Epigrama-ți e abilă
Și m-a pus cumplit pe gânduri:
Este-atâta de... subtilă,
Că se văd... doar patru rânduri!”
Gigi
Ce reacție rapidă ai avut cu răspunsul. Ai fost primul. Epigrama ta e bună și e de sine stătătoare. O pun sub lupă și tot nu-i găsesc nimic. O părere: eu aș muta liniuța mai la dreapta, adică “Epigrama ți-e abilă”. Nu e un reproș, dar mi-ar plăcea mai mult așa. Fă-o de dragul meu.
În concluzie:
Sau mă superi când și când,
Sau surâzi din primul rând.
Ai fi vrut un catren?
Mulțumesc pentru trecere
E.S.
2. Nelu Gârda
“Nu știu ce vrei să ne vinzi
Catrenul tău l-am măsurat
Și nu știu... este mult prea mic?
O fi cântarul dereglat?
Că nu mi-a indicat nimic.”
G.P.I.
Acuma îi semeni ușor
Acelui bogat negustor,
Deși tu nu vinzi în bazar,
Pui vorba de duh pe cântar.
Îți urez să-ți crească depozitele bancare într-o zi cât ale mele într-un an.
Mulțumesc pentru trecere.
E.S.
Guraliv, comerciantul
Făr’ să-i pese de controale,
Cântărind solicitantul,
Vinde pân’ și vorbe goale.
Suuces tuturor!
M. S.
Chiar și întrecând măsura,
Pe escroci nu-i doare gura.
Bucuros de oaspete.
E.S.
II. Gigele
Ca eretic și eratic
Eu întreb: te-am supărat-
Oare- când, de loc pragmatic,
Mă făcuși labil, frustrat?
Gigel
Eratic înseamnă ceva care vădește lipsă de stabilitate și e pe aceeași axă cu „labil” atât în catrenul meu cât și în al tău. La mine „eratic” avea o extindere de sens spre un joc de cuvinte ad hoc, spre erată, adică cel care abuzează de erate.
Mai mult decât atât,
„stâncă eratică” înseamnă un bloc de piatră care este adus în general de ghețari și e așezat în regiuni cu care nu are nimic în comun. Vine de latinescul errare- a rătăci.
Înțelegi de ce „labil”
Are locul său... stabil?
Eratic e un cuvânt mai puțin folosit și l-am lămurit.
Dacă este să psihanalizez catrenul tău de mai sus, observ că m-ai citat fără să pui ghilimele. Conform conceptului freudian al actului ratat, ai dezvăluit accidental că în subconștientul tău accepți acei termeni fololosiți de mine, deși protestezi.
Dixit.
Și acum am un premiu pentru tine: un catren. Cât de fierbinte mi-ai cerut tu măcar un catren...
Iată-l:
Când mă mârâiai drăguț
Și semnai „un a-mic-uț”
Începeai să-mi fii, Gicuțu,
Credinciosul... ami-Cuțu’ .
Când mă mârâiai drăguț
Și semnai „un a-mic-uț”
Începeai să-mi fii, Gicuțu,
Credinciosul... ami-Cuțu’ .
E.S.
Este un catren sub orice critică: "mă"-"mâ" = asonanță încadrabilă în categoria cacofonii;
"... cuțu,
... Cuțu’" - rimă cel puțin îndoielnică, dacă nu forțată și o țără "colțoasă" - nu crezi?!
"Conform conceptului freudian al actului ratat, ai dezvăluit accidental că în subconștientul tău accepți acei termeni fololosiți de mine, deși protestezi."
E.S.
Actul ratat este un "apanaj" al Inconștientului, onorabile, nu al subconștientului (preconștientului). Săracul Freud!
Doar un lucru am de-ți spus:
Faci din nou poliloghie,
Demonstrâd o dată-n plus...
Că nu știi... psihologie!
Tu procedezi cam tot așa:
Ascunzi umorul sub tejghea.
E.S.
ii. Gigele
Eu am portretizat un comerciant în stilul epigramei. Hai să-ți arăt aceeași temă zugrăvită de un poet, Ion Pillat în „Acuarelă”:
Nu cuvintele purtate ca argintii
Vânturati din mâNÃ-N MÃna pe tejghele
Ar putea sa mi te cheme-n ochii mintii,
Râu muntean, cu limpezimi de acuarele.
Tu spui că, citez:
"mă"-"mâ" = disonanță încadrabilă în categoria cacofonii.(G.B.P.)
În mod clar nu e cacofonie, nici disonanță. Vezi mai sus că succesiuni de sunete apropiate ca „nă-n mâ” nu produc nici una nici alta.
O strofă din „Fată tristă” a lui Topârceanu lămurește și pune punctul pe i - în cazul nostru pune ambele căciuli pe „a” și ai exact situația pe care o incriminezi:
O, știu bine că-n zadar
Dragostea MÃ MÂnă
Să-l aștept cu lacrimi iar
Noaptea, la fântână.
Ce frumos sună și ai exact acel "mă"-"mâ" pe care tu îl consideri cacofonie. Sau disonanță. Uite, ca să cedez și eu, schimb primul vers care te nemulțumește:
Erată
Când îmi mârâiai drăguț
Și semnai „un a-mic-uț”
Începeai să-mi fii, Gicuțu,
Credinciosul... ami-Cuțu’
E.S.
Îmi spui despre rima, citez:
"... cuțu,
... Cuțu’" - rimă cel puțin îndoielnică, dacă nu forțată
(G.B.P)
RÍMÃ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată)
Deci e rimă. E mai mult decât atât, e chiar o rimă bogată.
Dacă omofonia începe cu consoana care precede vocala accentuată, rima e bogată, ca în cazul de față. Avem același sunet, „c” (omofonie) în ambele versuri înaintea vocalei accentuate.
În completarea comentariului meu anterior, Gigele, prietene, îți spun că Freud a făcut studii despre actele ratate și psihopatologia vieții cotidiene. În accepțiunea freudiană, subconștientul (ca preconștient) este activ în refularea pulsiunilor inconștiente care sunt filtrate tocmai prin subcoștient și astfel unele nu mai ajung la conștiință. Freud l-a considerat o conștiință subterană, sau secundară, dar cercetătorii moderni apropie susconștientul de inconștient, considrând chiar că în unele circumstanțe cei doi termeni sunt sinonimi.
Comentariul meu precedent e făcut în cunoștință de cauză și reacția ta e nemeritată. Citește-l pe Reber.
Gigele prietene, Freud, pentru a explica mai bine raportul dintre inconștient și conștiință recurge la... „mitul individului turbulent”. Sunt cuvintele lui.
iii. Prundoiu Dan
De-i acuzat, la o adică,
Uzând ocaua buclucașă
În mâneca de la cămașă
Ascunse una și mai mică!
D.P.
Amuzantă imagine. Mă faci să prefer negustorii de altădată celor de azi.
Ocaua tot mai mică
Păzea, că pentru bișnițar
Ocaua e... un degetar.
E.S.
"Freud l-a considerat o conștiință subterană, sau secundară, dar cercetătorii moderni apropie susconștientul de inconștient, considrând chiar că în unele circumstanțe cei doi termeni sunt... " SINONIMI!?!?! Oauuu!
"Gigele prietene, Freud, pentru a explica mai bine raportul dintre inconștient și conștiință recurge la... „mitul individului turbulent”. Sunt cuvintele lui." Ha! Ha! Ha!
De-un clește psiho rău te strânge,
Ca diletant ești explicit
Și teoria-ți m-a uimit,
Chiar dacă ai... umplut-o-n sânge!
Gigele prietene, tu ești întruchiparea temei din epigrama mea pe care o comentăm:
Un zâmbet larg și vorbe multe...
Adăugate la cântar.
Prin râsul tău ai intrat în pielea comerciantului meu.
În completarea comentariului meu anterior, întăresc:
Da, în anumite circumstanțe cei doi termeni, subconștientul și inconștientul pot fi SINONIMI. Nu l-ai citit pe Reber...
Copie prin copy următoarea succesiune:
Grand dictionnaire constiinta Reber (1995) subconstient sinonim inconstient
Dă „paste” pe google și dă apoi clic. Îți apar mai multe articole care confirmă spusele mele.
Cât despre râsul tău homeric, acesta încetează dacă ștergi de pe google ce aveai spre căutare și vei copia prin copy următoarea succesiune:
Prins în clești pe net, săracul
Gigi dă-napoi ca racul.
E.S.
Când sunt înțepat cu acul
Și-s neînțeles de-asab,
Eu nu dau 'napoi... ca racul,
Ci șarjez în stil... de crab!
"Nu l-ai citit pe Reber...
Grand dictionnaire constiinta Reber (1995) subconstient sinonim inconstient"
E.S.
L-am citit, dar nu este un mare "mahăr" în psihologie. Și știi cum e: orice excepție confirmă regula!
"Eu nu te fac diletant. Te salut cu amabilitate, ca un inginer ce sunt."
E.S.
Nici eu nu te "fac". Te-ai dat singur în stambă.
Te contrasalut cu-aceeași amabilitate și cu cel mai al dracului respect, ca un... psiholog - ce sunt!
Gigele prietene, tu întreci personajul din epigrama pe care o comentăm. El adaugă vorbe la cântar, tu pui vorbe uitând să adaugi marfa.
Te cred că l-ai citit pe Reber, dar l-ai citit după intervenția mea anterioară, altfel ți-ai fi dat seama mai devreme că am dreptate. Te-am atras în probleme subtile ale psihologiei.
Și acum îți dedic amical un catren, pornind de la vorbele din comentariul tău de mai sus :
„Te-ai dat singur în stambă.”
(Gigi Burlacu)
Lui Gigel, analistul fin
Când iei bob cu boambă
Tu descrești mimetic :
De mă dau în stambă,
Tu te dai... în petic.
E.S.
Și acum îți vorbesc serios : mă onorează respectul pe care mi l-ai declarat explicit în ultimul tău comentariu.
Și m-a pus cumplit pe gânduri:
Este-atâta de... subtilă,
Că se văd... doar patru rânduri!