de mântuire (lui Ati)

De mântuire (lui Ati) în casa aceea se cerne tăcerea îngerii se preling pe pereți din icoane picură oameni de ceară și candele sterpe cu flacăra smulsă iar visele, ei visele împrăștie roduri zălude, metafore care simt privirea de ciclop ce străbate partea străină din mine sărutul sirenei se sparge-n palma umbrei mele iar rănile le cunosc după aripa corbului alb ceasornicul tău constată profan felul de-a merge frenezia picturii închisă-n pastele metafore deschise-n biserici poeți colbul albului se șterge cu dosul palmei se strânge-n lumină se mântuie-n absint e calea pașilor e rodul simt