Mediu
Bate vântul gene
de smarald în iarbă
pleoapa nostalgiei
pâlpâie timid,
se-ncovoaie tubul
stufului de trestie
apărut deodată
pe un țărm arid.
Luciul de-apă-ngheață
o retină sfântă
ce privește rece
și în jos și-n sus,
mângâie văzduhul
palma nemuririi,
muribund străluce
soarele-n apus.
Tremură albastrul
dintr-un colț de boltă
cade paradisul
iarăși peste noi,
invocând motivul
magic de recoltă
și-adăpat de visul
ultimelor ploi.
034.523
0
sugestiv.