Felicia Flor Baltag

Versurile tale sunt frumoase si nu spun asta fiindca tu esti FLORINA. Cu ele ai ajuns la inima mea si sincer mi-as dori si eu, candva, sa ajung la nivelul vostru (ma refer la scris). Am multe de invatat de la voi si va multumesc pentru ca va lasati amprenta pe acest site.
La multi ani!

In primele doua versuri, eu am surprins imaginea celui iubit. Se pare ca ceva anume va tine departe unul de celalalt, iar acest lucru nu poate sa aduca decat durere. \"Cerul se prelinge în pași de durere\", toata fiinta sa sufere. Citind versul acesta, in mintea mea s-a nascut imaginea unei persoane care isi taraie pasii. Si cu fiecare pas, ceva din el se pierde (taraitul pasilor exprima suferinta. Toul e echivalent cu o lacrima care se prelinge pe obraz). \"Îngerind ziua cu amărăciunile nopții.\", incercand sa-si anestezieze inima, el fura secundele zilei (ziua pentru el reprezinta, cat de cat, o evadare) si le presoara pe rana. Dar ziua mai poate fi vazuta si ca o speranta.
\"Ochii își scutură în clepsidra inimii
Verdele ce nu piere.\", aici e vorba, din punctul meu de vedere, de propria-ti persoana. De dor, iti inchizi ochii si incepi sa-ti imaginezi fiecare clipa ce te-a inaltat (verdele reprezinta clipele petrecute alaturi de cel drag). La un moment dat, prinsa in trecut, durerea iese la suprafata: \"În culcușul palmelor,// Lacrimile uită// Sa respire...\".
Cred ca de aici incepe si o parte imaginara a poeziei. Si anume: el isi schimba drumul indreptandu-se catre tine (din aceasta cauza am si afirmat ca ziua=speranta) si astfel lacrimle tale pentru a doua oara uita sa respire, dar de data aceasta de fericire.
\"Iscodirea degetelor
În căutarea luminii
Se fereau privirii.\", mi te imaginez ridicandu-ti chipul din palme, dar fara sa-ti descizi ochii, de teama sa nu rupi vraja, si cu degetele cautand atingerea celui iubit.
\"Din umbră,
Prezența nevăzută
Ne zâmbea!\", Domnul se bucura de reintalnirea voastra.
Finalul da si titlul poeziei.

Ma bucur ca am avut posibilitatea sa citesc un astfel de text in Saptamana Mare.

Foarte frumos si sensibil acest text. Cine se putea gandi la o astfel de surpriza? Nimeni alta decat: Maria!
Deoarece ai dedicat aceste randuri dragei noastre prietene, Florina, imi pemit sa-i spun si eu \"La multi ani, floare!\" pentru ziua de ieri si nu in ultimul rand sa-ti multumesc pentru aceste minunate cuvinte.
De remarcat:
\"Lumina cucereste pământul cu o sete ce parcă îți dă aripi. Doar câteva urme de nori mai dormitează pierduți în calea soarelui, dar promit că în secunda urmatoare se vor ascunde.\", \"Parfumul lor, prietenos și misterios în același timp îți cere parcă să te apropii să le admiri și să le iubești ca pe o femeie delicată.\" --> bun final.
Sa nu uit: fiecare femeie in parte e o floare. Si sunt sigura ca esti de acord cu mine.

Da, Maria... in anumite situatii, iubirea in loc sa ne dea incredere in noi si sa ne aduca in pragul fericirii, ne sperie. Din ce cauza? Poate datorita faptului ca ne simtim minusculi in fata ei, poate ca simtim ca nu meritam atingerea ei, poate ca nu suntem demni de ea. Sau poate fiindca nu ne credem in stare sa oferim dragoste cu aceeasi intensitate. De multe ori alegem sa ne retragem in cochilia noastra si sa suferim in tacere. Ne spunem: \"timpul le va rezolva pe toate.\" Dar nu facem decat sa ne amagim. Sentimentele adevarate nu pot fi stinse dupa cum vrem noi. Nu poti sa spui unei persoane: \"Te iubesc!\", iar in urmatoarele secundele sa revii si sa afirmi foarte sigura pe tine: \"Stii, eu nu te mai iubesc.\" Asta ar insemna ca esti o persoana falsa. Sentimentele nu fac decat sa adoarma, Maria.
Stii ce mi-a spus o persoana draga mie? \"Felicia, in tot acest timp de cand te cunosc am invatat ceva: iubire fara lacrimi nu exista\". Si avea dreptate. Raspunsul se afla si printre randurile tale.
Noaptea a fost si va ramane timpul indragostitilor. Fie ca persoana draga noua ne este sau nu alaturi, cand seara se apropie cu pasi grabiti peste oras, gandurile noastre isi sfarsesc orice activitate si se retrag in universul iubirii. Asa ai facut si tu: \"Închid ochii, adomind pleoapele să mi te închipui suflete, între liniștea unui apus și răsărit de soare.\" La inceput totul e frumos:
\"Blândețea privirii tale ascunsă spre orizont mă umple de mireasma primăverii liniștite și calde acoperindu-mă de dragoste.
Mă simțeam ca un boboc de floare în căldura mâinilor tale...\", dar apoi, tonul sufletului se schimba:\"De undeva chemarea tulburătoare a verdelui mistic îmi sfâșie seceta sufletului , care tânjește după inima ta așezată între două semne de întrebare.\" Exista o neliniste care iti umbreste fericirea. Cele doua semne de intrebare le-am vazut ca pe niste persoane. E ca si cum, el trebuie sa aleaga. Din anumite motive, cred ca e bine sa ma opresc aici, sa nu patrund mai mult decat e cazul.
In iubire totul e posibil si dupa parerea mea: sarac e cel ce iubeste si este iubit, dar nu vrea sa fie fericit (in cazul in care se poate). Cand iubesti trebuie sa lupti si in primul rand sa faci sacrificii. Nu poti avea totul!
\"Pentru toți cei care iubesc, au iubit si mai au încă timp să iubească...\" Maria, niciodata nu-i prea tarziu! Sa nu uitam ca traim pentru a fi iubiti si in primul rand pentru a darui iubire. Nu exista limita si nici timp.
Cu aceeasi sinceritate ca de fiecare data, Floris.

Sarbatoare dupa sarbatoare... ce poate fi mai frumos, Maria? Felicitari si din partea mea.

Multumesc din toata inima pentru acesta dedicatie, Maria. Ma simt foarte onorata si norocoasa. Uneori ma intreb daca merit ceea ce unii oameni in ofera.

Pentru inceput am sa incerc sa comentez imaginea pe care ai expus-o. Asa cum ii spuneam si unui prieten de-al nostru de pe poezie, in urma cu cateva momente, SENTIMENTE e alcatuita, din punctul meu de vedere, din doua tablouri: unul aflat in planul apropiat si anume cel imbracat in umbra, iar cel de-al doilea aflat in planul indepartat, purtand numele de \"oaza de lumina\". Aceste doua tablouri reprezinta de fapt doua suflete. Daca ne uitam mai bine, vom observa ca umbra isi intinde mana catre lumina. Sufletul pictat in tacere isi deschide portile pentru a primi caldura \"oazei de lumina\". Cand gasesti cuvantul ce-ti lipsea, ce faci? Il imbratisezi. Si cred ca aici isi au radacinile urmatoarele versurile \"Dau foc// Zapezilor din mine\".
Frumos.

Pentru inceput am sa incerc sa comentez imaginea pe care ai expus-o. Asa cum ii spuneam si unui prieten de-al nostru de pe poezie, in urma cu cateva momente, SENTIMENTE e alcatuita, din punctul meu de vedere, din doua tablouri: unul aflat in planul apropiat si anume cel imbracat in umbra, iar cel de-al doilea aflat in planul indepartat, purtand numele de \"oaza de lumina\". Aceste doua tablouri reprezinta de fapt doua suflete. Daca ne uitam mai bine, vom observa ca umbra isi intinde mana catre lumina. Sufletul pictat in tacere isi deschide portile pentru a primi caldura \"oazei de lumina\". Cand gasesti cuvantul ce-ti lipsea, ce faci? Il imbratisezi. Si cred ca aici isi au radacinile urmatoarele versurile \"Dau foc// Zapezilor din mine\".
Frumos.

\"Oare pentru ce merită să trăim sau să murim în această lume?\" si eu m-am gândit de foarte multe ori la acest lucru și asemeni tie \"cred că cel mai bun răspuns nu este altul decât – iubirea.\" Poate sunt prea romantica, dar e atat de minunat cand esti iubit si iubesti. In momentul in care oferi dragoste te simti nemaipomenit, implinit. Aceasta e doar o opinie de-a mea. Desigur, nu toti sunt si simt ca mine.
\"Ești tu, oare, cel căutat prin vise și speranțe deșarte sau poate doar gândul meu tainic prins într-o îmbrățișare?\" niciodata nu poti afla un raspuns daca nu ai curajul sa pasesti pe urmele ce te ispitesc. Nu e suficient sa-ti doresti ceva, mai trebuie si sa lupti pentru acel ceva. Mai degraba risti decat sa ai regrete mai tarziu. Stii vorba: \"Incercarea moarte nu are\".
Textul tau e o asteptare continua, o asteptare imbracata in emotie si mii de intrebari. Asa se inmpla de obicei la prima intalnire cu cel drag. Si cred ca fiecare dintre noi a trecut prin aceasta.
Am retinut: \"Ne-am dat întâlnire într-un răsărit de lună și-un apus de soare...\", \"Lumina lunii îmi mângâie gândurile. Tu rătăcești aiurea și s-ar putea să nu mai găsești drumul înapoi. Nici nu pot gândi că nu vei veni. Curajul cu care am înfruntat teama, emoțiile necunoscutului nu a fost unul firesc, ci unul clădit în mine de puterea unui Ceva dincolo de ființa mea. Am învățat mereu să lupt pentru ce îmi doresc.\", \"noaptea așternuse covoare de frunze multicolore spre a-mi dezmierda tălpile în săruturi.\"
Toate cele bune.

Dupa cum ti-am marturisist si in urma cu cateva saptamani, dupa ce ti-am citit pentru prima oara randurile, aceasta poezia e plina de sensibilitate si trairi. Iar titlul pe care l-ai ales spune totul.
Trei soapte mi-au mangaiat auzul, recitindu-ti versurile. Stii, in momentul in care citesc o poezie sau un text mintea mea se transforma intr-o pensula, iar cuvintele, ce imi hranesc ochii, devin culori. Imaginatia si modul in care “dezbracam” cuvintele joaca un rol foarte important in refacerea scenei. Iata ce a creat mintea mea: un tablou al iubirii in care nu pot poposi decat doua suflete. Se pare ca fiinta ta, referitor la aceasta poezie, e imbratisata de doua iubiri: cea a mesteacanului si respectiv a teiului. Deci, esti nevoita sa alegi. Teiul l-am vazut ca pe trecutul tau, iar mesteacanul ca pe viitorul tau.
In prima strofa avem vocea mesteacanului, care iti marturiseste ca in ciuda incercarilor sale de a te uita nu a reusit:
“Iubirea, visează naivă la clipe
Ce din păcate sunt botezate trecătoare.
Sentimentele, cameleon înșelător,
Ca frunzele toamnei vor apune.
Așa-mi spuneai când te țineam în palma gândului
Încercând să mă lepăd de tine.”
Dar n-am putut!”
De ce semnul exclamarii? Pentru ca e o stare de bucurie, el e fericit ca nu a reusit sa te scoata din mintea sa, si in acelasi timp de neasteptare, uimire (dupa cum ai si afirmat) à credea ca timpul incet, incet va sterge orice urma a sentimentelor sale pentru tine.
“Privirile tale…
Pământu-mi sfânt în cântece de dor sărută.
-Hai vino...”, prin aceste versuri el ti se daruieste in totalitate. Dar sufletul sau nu e pe deplin scaldat in lumina. Datorita faptului ca nu a fost in stare sa isi accepte sentimentele de la bun inceput, el se teme de un eventual refuz din partea ta: “Șoptește mesteacanul unduindu-și durerile.” (aici e vocea ta interioara, e ca un povestitor pentru noi. Ne face sa aflam prin ce stari trec personajele).
”-Nu, rămâi...” à raspunsul teiului, care incearca sa te tine langa el.
“Răspunde teiul înflorind a primăvară” à iti daruieste ceea ce stie ca-ti place. Din suflet sau nu… nu stiu. Dar totul e ca sa nu te piarda.
“Să vin, să mai rămân?” à vorbesti cu tine insati. Nu esti sigura de calea pe care ar trebui sa o urmezi. Dar intr-un final eu-l din tine iti striga: “-Rămâi, dar vino!” (ramai à nu trebuie sa-ti uiti trecutul, sa-ti stergi amintirile; vino à viitorul tau e alaturi de cel pe care il iubesti cu adevarat, langa mestecan).
Finalul eu l-as schimba putin si anume, astfel:
“Si am venit, pelerin al inimii mele!” à glasul tau, care pentru prima oara in aceasta poezie nu mai e interior. Adica este auzit si de mesteacan si tei. Reprezinta decizia pe care ai luat-o si anume de a-ti petrece restul vietii alaturi de mesteacan pe care il consideri pelerinul inimii tale.
Nu ma prea pricep la comentarii, dar m-as bucura daca am fost in acelasi gand.
Si sa nu uit: daca un poet a folosit anumite expresii sau cuvinte mai des in poeziile sale, asta nu inseamna ca, tu, folosindu-le la randu-ti nu ai facut decat sa-l copii sau ai vrut sa exprimi acelasi lucru. Un cuvant poate avea atatea intelesuri.
Ar mai fi ceva de spus, dar cred ca e timpul sa ma opresc.
Te sarut pe suflet.

Oare de ce sentimentele noastre trebuie vazute ca niste clisee? Dupa cate am abservat eu \"Un strop de moarte\" a fost inclus la rubrica personale-jurnal. In nici un caz la proza. Si tocmai aici trebuie facuta diferenta: cand pasim pe urmele unui astfel de text, ar trebui mai intai sa respiram cu inima.
Omul, uneori, simte nevoia sa se elibereze si cum poate fi mai simplu decat scriind? Multi am putea sa ne regasim printre aceste randuri.
\"Iubesc cuvintele așternute aici, ele vor naște eternitatea.\" Cred ca prin aceste versuri ai spus totul.

De data aceasta am sa te contrazic si in acelasi timp am sa te si cert: cum poti sa afirmi \"restul..sunt vorbe si o stim cu totii...\"? De fiecare data incerc sa fiu sincera. Nu-mi place sa spun ceva doar de dragul de a spune sau pentru a face o persoana sa se simta bine.
Versurile si pozele pe care le-ai inclus se traduc reciproc.
Ce vine din suflet nu sunt doar vorbe!

Simplu si frumos. Iar pozele se potrivesc de minune.
\"mușcăm amândoi cu poftă
se aude clar
explozia
papilelor gustative:
ne ronțăim fericirea.\"
E o placere sa te citesc.

Mi-au placut mult versurile:
\"și ploua adolescentin o moarte
în patul conjugal\",
\"i-au scos din stomac un geamantan cu vise\",
\"și mi-au zgâriat anunțul mortuar pe un iris:...\".
Mi-a facut placere sa te citesc.

S-au scris și se vor scrie multe despre Eminescu. Clișee sau nu... cine știe, Ovidiu. Oricum, în ciuda afirmației tale, care nu ar strica să fie reformulată (în felul acesta lumea și-ar da mai bine seama de ce ai vrut să spui cu adevărat), eu vreau să o felicit pe Maria. Da, felicitările mele minunat suflet pentru fiecare cuvânt în parte. Ai reușit prin acest text, \"el însuși o stea\", să-mi aduci bucurie în inimă. Nici nu mai știu de câte ori ți-am recitit rândurile. Eminescu e cel ce m-a învățat să iubesc poezia, m-a fermecat prin simplitatea și armonia versurilor sale, și ca și tine, mă întreb: \"Ce ar fi fost sau ar fi Iașul fără Eminescu?\"
Ce mi-a ramas în minte, referitor la cuvintele tale:
\"Iașul e un loc sfânt, un loc unde vii ca un pelerin. Cu ce vii? Cu ce ai! Și dacă n-ai altceva de dat, vii cu sufletul în mână.\",
\"El a iubit-o pe Veronica fiindca nu i-au trebuit mai multe viori pentru a crea o melodie nemuritoare.\",
\"Poate nu întâmplătoare erau cuvintele lui Eminescu pentru Veronica...\", iar finalul, nici nu se putea mai bine:
\"Trecand odata pe drumul nemuririi mi-am îndreptat pașii spre \"Mormântul genialului și nefericitului Eminescu\", care a avut o soartă mai bună decât a poetului. Mâini pioase îl îngrijesc; necunoscute îi aduc flori; odată am găsit buchete de viorele, presărate așa, pe țărână, încât să alcătuiască cuvântul: V E R O N I C A\".\"

Stii tu oare cat de bine \"curge\" poezia ta, Florina?
Ne-ncanti ochii cu-ale tale versuri, iar sufletele ni le ningi cu zambete.

Bună, Maria. Nici nu se putea să nu pășesc pragul gândurilor tale. Și după cum ai și spus, mai sunt încă două zile până la sfârșitul sărbătorilor de iarnă și cu această ocazie lăsă-mă să-ți fac o urare așa cum îmi place mie:


Aho, aho de sărbători,
De pe drum venit-am noi
Urătura s-o rostim
Chiar aici la dumneavoastră,
Gazdă bună și frumoasă!

Și cuvântu-mi ascultați
C-am vorbit cu Anul Nou,
Ce-a promis prin jurământ,
Zile bune să v-aducă,
Masa să v-o-ncarce toată,
Fericire și căldură,
Împlinire sufletească!

Iară voi ce stați așa?!
Zurgălăii să-i aud,
Și-apoi strigați cât vă ține:
\"La Mulți Ani și la mai bine!\"


O mică urătură, dar sper să-ți placă, cu atât mai mult cu cât cuvintele îmi aparțin și vin din suflet.
Sper ca anul acesta să ai parte numai de bucurii și fiecare dorință în parte să ți se îndeplinească.
Și încă o dată \"La Mulți Ani!\" pentru ziua de 31 decembrie.

\"albi pomii au zâmbit seduși de propriile crengi\" mie mi-au placut foarte tare aceste cuvinte.
Mircea, ti-am citit in urma cu cateva zile poeziile si mi-am dorit atat de tare sa-mi las si eu parerea, dar din pacate cuvintele nu m-au iubit in acel moment. Azi, revin si vreu sa-ti spun ca versurile tale isi vor gasi intotdeauna loc in inimile noastre.
Craciun Fericit, Mircea!

Craciunul se apropie de noi cu pasi repezi, iar tu, Maria ai reusit, prin intermediul acestui articol, sa ne imbraci cu-a sa caldura cum nu se putea mai bine.
In primul rand vreau sa-ti multumesc pentru minunatul gest pe care le-ai facut fata de mine, si anume oferindu-mi posibilitatea sa particip si eu la acel dialog, iar in al doilea rand, indiferent ce data e, lasa-ma sa-ti urez: \"Craciun Fericit, suflet frumos!\"
Ai prezentat totul exact cum a fost. Colindatorii, in acea seara, ne-au adus pace in suflet si sper ca randurile tale sa faca acelasi lucru.