Punct și virgulă

Curs inaugural și final în același timp, aparent un curs opțional (ce ți-e și cu transhumanța asta, veșnic căutăm noi și noi pășuni pentru turmele noastre de gânduri!), aparent opțional stau în bancă, profesorul de litere până mai ieri, studentul la Durere (la zi) de o vreme, sunt de-a dreptul emininche, pregătit să notez tot, să-mi joc rolul până la capăt, stau, dar de fapt simt cum mi se naște spiritul și mă descopăr întâia oară, cobor în pivnițele-mi reci către ascunse galerii de artă cu nopțile înrămate- ce credeați?- din lemn de nesomn, mai aud cum își unduiește solzii înfiorați șarpele creației, preț de două clipe răspunzi la singura întrebare ce o știe neființa: - Ai răspuns desigur, greșit! între timp compun o simfonie ușor tangentă la nesfârșit, nu mă mai întreb deja cu ce viteză se învârtesc toate în jurul meu, sau eu în miezul a toate cele... Este destul de relativ iar răspunsul la întrebarea ființei mele uimite își arcuiește culorile aplecându-se ușor pe sub ploaia de dincolo de zăpezi Punct și virgulă, ar urma aici, sau o cascadă de primăveri ...ne-re-sus-ci-ta-te Ei, uite, zău așa, deodată, mi se făcu un sooooomn... (La câteva ore de la ieșirea din sala de spectacole a Teatrului Mic unde Valeria Seciu a jucat în \"Spirit\". De fapt s-au jucat mai multe în seara aceea...)