Eugen Sfichi

Eu te sfătuiesc să taci,
Dar ce spui, așa să faci !

Mărturisești că ochii tăi
Se uită galeș la potăi.

1. Gârda Petru Ioan

Logorif

După cât de bună e
Poanta ta cu euro,
Cred c-am înțeles de ce
Te tratezi la neuro.
I.G.P.

Ai înțeles greșit, dar replica e excelentă.

Amnezie profitabilă

Când te-am dus îngrijorat
La spital, n-aveai un leu
Și-am plătit, dar ai uitat
Pentru că erai.. vă-leu...

Bucuros de oaspete.
E.S.

2. Prundoiu Dan

Ca să vezi că iar ne minți,
Am să-ți scriu ca epilog:
Cu arginți, fără arginți,
Medicul E UROlog!
P.D.

Pirueta e bună, dar ca epigrama să fie ireproșabilă ar fi trebuit să fi respectat ritmul și în versul trei. Epigrama e mică și are atâtea canoane încât mă întreb unde și cum mai încap, dar suntem obligați să le respectăm.
Hai să modificăm puțin versul trei:

Ca să vezi că iar ne minți,
Am să-ți scriu ca epilog:
Cu sau fără de arginți,
Medicul E UROlog!

Felicitări pentru jocul din versul patru.

În spirit autohton

Când te simți mai slăbănog
Du-te la leuro-log.

Mulțumesc pentru popas.
E.S.

Îți voi mărturisi sfios
Că scrii atâta de frumos...

Felicitări !
E.S.

Te-am citit și pot doar spune
Două vorbe : Foarte bune !
E.S.

Felicitări !

Gigele prietene, tu întreci personajul din epigrama pe care o comentăm. El adaugă vorbe la cântar, tu pui vorbe uitând să adaugi marfa.
Te cred că l-ai citit pe Reber, dar l-ai citit după intervenția mea anterioară, altfel ți-ai fi dat seama mai devreme că am dreptate. Te-am atras în probleme subtile ale psihologiei.
Și acum îți dedic amical un catren, pornind de la vorbele din comentariul tău de mai sus :

„Te-ai dat singur în stambă.”
(Gigi Burlacu)

Lui Gigel, analistul fin

Când iei bob cu boambă
Tu descrești mimetic :
De mă dau în stambă,
Tu te dai... în petic.
E.S.

Și acum îți vorbesc serios : mă onorează respectul pe care mi l-ai declarat explicit în ultimul tău comentariu.

Felicitări Vali, ție și tuturor premianților și menționaților.

V-au pus în sală în comun
Cu ornamente de Crăciun
Și în strânsura de glumeți
Apar sclipiri doar pe pereți.
E.S.

Vali, mi-a plăcut poza ta cu carafa.

Gigele prietene, tu ești întruchiparea temei din epigrama mea pe care o comentăm:

Un zâmbet larg și vorbe multe...
Adăugate la cântar.

Prin râsul tău ai intrat în pielea comerciantului meu.
În completarea comentariului meu anterior, întăresc:
Da, în anumite circumstanțe cei doi termeni, subconștientul și inconștientul pot fi SINONIMI. Nu l-ai citit pe Reber...
Copie prin copy următoarea succesiune:

Grand dictionnaire constiinta Reber (1995) subconstient sinonim inconstient

Dă „paste” pe google și dă apoi clic. Îți apar mai multe articole care confirmă spusele mele.
Cât despre râsul tău homeric, acesta încetează dacă ștergi de pe google ce aveai spre căutare și vei copia prin copy următoarea succesiune:

Sigmund Freud 1856 mitul individului turbulent principiul placerii

Dă „paste” pe google și dă apoi clic. Iar apar mai multe articole și iar îmi confirmă spusele...

Gigele, prietene, te asigur că enunțând mitul „individului turbulent”, Freud nu s-a gândit la tine.
Sau mai știi...
Și o replică la catrenul tău:

De-un clește psiho rău te strânge,
Ca diletant ești explicit
Și teoria-ți m-a uimit,
Chiar dacă ai... umplut-o-n sânge!
Gigel

Prins în clești pe net, săracul
Gigi dă-napoi ca racul.
E.S.

Eu nu te fac diletant. Te salut cu amabilitate, ca un inginer ce sunt.

Îmi place în mod deosebit prima și pentru că găsesc multă istorie în ea.
- Banul Măracine arată cât de vechi sunt legăturile militare româno-franceze.
A luptat cu vitejii lui olteni, în secolul 14 în Franța, împotriva englezilor în războiul de 100 de ani. Este strămoșul poetului francez Pierre de Ronsard.
- Banii Udrea și Manta au fost comandanți temerari ai lui Mihai Viteazul, al cărui nume îl invoci în versul doi.
Banul Udrea i-a rămas credincios în cele mai grele momente.
Banul Manta e cel care a eliberat Brăila de turci. E strămoșul marelui nostru epigramist Cincinat Pavelescu.
Să-ți dau și o replică la:

Conducere preventivă

Iubito, când la mine vrei să vii,
Condu cu grijă și îți spun motivul:
E un panou "Atenție, copii!"
...Așa că nu uita prezervativul!
D.N.

Indicator rutier

Iubești o doamnă prea frumoasă
Și deznădejdea te apasă :
În drumul tău spre paradis
Era... „Accesul interzis”.
E.S.

i. Ion Ruse

„Pe sub tejghea”
I.R.

Tu procedezi cam tot așa:
Ascunzi umorul sub tejghea.
E.S.

ii. Gigele

Eu am portretizat un comerciant în stilul epigramei. Hai să-ți arăt aceeași temă zugrăvită de un poet, Ion Pillat în „Acuarelă”:

Nu cuvintele purtate ca argintii
Vânturati din mâNÃ-N MÃna pe tejghele
Ar putea sa mi te cheme-n ochii mintii,
Râu muntean, cu limpezimi de acuarele.

Tu spui că, citez:
"mă"-"mâ" = disonanță încadrabilă în categoria cacofonii.(G.B.P.)
În mod clar nu e cacofonie, nici disonanță. Vezi mai sus că succesiuni de sunete apropiate ca „nă-n mâ” nu produc nici una nici alta.
O strofă din „Fată tristă” a lui Topârceanu lămurește și pune punctul pe i - în cazul nostru pune ambele căciuli pe „a” și ai exact situația pe care o incriminezi:

O, știu bine că-n zadar
Dragostea MÃ MÂnă
Să-l aștept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.

Ce frumos sună și ai exact acel "mă"-"mâ" pe care tu îl consideri cacofonie. Sau disonanță. Uite, ca să cedez și eu, schimb primul vers care te nemulțumește:

Erată

Când îmi mârâiai drăguț
Și semnai „un a-mic-uț”
Începeai să-mi fii, Gicuțu,
Credinciosul... ami-Cuțu’
E.S.

Îmi spui despre rima, citez:
"... cuțu,
... Cuțu’" - rimă cel puțin îndoielnică, dacă nu forțată
(G.B.P)

RÍMÃ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată)

Deci e rimă. E mai mult decât atât, e chiar o rimă bogată.
Dacă omofonia începe cu consoana care precede vocala accentuată, rima e bogată, ca în cazul de față. Avem același sunet, „c” (omofonie) în ambele versuri înaintea vocalei accentuate.

În completarea comentariului meu anterior, Gigele, prietene, îți spun că Freud a făcut studii despre actele ratate și psihopatologia vieții cotidiene. În accepțiunea freudiană, subconștientul (ca preconștient) este activ în refularea pulsiunilor inconștiente care sunt filtrate tocmai prin subcoștient și astfel unele nu mai ajung la conștiință. Freud l-a considerat o conștiință subterană, sau secundară, dar cercetătorii moderni apropie susconștientul de inconștient, considrând chiar că în unele circumstanțe cei doi termeni sunt sinonimi.
Comentariul meu precedent e făcut în cunoștință de cauză și reacția ta e nemeritată. Citește-l pe Reber.
Gigele prietene, Freud, pentru a explica mai bine raportul dintre inconștient și conștiință recurge la... „mitul individului turbulent”. Sunt cuvintele lui.

iii. Prundoiu Dan

De-i acuzat, la o adică,
Uzând ocaua buclucașă
În mâneca de la cămașă
Ascunse una și mai mică!
D.P.

Amuzantă imagine. Mă faci să prefer negustorii de altădată celor de azi.

Ocaua tot mai mică

Păzea, că pentru bișnițar
Ocaua e... un degetar.
E.S.

Mulțumesc prietenilor care m-au vizitat.

Cred că ai citit neatent. La a treia Tataia nu putea folosi sintagma “oameni politici” în loc de “marțafoi” după citatul din Marin Sorescu. Dacă ar fi făcut așa ar fi obținut un catren tern. Recomandat ar fi fost să așeze “marțafoi” în ultimul vers, așa cum a făcut Marin Sorescu.
E.S.

Drept foarte destoinic primar
Și lider cinstit și sărac al
Craiovei... văzut e din car
(Din cel răsturnat la Caracal).
I.G.P.

Mulți, dar ștabi

Ne spune simplu bugetarul
Că la Craiova-s șefi... cu carul.
E.S.

Mersi pentru complimentare, dar nu mă simt flatat pentru că nu știu cum să-l interpretez pe „alde”.
Dacă tot ai amintit de mine, dl. Bunduri are dreptate. Îl cultivăm pe Columbeanu (din păcate), dar cultivăm cucuruzul pe câmp (ceea ce e normal). Al patrulea catren ar trebui modificat, poate din iambic în trohaic, sau altfel, ca să i se facă loc lui „îl”.
E.S.

„Senzații... speologico-soresciene

Când tinzi spre aventuri extreme
Și intri-n peșterile reci,
Te simți, oleacă mai devreme,
Ca în Bulzești,... la lilieci.”
L.G.


Și-a pus în traistă un vampir,
Plecând spre cripta lui de veci
De la ospăț, ca suvenir
Un tom numit... „La lilieci”

P.S.
Epigramele din grupaj sunt bune. Cele de la prima temă sunt foarte bune.
E.S.

I. Miclăuș Silvestru

Guraliv, comerciantul
Făr’ să-i pese de controale,
Cântărind solicitantul,
Vinde pân’ și vorbe goale.
Suuces tuturor!
M. S.

Chiar și întrecând măsura,
Pe escroci nu-i doare gura.

Bucuros de oaspete.
E.S.

II. Gigele

Ca eretic și eratic
Eu întreb: te-am supărat-
Oare- când, de loc pragmatic,
Mă făcuși labil, frustrat?
Gigel

Eratic înseamnă ceva care vădește lipsă de stabilitate și e pe aceeași axă cu „labil” atât în catrenul meu cât și în al tău. La mine „eratic” avea o extindere de sens spre un joc de cuvinte ad hoc, spre erată, adică cel care abuzează de erate.
Mai mult decât atât,
„stâncă eratică” înseamnă un bloc de piatră care este adus în general de ghețari și e așezat în regiuni cu care nu are nimic în comun. Vine de latinescul errare- a rătăci.

Înțelegi de ce „labil”
Are locul său... stabil?

Eratic e un cuvânt mai puțin folosit și l-am lămurit.
Dacă este să psihanalizez catrenul tău de mai sus, observ că m-ai citat fără să pui ghilimele. Conform conceptului freudian al actului ratat, ai dezvăluit accidental că în subconștientul tău accepți acei termeni fololosiți de mine, deși protestezi.
Dixit.

Și acum am un premiu pentru tine: un catren. Cât de fierbinte mi-ai cerut tu măcar un catren...
Iată-l:

Când mă mârâiai drăguț
Și semnai „un a-mic-uț”
Începeai să-mi fii, Gicuțu,
Credinciosul... ami-Cuțu’ .

Mulțumesc pentru trecere.
E.S.

1. Gigel

“Laude pentru amândoi

Epigrama-ți e abilă
Și m-a pus cumplit pe gânduri:
Este-atâta de... subtilă,
Că se văd... doar patru rânduri!”
Gigi

Ce reacție rapidă ai avut cu răspunsul. Ai fost primul. Epigrama ta e bună și e de sine stătătoare. O pun sub lupă și tot nu-i găsesc nimic. O părere: eu aș muta liniuța mai la dreapta, adică “Epigrama ți-e abilă”. Nu e un reproș, dar mi-ar plăcea mai mult așa. Fă-o de dragul meu.
În concluzie:

Sau mă superi când și când,
Sau surâzi din primul rând.

Ai fi vrut un catren?
Mulțumesc pentru trecere
E.S.

2. Nelu Gârda

“Nu știu ce vrei să ne vinzi

Catrenul tău l-am măsurat
Și nu știu... este mult prea mic?
O fi cântarul dereglat?
Că nu mi-a indicat nimic.”
G.P.I.

Acuma îi semeni ușor
Acelui bogat negustor,
Deși tu nu vinzi în bazar,
Pui vorba de duh pe cântar.

Îți urez să-ți crească depozitele bancare într-o zi cât ale mele într-un an.
Mulțumesc pentru trecere.
E.S.

Nelu, dragul moșului

Am încercat să bag prima ta poezioară în ghetuțele lui Laurențiu Ghiță. Cimentul intră, intră și coșmelia, dar nu pot îndesa strofa a treia:

Cum duram ‘n acele zile,
Din chirpici, o coșmelie,
Mi-am luat vreo zece kile
Să le pun la temelie.

Am încercat și să rostesc primul vers cu voce tare.
Am fost și pe malul mării și i l-am dat ca exercițiu de dicție lui Demostene, dar nu a putut nici el. S-a întors, săracul, la pietricele cu care se simte mai bine decât cu aglomerarea de consoane din primul vers. Așa că, dragul moșului, am schimbat puțin strofa astfel:

Cum făceam o coșmelie
Tocmai în acele zile
Mi-am luat vreo zece kile
Să le pun la temelie.

Și a intrat ușor.
A doua poezioară am băgat-o imediat în ghetuțele lui Ioan Toderașcu, dar a făcut submarinul o pană de cauciuc. Toderașcu nu a văzut încă: era plecat cu pluta și naviga cap compas Groapa Marianelor.
A fost mare dandana la cizmulițele lui Dan Norea. L-am găsit acolo pe EPIgonul Ion Ruse, care susținea că în cartea “EPI...gramatica” e vorba numai despre dânsul și că EPI vine de la el, EPIgonul. Dar am rezolvat problema: într-o cizmuliță am lăsat poezioara ta și în cealaltă am îndesat EPIgonul. E cea mai mare ghidușie pe care am făcut-o. Abia aștept să-l văd pe Dan cum se va descurca.
Așa că, dragul moșului, sunt obosit de atâta muncă.
M-am înfiorat să văd cum citează Florian Abel din Dante, în primul comentariu. Pedeapsa pe care o va primi este să citească la fața locului inscripția de pe poarta Infernului: “Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate” și apoi să intre pe poartă. Dar să-l lăsăm pe păcătos să ispășească.
Nelu, dragul moșului, te aștept și la anul, cu alte poezii.
Moș Nicolae

Ha, ha, ha, anunț că vine
Moș Crăciun, ca voi să fiți
Bucuroși și „Să glumiți
Bine !”.

P.S.
Titlul comentariului meu anterior este în transcriere fonetică:
Daniela, tu ai salvat lumea !
E.S.

P.S. Vezi că prima strofă are o altă măsură ca restul.
Laurențiu Ghiță

Prima strofă are aceeași măsură de trei silabe, cu accentul pe a doua, ca și celelalte strofe. E tot amfibrah. E doar mai scurtă cu o unitate de măsură. Acest fapt a fost asumat, fiind introductivă.
E.S.

Mesajul Președintelui-jucător pentru 2012, anul Sfărșitului lumii (conform previziunilor mayașe)

Mi-e propășirea voastră crez,
De-aceea,-n anul care vine,
Permiteți-mi să vă urez,
Compatrioți: "Sfârșiți-o bine!"
Daniela

Îți este foarte scurtă poezia,
Dar titlul său e lung ca veșnicia
Și până-l va citi, întreg, Prea Sfântul,
Va dăinui din veac în veac Pământul.
E,S.

1.
a.
Nea Mitrule

Veghind să nu greșească omul,
Veghind să stea în rând și pomul,
Rigoarea ta ți-ar fi propice
Să arbitrezi și la popice.
E.S

b.
Fi`ndcă ești un tip alegru,
Te-am iubit dar ești nemernic
Mă ții doar în întuneric
Să mă vinzi numai la negru.
Mitru

Negru- alegru e rimă muncită și prinde bine. Dar,
nota bene (adică ia aminte) cinci cuvinte: nemernic nu rimează cu întuneric.
Nea Mitrule, ai fost contagios și ai stârnit aici o epidemie de non-rime

2.
Patronul tău, "puternic cedru",
Având contract cu tine,-aparte,
Din vistieria sa-ți împarte
Umor și bani... și-i totu-n negru.
Miclăuș Silvestru

Patronul meu, luptând cu durii
Din fisc, e negru-n cerul guri.
E.S.

Mulțumesc pentru trecere.