Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

în spatele ochilor

1 min lectură·
Mediu
cândva străzile aveau o tentă albastră
precum pașii călcând alternativ între nuanțe
irosindu-ne în van de altfel
am cernut privirile, mereu avide
...mi-am cenzurat căderile
v-am iubit ocara, dar
lăsați-mi strada așa cum trece prin mine
altcândva străzile erau galbene
de fapt nici nu știu cum erau, ar fi fost altfel dacă
ne-am fi răstignit
iubirile și celelalte obiecte de valoare
călcând peste culori, peste demonii visați sau doriți
lăsați-mi caldarâmul așa cum trece prin voi
decupați-vă din cotidianul anost
în suburbia credințelor noastre
în morțile necerute de părinți
ca un cimitir al străzilor oarbe
alergăm precum cuvintele printre pagini
nescrise, intuite de păsări călătoare mute
poeme metaforă, poeme sumbre, muribunde
ca străzile orașului care ne traversează
dăruindu-ne oxigenul unei existențe biciuite
agonizând zadarnic pe betoane
rătăcirile vin odată cu ploile, cu tunetul
unei stări neadormite ca o reântoarcere
în uterul prihănit al mamei dintâi
tăcerea asta nu ucide, calcă sălbatic pe vene
pe identitatea combustibilă a trupului
eliberat de credința verbului nespus
regăsit pe-un caldarâm al trăzilor degete
trecute prin noi
001.195
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
172
Citire
1 min
Versuri
31
Actualizat

Cum sa citezi

eugen pohontu. “în spatele ochilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-pohontu/poezie/14030969/in-spatele-ochilor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.