când trec de mine însumi

mi-am lăsat liniștea în camera mută afară, e-o ploaie desfrunzită și pași fără noimă printre ziduri prelinși ca o iederă peste tencuieli sparte chemările-au rămas și ele mute periplul acesta este ca o trecere am văzut-o, am simțit-o, e prezentă cum doar moartea în fibra noastră adastă