Poezie
După fluturi, copil...
...mi-aduc aminte că eram
1 min lectură·
Mediu
Eram cu mult, demult, în afara mea,
obosind jucându-mă de-a prinsa.
Îmi era lumea-n flăcări și căzătoare ca o stea,
iar noaptea era prinsă-n beznă, neaprinsa.
Flori aplaudau, prin fluturi, lumina,
vestindu-și culorile la mine pe față.
Copilul de iarbă înnebunea în retina
ce-avea să mă umple de moarte, de viață.
A venit apoi, cu o piatră în mână,
un înger dând nume aproape la toate.
Încă-mi mai julesc genunchii-n țărână
când jocul de-a prinsa din drum mă abate.
Mi-e, Doamne, mi-e dor cu toate de-atunci.
Cu o mie și încă o mie de fluturi
în mine, mamă, de-ai putea să arunci
și-apoi imediat ca pe un pom să mă scuturi.
001821
0