Poezie
Alpinism
1 min lectură·
Mediu
Chiar dacă pe muntele meu
arde o capră,
mă agăț de fiecare stâncă
în liniște,
ies la suprafața cerului,
scot capul din fum.
Descărcat de celelalte lupte,
înălțimea este unicul preaviz al eternității,
acolo unde nici un fulg
nu se mai poate topi
în carnea mea.
Spun jos de parcă
o stea mi-a cedat nimbul
și de parcă stomacul îmi varsă uneori
vinul în must.
Până la suflete
rămâne o aruncare în alb
cu aripile încovoiate la piept,
piciorul unui singur titan
dincolo de zăpadă.
001860
0