Poezie
Orbul
1 min lectură·
Mediu
Se aude scrâșnetul pădurii
sub pasul meu
și un neastâmpăr clocotitor
clipește, iar,
pe ecranul radarului...
Am închis ochii
și am început să cioplesc cuvintele uscate
cu dalta mea
- așa boantă cum e ea -
pipăind în răstimpuri
cu ochii minții
încă nedesăvârșirea.
Nu m-am întrebat niciodată
cine aleargă electronii
spre sinapsa gândului și
...mai ales...
cine mi-a dăruit trusa de dălți
- speciale -
să mă joc pe-afară.
Cred că am terminat...
Așaaa...
Nu vă faceți iluzii !
Nici măcar nu voi clipi
în timp ce mă întorc
spre voi...
15 februarie 2003, 7.30 am
042.981
0
