Zi senină
ca un preludiu
la clipele noastre trecute…
taina este dezlegată demult,
numai degetele noastre
nu cred oglinda.
Râsul este o mârșăvie,
o gratie
ce mă aruncă în
Chiar dacă pe muntele meu
arde o capră,
mă agăț de fiecare stâncă
în liniște,
ies la suprafața cerului,
scot capul din fum.
Descărcat de celelalte lupte,
înălțimea este unicul preaviz al
Am aprins un ochi de-al tău la miezul nopții
în liniștea în care îmi coc desfătările.
Miroseam în părul tău o prelingere,
căzut cu vârful în jos
zâmbeam un joc deschis,
pe umăr bărbia
Adu-ți aminte cum iernile pe drum
ne desenau și roți
și iepuri la căruță,
cum aduceam aproape toamna de pe gard
...sălbatic mai zvâcneam din freză.
Atunci am adunat un os de pus în
Să-mi iei, te rog,
oglinda de pe cap.
Obrazul îngroșat
să nu-l mai văd.
Mi-a reflectat un nod
în care nu încap.
Nelămurit de munții de cazmale
am căutat în univers o cale
să pun lumină
Vezi, satelit!? Căderea noastră
prin univers avea un nume!
Și îl purtam cu tot cu hume,
zâmbind spirala ta albastră.
În spațiu coruri perindate,
vuiam coloană aruncată
din universul de
FS