, tinere, vrăjită e-ntreaga ta făptură
Și-n jur nu vezi nimica decât iubire pură.
Atunci, tu strânge-n brațe distinsa ta povară
Și-nlănțuie-i grumazul, și mijlocul, și iară
Sărută-i lung și gâtul, și umerele-i goale –
O frige greu sărutul, martor iubirii tale.
Ești îmbătat, sărmane, de-a tale plăsmuiri –
În patima visării, dezbrac-o din priviri
Și poart-o în tăcere spre patul tău umbros
Împodobit cu roze și flori de abanos.
Privește-o cât de blândă-i și cât e de frumoasă,
Stăpâna minții tale și-atât de drăgăstoasă !
Îi mângâi a ei mâne, și coapse, și picioare,
La pieptul ei, aleanul își află alinare,
Ca pe o sfântă-n lume-o săruți și-o-mbrățișezi –
Sărmană creatură, ce fericit te crezi !
Manona ta gingașă, cuminte și supusă
Te-nvăluie-n privirea-i de dragoste nespusă,
Și stând așa alene și goală-n fața ta
Când o atingi cu mâna începe-a tremura,
Și-mbrățișarea-ți este atât de voluptoasă
Iar jertfa dinainte-ți atât e de frumoasă –
Un trup angelic, gingaș, sculptură de Cararră,
Ca marmura de albă-i în mâna ta, brățară.
Tu-i mângâi în neștire șuvița-i aurie
Și-n ochii ei albaștri citești taine – o mie,
O-nlănțui, și-mpreună cu Ea să fugi ai vrea
Din lumea ei de basme, s-ajungi în lumea ta.
Dar, tinere, aceasta e simplă plăsmuire,
Iar blonda ta frumoasă e doar o nălucire –
Nebune, tu zadarnic te-ai îmbătat cu vise
Căci pulbere-i ce mintea ta de nebun gândise;
Și când te plimbi tu singur sub bolta azurie
Icoana celei scumpe în tine reînvie,
Și-ți faci din nou iluzii sub umbra înserării –
Dar toate sunt pierdute în teama așteptării.
001.262
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Filip Militeanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 483
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 66
- Actualizat
Cum sa citezi
Filip Militeanu. “Visează....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/filip-militeanu/poezie/1747926/viseazaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.