Eugen Sfichi

Ți-ar argumenta cu vervă
Că e roata de rezervă.
E.S.

Prima e excelentă.
Mă închin și eu Majestăților Lor, /Țăranilor noștri români.
Am pregătit și eu un lot de epigrame pt acest concurs, dar am uitat să-l trimit.
E.S.

Trăim în chinuri și nevoi,
C-așa ne e cutuma,
Iar guvernanții râd de noi
Și-s grași ca porcii-acuma.
(Ion Ruse)

Comentariu
Îți curg catrenele puhoi,
C-așa îți e cutuma,
Dar uiți să folosești pe foi...
Și guma.
E.S.

Ioane, îmi ceri mai multe epigrame. Replicile mele sunt în majoritatea covârșitoare catrene și dacă te uiți, găsești zeci de epigrame în comentariile mele. Poți să mi le numeri și tu.
Îmi spui, și te citez: \"Dă domnule cu epigrame să vedem și noi ce mare valoare ai.\"
Ți-am mai dat una. Și îți voi mai da.
E.S.

Tu preiei un mesaj pe care ți l-am adresat pe site, fără să mă treci la bibliografie:
“Epigrama politică e binevenită, cu ținte din toate partidele.
…să nu ne mai credem luptători de gherilă. Valoarea noastră e dată de sclipirile de spirit și nu de simpatiile sau antipatiile politice.”
(E.S.)

Iar eu tocmai ți-am lăudat catrenul, dar nu am împărtășit garnitura de proză adiacentă. De unde știi că premierul și președintele copiau amândoi pe rupte la școală?
Prezentarea acestei supoziții ca fapt real, și translatarea ei către cele 2 personaje după maturizarea lor, e grotescul situației.
(Eu nu am copiat în școală.)
Sunt mulți care au muncit pt. doctorat și munca lor nu trebuie bagatelizată de un personaj politic despre care The Economist scrie: Victor Ponta, my name is Copy Paste.
Ți-am trecut în comentariul precedent și 2 catrene.
Eu sunt un observator independent (neafiliat politic) și prefer să gândesc cu capul meu, nu cu al așa-zișior formatori de opinie.
Noi aparținem comunității naționale și trebuie să păstrăm un grad de solidaritate și în campania electorală și în afara ei. Mai mult decât atât, noi ne cunoaștem și ar trebui să rămânem prieteni, chiar dacă ne mai înțepăm ca epigramiști.

Victor Ponta astăzi este
În oricé discuție,
Personajul din poveste:
„Sfarmă Constituție”.
E.S.

1.
Au fost doi sași, vreo cinci maghiari,
Vreo patru-au spus că-s daco-geți,
Vreo trei s-au declarat avari
Iar restul... beți!
C.G.

Tu ești la restul? Ține minte
Că-i rea beția de cuvinte.
E.S.

2. Citez:
“Cred... că ar suna mai bine așa:

Iar restul... pur și simplu, beți!”
I.G.P.

Eu cred că sună mai bine așa cum este.
În forma sa originală, catrenul e bivalent. “Iar restul... beți!” apare și ca un îndemn, așa că vreau să comentez epigrama și în această cheie:

Autorului (C.G.)

Din versul trei rezultă clar
Că nu te-ai declarat avar
Și toți avem același gând:
Că faci tu cinste, zi-ne când!

3. Excelentă e ideea lui Viorel Vrânceanu.
4. Vali, la Bacău suntem mai puțin diversificați, așa că începem cu versul 4.

Cineva spunea ca un epigramist e cu atat mai bun cu cat e mai rau.
Iar altcineva spunea ca cine face prea multa teorie scrie prea putina epigrama buna.
(Sorin Olariu)

1. Nu am văzut comentariul tău când am postat răspunsurile, așa că îți dau replica acum.
Citând din cineva, Sorine, nu înseamnă că devii și tu cineva.
Ieri bătea din altă parte vântul și mi-ai comunicat, la epigramele mele trimise la Mizil, care dintre ele îți place cel mai mult. Mi-ai dat și replică la epigrama mea "La spital" și ți-am răspuns. Mi-au făcut plăcere acele vizite ale tale.
Azi vântul bate din altă parte și te refugiezi în panseuri.
Primul e OK. dar ce să înțeleg dintr-al doilea? Că n-ai habar de teorie și că ești un amator? Sorine, știi tu ce știi, dar ții numai pentru tine. Și nu e nici frumos și nici colegial.
Să-ți dau și un distuhuleț la temă:

Nu ești hâtru ca un moș,
Dar te dai acum cocoș.

2. "Interesant este cum de a reusit acest catren sa treaca de furcile caudine numite George Corbu, Ionel Iacob Bencei, Nicolae Nicolae, George Zarafu sau Corin Bianu care i-au scris chiar niste prefete autorului. "
(Sorin Olariu)

Sorine, tu mereu te ascunzi în spatele cuiva. Ce s-ar întâmpla cu tine dacă te-ai încumeta să ieși din umbră? Te-ai topi? Tu nu poți să stai pe propriile tale picioare? Tu știi la cât de mulți a scris domnul Corbu prefețe? Vrei să-ți spun și la câți de pe acest site? Și vorbesc despre prefețe bune, laudative și mertorii. Sunt convins că și tu o meritai, dar tu ești primul care te-ai ascuns în spatele prefeței.
Astăzi te-ai mai ascuns și în spatele unor "vorbe din bătrâni". Din cele două panseuri, al doilea cred că e făcut de tine, moș Sorine.
Ți-am cerut să-mi trimiți cărți de-ale tale și încă nu mi-ai răspuns.
3. Profit de ocazie și modific "dintr-o dată", din comentariul meu precedent în "dintr-odată".
E.S.

O epigramă trebuie să aibă și o poantă în versul 4. A ta nu prea are.
Așa că dintre Dacă tăceai ofticos rămâneai și „De-ți răspund scriu fără sare”, tu ai ales ultima variantă.
În altă ordine de idei, Copoul este superb acum. Ți-am spus pt. că porți nostalgia studenției ieșene.
E.S.

1.
Nu caut gradele licorii,
Eu beau ce-mi dau superiorii!
Nelu Gârda

Atunci când șefii tăi dibaci
Îți dau cerneală... tu ce faci ??? (!)
E.S

Lui Nelu

Prin țări străine-ai spionat
Și munca te-a înnobilat:
Având cerneală-n epigastru,
Tu ai și sângele albastru.
E.S.

2.
Arăt deschis, prin tot ce scriu,
Că sunt persoană incomodă;
Simpatic îmi doresc să fiu
Cam cât, la vremea-i, Țepeș Vodă.
Nelu Gârda

Apropo de Vodă, Invocație


Țepeș, Înălțimea Ta,
Printre umbre nu mai sta,
Vino-n lumea noastră iară
Să faci ordine în țară !
E.S.

Noi râdem dar guvernul, iară,
Dintr-o pornire cinică,
Ne minte ca e bine-n țară,
Când ea e-n moarte clinică.
(Ion Ruse)

Ioane, nu respecți ritmul în versul 2. Pt. a te lămuri, voi despărți în silabe și ca să nu las loc unei confuzii voi folosi în locul liniuței tale de unire, liniuța de jos.. Astfel \"dintr-o\" devine \"dintr_o\":
Noi rấ-dem dár gu-vér-nul, ía-ră,
Dín-tr_o por-ní-re cí-ni-cắ,
(Ion Ruse)

La \"dintr-o\" accentul e pe i.

Iată și o epigramă răspuns:

În timp ce eșuezi
În versuri ce se frâng,
Ne spui că te distrezi...
Dar cititorii plâng.
(E.S.)

Mi-ai scris și te citez: \"Dă domnule cu epigrame să vedem și noi ce mare valoare ai.\"
Ți-am mai dat una. Și îți voi mai da.
E.S.

Replică

Observă oamenii de seamă,
Observi și tu pe drept cuvânt,
Că-n pixul meu o epigramă
Găsește raiul pe pământ.
E.S.

2
„Lui Eugen Sfichi

Se vede clar, de bunăseamă,
Din strofa sa un pic cam CREAȚÃ
Că el, pe biata Epigramă
A dus-o-n locul cu VERDEAȚÃ.”
(Sorin Olariu)

Despre Sorin Olariu

Se-adună lumea și reclamă
Cum dânsul a lăsat-o-n ceață,
Că pentru el, o epigramă
Ar fi un soi de varză creață.
E.S.

a. Marius Bartiș

Ce atâta tura-vura?
Pe aici, văd, se ridică,
Doar, acei ce-ntrec măsura,
Numai, cu ocaua mică.
M. B.

Spre excroci îndrepți acuza
Invocând pe Domnul Cuza
Și-ai vota acea metodă
„DREAPTÔ a lui Țepeș-Vodă.
E.S.

b. Florian Abel

Tu îi ceri puțin, dar e
Dornic să plusese-un pic;
Te întrebi uimit de ce?
A simțit că n-ai nimic.
Florian

Eu ți-am spus că n-am nimc
( Împotrivă )? Mă dezic !
E.S.

Confunzi prozodia cu politica.
Eu ți-am atras atenția asupra prozodiei. Politica poate fi relativă, prozodia nu.
Vorbești despre ritmul binar, dar aici ai un ritm ternar, amfibrahul, chiar dacă îl spargi.
Dacă accentul, prozodia, sunt pt. tine relative, poți să te apuci de proză rimată.
Ți-ar prinde bine ca din când în când să te tragi de urechea muzicală.
E.S.

„Ți se pune nod în gât
Când vezi douăzeci de vrăbii,
Cum se luptă fără săbii
Pentru-un vierme amărît”
(Constantin Iurașcu Tataia)

1.
Cât despre vrăbii, eu discern
Că-s noii membri din guvern.
E.S.

2.
„Mai grav e când, în epigramă,
Tu n-ai implementat nimic.”
(Prundoiu Dan, alias Dan-T)

Dan-T, Tataia este un epigramist valoros, care a „implementat” umorul. Toleranța sa, ca și a noastră, are și ea o limită.
E.S.

- Din când în când pe Agonia, la Epigrame, apar răbufniri și contestări pe teme înrudite. Sau sunt trimise mail-uri care vizează un redactor de la epigrame, către vreo optzeci de destinatari sumultan , membri sau nu ai site-ului. Contestări au fost și pe vremea Eugeniei Reiter și am aflat că și înainte. Dacă redactorul s-a ținut bine pe picioare, sau a fost sprijinit, a rămas, pt. că tensiunile, odată eliberate, au fost date uitării. Doar Laurențiu Orășanu e singurul care prin firea sa conflictuală reușește să stârnească valuri de antipatii postume. Este și singurul dintre redactori care a trimis mail-uri furioase simultan către cei optzeci de adresanți amintiți.
- Dacă tot dl. Bunduri și-a prezentat trecutul, amintind atât epigramiștii lângă care care s-a format, cât și revista Urzica, eu voi povesti doar că, aflând niște catrene de-ale mele, unul dintre cei mai valoroși critici literari m-a căutat și i-am devenit elev particular. Eu m-am format în alt mediu, ceea ce înseamnă că mă interesează foarte mult talentul dlui Bunduri.
- În numele adevărului voi spune că există o antipatie nedisimulată a dlui Bunduri față de Vali Slavu. Simpatiile și antipatiile nasc în general reciprocități. Dar nu știu ce simte Vali Slavu.
După ce ea a fost numită ca redactor, el a trimis un mail, în stilul devenit clasic și celebru, către cei optzeci de destinatari pomeniți, în care o acuza pe nedrept de plagiat. Mi s-a părut o datorie cavalerească să intervin în apărarea lui Vali Slavu. Și nu am avut niciun avantaj de la ea. Nu mi-a dat nicio steluță după acel episod, și nici nu m-a răsplătit cu puncte.
Am găsit și o similitudine între o epigramă a dlui Bunduri și una a lui Ioan Toderașcu și i-am demonstrat d-lui Bunduri cât de ușor poți deveni din acuzator acuzat. Dl Bunduri își scrisese epigrama cinstit, la fel cum și-o scrisese și Vali Slavu.
D-l Bunduri este un mare epigramist, îl asigur de prețuirea mea și îl rog să nu fie supărat, eu mi-am închipuit atunci că sunt Cavalerul fără Frică și Prihană.
I-am scris un comentariu la o altă epigramă de-a sa, una politică, în care atunci păream a fi în tabere diferite. Răspunsul Domnului Bunduri m-a măgulit și mă măgulește și acum când îl reproduc: „Da Domnule Sfichi...acest gen de dialog îmi place. Chiar cu înțepături de rafinament sau ironie fină. Așa aș vrea să fie și pe viitor între epigramiști.”
Mulțumesc Maestre.
Dacă dl Bunduri ar fi de acord, mă ofer să mediez între dânsul și Vali Slavu. Dânsul a trecut cu ușurință peste provocările mele. Înseamnă că e flexibil și flexibilitatea înseamnă inteligență. Poate în trei vom găsi soluții de mediere.
- Nivelul epigramei pe site e o problemă îngrijorătoare. Este cam același pe care l-am găsit în mai 2010 când am intrat.
Vali Slavu a fost un redactor bun și sufletist, sacrificând mult din timpul său. A încercat să găsească noi talente și aici a riscat. A fost poate prea delicată față de vechii membri ai Agoniei. Nu este nici încurajator faptul că mulți dintre cei care ucenicesc aici mai de curând sau mai de demult sunt tineri pensionari care dispun de timp liber berechet.
Postarea cu o frecvență prea mare din partea unora a catrenelor la texte garantează tocmai o calitate slabă a majorității producțiilor lor și este și o dovadă de neseriozitate. O epigramă supusă discuției e o măsură a respectului de sine și trebuie bine elaborată. Uneori e bine să lăsăm câteva zile și să o recitim, ca să vedem dacă e clară și dacă exprimă ceea ce intenționăm. Patru versuri poate încropi oricine, dar până la stadiul de epigramă e drum lung. În niciun caz epigrama nu este ceva ușuratic și după mine nu este un gen minor. Așa cum am mai spus-o pe acest site, epigrama e artă în miniatură.
Selecția catrenelor de la texte ar trebui făcută mai puțin permisiv. Iar cel ce o face trebuie să simtă epigrama și să fi citit mult din vechii epigramiști și din cei valoroși de astăzi.
E important cine face selecția textelor aici pe site, iar Vali Slavu e o persoană potrivită și preferințele mele se îndreaptă spre ea, să-mi fie iertat subiectivismul.
Pentru un redactor, vedetismul, caracterul pătimaș și arbitrar sunt dăunătoare și toate acestea sunt amestecate în personalitatea turbulentă a lui Laurențiu Orășanu. Nu este suficient numai faptul că ai scris un număr de epigrame ca să faci o selecție ca lumea. Dacă nu ești o persoană rafinată și echilibrată, nu ești potrivit pentru a face această selecție. Potrivit ar fi și Petru Ioan Gârda. E un avantaj dacă redactorul este dintre epigramiști, dar nu e obligatoriu. Un orizont cultural larg și un rafinament cizelat sunt determinante.
Dacă vorbim despre talent, ar fi potrivit și N. Bunduri, dar nu-i cunosc temperamentul.
Talentul și temperamentul l-ar face potrivit și pe Ioan Toderașcu. Nu-i știu decât o singură jurizare, cea de la Mizil și acolo are un plus în privința lui George Petrone, dar și un minus în altă parte.
Last but not least, o treabă bună face Eugenia Reiter.
- Unii s-au pronunțat împotriva discuțiilor pe teme filozofice, istorice, politice, etc, invocând regulamentul. Pe militari îi înțeleg, viața lor a fost strict reglementată.
Dar epigrama cere libertate de gândire. Epigrama a fost descurajată în societățile totalitare.
Să nu uităm că la Junimea se purtau lungi discuții literare, filozofice, istorice, politice, iar rezultatul acestor discuții în cultura română se vede: sunt operele maiestoase ale clasicilor. Deviza Junimii era „Intră cine vrea, rămâne cine poate.”
Dacă din discuțiile de pe site apar epigrame bune, atunci discuțiile sunt utile și bine venite. Aceste discuții nici nu sunt atât de frecvente. Ținând cont că redactorul este unul singur, cred că ar trebui limitate ca lungime, dar nicidecum blocate.
- Comentariile în versuri sunt uneori de complezență și atunci ar putea lipsi. O improvizație e în mod natural sub nivelul unui text, dar unele improvizații, dacă sunt elaborate ulterior, pot deveni epigrame de volum. Comentariile de complezență nu au un asemenea viitor.
- În legătură cu așa-zisele atacuri la persoană.
La epigramă trebuie să definim sintagma „atac la persoană”.
Excludem jignirile din capul locului. Dacă excludem și altceva decât jignirea, atunci putem distruge multe epigrame.
Epigrama ne vine prin tradiția cavalerească medievală și această tradiție o avem în sânge: cronicile vorbesc despre cavalerii valahi (români) și despre întrecerile lor. Simbolurile epigramei sunt tocmai floreta, spada sau săgeata. Însăși epigrama este concepută ca un mic duel: 3 versuri sunt încrucișări de spadă, iar ultimul e lovitura de grație. Sunt cunoscute schimburile de replici dintre epigramiști. Nasc pasiuni, sunt lovituri parate, un adevărat duel. Unii se mai supără, dar le trece. Aceasta este epigrama, nu o putem schimba nici limita, pt. că o limitare înseamnă amputare sau sufocare.
Sunt cunoscute duelurile Cincinat Pavelescu vs. Nigrim.
-Sunt onorat că Laurențiu Orășanu mă ține minte. Am venit pe site când el nu mai era redactor. M-a și luat în primire: „Aha, tu ești Mișu!” sau „Ești din Bacău, vecin cu județul Neamț de unde e Mișu, deci tu ești Mișu”. (Mai târziu mi-a spus că sunt totuna cu Mișu, ăla care „poluează Agonia”.) Nici nu știam cine e Mișu și ce era cu obsesia lui pt Mișu. Așa că după o lună m-am retras. Treceam printr-o dramă, eram după moartea tatălui meu și nu doream să mai am de-a face cu Orășanu. Numai scrisul mă mai ținea și am făcut greșeala să renunț la scris. Apoi am revenit pe site. Uitasem de Orășanu, că nu mai era pe aici. M-am implicat în comentarii și dialogurile purtate m-au ajtat să trec prin momentele mele grele. Acum le-am depășit și nu mă mai interesează că Orășanu a luat-o cu mine de unde a lăsat-o. Pe alții poate i-a uitat cât a lipsit, dar pe mine nu și asta mă onorează. Am și avut un schimb de mail-uri. Eu i-am scris amabil, în stil epigramistic. Se cam lămurise între timp că nu sunt Mișu, dar o ținea tot pe a lui, că fac parte din aceeași categorie cu Mișu și era agitat. Poate voi posta cândva pe Agonia acest schimb de mail-uri.
În comentariul său de mai sus, Laurențiu Orășanu a omis să mă nominalizeze la, vorba lui, „discuții amoroase”. O rog pe Daniela Goea să-mi permită refolosirea acestei sintagme. Îi amintesc lui Laurențiu Orășanu că i-am scris Danielei următorul catren:

Îndrăgostindu-mă de tine
Îți voi așterne la picioare
Întreaga viață ca pe-o floare:
Cu gânduri, versuri și… chenzine.

(Am rostit o scurtă rugăciune, ca Nelu Gârda să nu citească acest comentariu al meu, că poate nu a văzut nici când am postat catrenul prima dată.)
- Laurențiu Orășanu susține că reglamentul e… siluit. (O fi vreo altă obsesie de-a sa.)
Invocarea fără discernământ a regulamentului e dovada unui spirit mediocru care nu simte ce-i aia o epigramă și neputându-se impune prin criteriile sale literare, ar aplica niște norme arbitrar, așa cum îl taie capul. Am arătat că epigrama are nevoie de libertate și că este descurajată în comunitățile totalitare.
- Laurențiu Orășanu vrea și îl citez: „Aducerea steluțarilor lipsiți de discernământ la nivelul de membru obișnuit.”
Eu nu văd pe Agonia steluțari lipsiți de discernământ, așa cum nu văd nici discernământul lui Laurențiu Orășanu.
-Laurențiu Orășanu mai spune: „Cei ce se plâng aici sunt epigramiști onorabili, care își văd de treaba lor (concursuri, DIPLOMAȚIE, reciprocitate, etc.)”
Epigrama e un gen paradoxal: diplomația poate fi o calitate, dar renunțarea la diplomație poate fi o calitate incomparabil mai mare, pentru că o epigramă trebuie să piște, să înțepe și nu prea poți înțepa diplomatic . În epigramă trebuie să renunți la diplomație cu eleganță. Laurențiu Orășanu are lacune grave în ceea ce privește tocmai epigrama.
-La punctul 7 revine la regulament și la ideea unui redactor de specialitate. Epigrama e un joc, cere flexibilitatea gândirii. Laurențiu Orășanu are o rigiditate maniacală la care se adaugă lacunele lui în materie de epigramă. Una peste alta, în niciun caz el nu poate fi un redactor de specialitate.
E și inconsecvent. El, cel care cere epigramiștilor diplomație, jignește în stânga și dreapta. Epigrama cere eleganță. Ce a înțeles el din epigramă dacă nu știe lucruri fundamentale?
Am demontat aici pe argumente părerile greșite ale lui Laurențiu Orășanu.
În final, el revine la altă obsesie a sa: așa–zisul atac la persoană:
„nu voi mai publica aici până când autorul nu va fi în siguranță, până când nu voi fi sigur că la criticile mele nu se va mai răspunde cu atacuri la persoana mea”.
Omul e nesigur pe opiniile lui și singurul mod de a le impune este să se răstească. Nu poate dialoga pentru că este vulnerabil.
E.S.

Post Scriptum
Sunt foarte ocupat și nu am putut scrie decât târziu în noapte. Dacă am făcut greșeli ortografice, rog a-mi fi scuzate. Ideile au fost elaborate de-a lungul ultimelor zile și am evaluat cumpănit valabilitatea lor.

M-au încântat rigoarea documentării și imaginile bucovinene. Am fost de multe ori pe acolo, pentru că tatăl meu s-a născut și a copilărit într-un sat de lângă Suceava.
Aș mai adăuga în suita cromatică și galbenul de Moldovița, alături de albastru de Voroneț, roșu de Humor și verdele de Sucevița.
La Moldovița se păstrează jilțul voievodal al lui Petru Rareș.
Fecioara cu Pruncul, zugrăvită la intrarea în naos, este cea mai sensibilă imagine a maternității din pictura noastră medievală.
Moldovița era mănăstire de strajă, starețul ei fiind comandantul militar al răzeșilor din satele din jur.
La Sucevița ar mai trebui să amintim că Simion și Irimia Movilă au fost voievozi, iar Gheorghe Movilă a fost mitropolitul Moldovei. E ineresant să vorbim și despre fiul lui Simion, Petru Movilă. Născut la Suceava, la sfârșitul anilor 1500, a studiat în Franța, la Sorbona și vorbea ca pe apă și latina, greaca, polona și slavona. A fost și un filozof, dar și un militar, luptând împotriva turcilor în bătăliile de la Țuțora (Iași) și Hotin.
S-a călugărit în Ucraina, care atunci făcea parte din regatul polonez și a pus bazele Academiei Duhovnicești de la Kiev. A ajuns mitropolitul Kievului și a determinat alegerea unui rege al Poloniei.
A achiziționat mai multe tipografii și le-a trimis atât în Moldova, cât și în Muntenia. A sprijinit Academia înființată la Iași de Vasile Lupu.
Este Sfânt al Bisericii Ortodoxe Române, dar și al Bisericii Ucrainiene.
Academia Teologică din Kiev se numește astăzi Academia Petru Movilă.
Cât despre Stâlpul lui Vodă, Moldova a fost atacată de austrieci și unguri, Mihai Racoviță îi învinge la Iași și comandantul lor, Ferentz, este capturat și executat. (Ferentz era mercenar belgian și îl chema de fapt François) La Iași se păstrează Crucea lui Ferentz, înaltă, masivă, din piatră, în amintirea evenimentului. Pe urmă Mihai Racoviță întră cu trupele în Ardealul ocupat de austrieci. Stâlpul lui Vodă este în memoria acestei campanii în Ardeal, așa cum se spune și în articol.
Mie îmi plac imaginile așa cum sunt, chiar dacă textul nu încape pe lățime în întregime pe monitor. Pozele, fiind mai mari, au avantajul să redea cu mai multă fidelitate frumusețile bucovinene.
Și pot să și îi văd mai bine pe epigramiști.
E.S.

1.
„Amintiri din copilărie

Super Neluțule!
Parcă citeam din Elena Farago!”
Laurențiu Ghiță
2.
„Nelule, nu ma refeream la vreun plagiat sau inspiratie, doamne ferește, ci la sentimentul de plăcere pe care mi-l furnizau npoeyiile doamnei farago.”
Laurențiu Ghiță

Elena Farago este cunoscută prin poeziile dedicate copiilor, despre care s-a spus că sunt „gațioase prin delicatețea maternă”. Iată un exemplu, chiar pe tema de aici, a Crăciunului:


Moș Crăciun în noaptea asta
Bate-ncet la orice geam
Și întreabă dacă-n casă
Sunt ori nu copii și lasă
Daruri pe la cine-i spune
-Ține-i Doamne, am...

La fereastra de-altă dată
An de an veni pe rând:
-Ai copii? ...-Ba nu!... și plânsul
Mă-neca în gât, iar dânsul
Cătina din cap a milă
Și pleca oftând.

Noi am cam uitat restul creațiilor poetei și spre aducere aminte redau o „cofesiune smerită și demnă de mare suavitate”. E locul potrivit la poezia din textul de aici, care a fost comparată cu cea a Elenei Farago.

Iată deci încă ceva din poezia „doamnei Farago” :

Iubește-mi mâinile și ochii
Și iartă-le dac-au fost clipe
În care n-au știut să-ți spună,
În care n-au știut să-ți dea
Atât cât ar fi vrut,
Atâta – cât poate doru-ți le cerea
În dragostea,
În îndoiala,
În deznădejdea unei clipe...
Iubește-mi mâinile și ochii
Și iartă-le nevruta vină
Că prea târziu veniră-n cale-ți
Și prea curând se duc de tot....

Ai omis științele economice.
Îmi plac picioarele lungi și frumoase, devin visător și uit de versurile tale... Nu cumva asta ai și vrut?
Uneori în artă imperfecțiunea este fermecătoare, dar pentru a ajunge aici trebuie muncă multă și rigoare. Până atunci imperfecțiunea rămâne o stângăcie.
Ultima variantă nu e matematică, ai liniarizat amfibrahul.
În prima era amfibrah rupt. La alte postări ai avut dactil rupt.
Dar nu despre asta era vorba, ci despre accente.
Și pt. că te dai în vânt după ritmuri rupte:

Amfibrahul și dactilul
Ți le frânge crocodilul.

Închei invocând o expresie matematică: în epigramă ritmul e necesar, dar nu și suficient.
E.S.

E bine că folosim amândoi cuvinte ca prietenie sau prieten și ne spunem păsurile. Dumneata îmi faci cadou o bucurie chiar la început când îmi mărturisești că te-am făcut să râzi. A fost intenția mea „să glumim” și „să ne mai descrețim fruntea”.
Îmi spui și citez, „Cât privește analiza pe care ai vrut să o faci, le cam încâlcești”.
În primul rand nu am făcut analiză, a fost un punct de vedere tehnic pe care, dacă aveai argumente, trebuia să-l combați tot tehnic. Ritmul rămâne ritm și este obligatoriu în epigramă pt că ține de versificația elementară. Eu ți-am atras atenția, cu toată amabilitatea și precauția, că nu respecți ritmul și nu acestui lucru mi-ai răspuns. Oricine poate vedea din exemplele date că, din păcate, așa e. Ceea ce te-a deranjat și numești “lecții” sunt simple discuții tehnice de cenaclu care sunt banale și frecvente. Oriunde și oricând se adună câțiva epigramiști au loc astfel de comentarii, pt că sunt normale și sunt în beneficiul celor vizați. Acesta este și scopul unui cenaclu. Și dacă tot vorbim de cenaclu, hai să vedem versurile 2 și 3 din penultimul dumitale text postat, “Generața pensionarilpr de azi”:

Ú-lti-má de sá-cri-fí-ciu
A fóst iéri, ázi din o-fí-ciu.

E clar că nu respecți rimul. Și “discuția tehnică” poate continua. Chiar dacă acum te superi și mai bombănești, dacă de câte ori postezi îți mai verifici catrenul și corectezi ritmul, ar fi un lucru bun pt dumneata, indiferent cât mă bodogănești.
Te declari tolerant, dar într-un comentariu te bucurai că anumite voci de Agonia “încep să se stingă”. Numai toleranță nu e și nu te refereai la calitate sau valoare.
Zici că pe aici sunt dascăli destul de buni. Așa e, dar din păcate mulți maeștri a epigramei nu postează pe “Agonia”, sau o fac la intervale lungi. Am discutat cu câțiva și au acuzat tocmai acea intoleranța de care suferi și tendițele monopoliste. Ei nu s-ar feri de “discuții tehnice” pt că nu au de ce.
Mă bucur că ai cunoscut poeți. Și eu am cunoscut și am fost îndrumat de personalități de vârf ale literaturii române.
Epigrama însemnă disciplină și rafinament. E riscant să scri (te citez,) “așa cum te taie capul” pt că riști să ți-l tai singur.
Declari în comentariul dumitale anterior: “aproape că-mi vine să spun: \"Luați- de pe mine că-l omor!\". Deasupra dumitale e tot o parte din dumneata care constă din acea intoleranță păguboasă și anumită autosuficiență, așa că \"Luați- de pe mine că-l omor!\" pare o tentativă de suicid.
Îmi ceri să scriu. Asta fac și aproape toate comentariile mele conțin catrene sau distihuri.
Răspunsul meu fiind o replică la intervenția dumitale, ți se datorează.
Hai să ciocnim acum un pahar. Într-un schimb anterior de replici, îmi mărturiseam preferința pt vin, iar dumneata pt tărie.
Ridicănd paharul meu cu vin îți spun:

Țuica poate fi o scuză,
Dar nu pote fi o muză.
E.S.

Ca „președinte jucător”
Cu soarta noastră vă jucați
Dar nu uitați că un popor
Nu-i flotă... să îl „scufundați”!
Dan Prundoiu

Replică

Tu îl critici din capriciu,
Dacă ai vorbi mai tandru
Ți-ai putea găsi serviciu
Plin de bani : să fii scafandru.
E.S.

Țigări, băutură, femei,
Când am viața nu mai e tristă,
Deci merg înspre Iad cu temei...
Că-n el "Paradisul" există.
(Prundoiu Dan)

Din păcate ai complexul amfibrahului.
Vesurile 2 și 3 nu respectă ritmul. Majusculele indică accentele:

când Am vİața nU mai e trİstă
deci mErg Înspre İad cu temEi

În aceste 2 versuri ai accente succesive pe silabele 2 și 3.

Nae Bunduri tocmai ți-a spus că ai avea talent, dar trebuie să muncești mult. Păi de ce nu muncești mult? Apucă-te de muncă, mult, chiar foarte mult și abia pe urmă să ieși în public să demonstrezi că într-adevăr ai talent.
Am văzut că ai folosit de mai multe ori prin comentarii prescurtarea unei expresii latine QED de la Quod erat demonstrandum. Pentru că aici avem ceva în comun, voi face și eu apel la un citat latinesc:
Errare humanum est, perseverare diabolicum – A greși e omenește, a persevera (în greșeli) e diabolic.
Nae Bunduri ar fi putut greși, pentru că e omenește, dacă tu perseverezi în astfel de erori.
Cuvintele lui Nae Bunduri te obligă. Arată că-l respecți și treci la treabă.
- Replicile pe care le dai sunt facile. Ideea răspunsului tău e cuprinsă în ideea catrenului meu pe care l-am intitulat „Amăgire”.
- Nu mai considera un afront faptul că ți se dă o replică sau ți se semnalează niște greșeli.
Succes. Aștept să-ți salut un catren reușit.
E.S.