Weather and wine
Cad stropii, pic-pic în ferestre Cum cad și în tristu-mi pahar De nu curge vinul prin sânge Aș vrea doar să pice măcar. E vremea de stat prin cotloane S-auzi cum cad stropii din cer În carnea
EBEugen Blăjanploi din vârf de creion
stă sus, mototolită-n cer, o cârpă îmbibată-n zoaie ce când se scutură mizer o alintăm, zicându-i ploaie… și duce, suprasaturată, atâtea tone de lichid că n-am putea ghici vreodată de sunt
EBEugen BlăjanCelor ce cred că epigrama e ușoară
Sincer i-admir pe unii ucenici Cu sârg când “fură meserie”; Dar unii epigrame nu pot nici După o viață-ntreag-a scrie.
EBEugen BlăjanCampania de primăvară
Agronomul se răstește: “Voi de ce nu semănați?” Tractoriștii râd mânzește: “Păi ce șefu’, suntem frați?”
EBEugen BlăjanAmurg
Bate vântul gene de smarald în iarbă pleoapa nostalgiei pâlpâie timid, se-ncovoaie tubul stufului de trestie apărut deodată pe un țărm arid. Luciul de-apă-ngheață o retină sfântă ce
EBEugen BlăjanTrafic în București
Instructorul îți spune un cuvânt Când școala de șoferi termini: Pe galben treci în plin avânt, Pe roșu, încă trei mașini!
EBEugen BlăjanDin lumea informaticii
Bill Gates, bogat și renumit, Neveste-i satisface orice moft; Și totuși, doamna suferă cumplit, Căci nu-i doar “Micro” e și “Soft”...
EBEugen BlăjanConstatare
Vă prezint un paradox: De vrei bine să trăiești, În viață e ca și-n box… Dă mai mult decât primești!
EBEugen BlăjanUnui politician versat dar frustrat
N-ai avut succes la fete Și-ai furat chiar Revoluția… Acum, Domnul să mă ierte, Iar faci sex cu… Constituția?
EBEugen BlăjanVis Roșu
Am visat Că zburam Cu o navă spațială. Am aterizat chiar pe Marte. Întocmai ca mașinuțele automate Ce se plimbă în voie pe acolo. M-am așezat, Pe pământul roșcat La umbra unei
EBEugen BlăjanUșa
Ușa ca o fiară e închisă În cușca ei cu zăbrele din nori Se zbate-n tăcere să rupă zăvori Mai zgâlțâie rama, mai renunță spre zori… Când rupe tăcerea, urlând către lună E-o jale adâncă ce-o
EBEugen BlăjanMemorie
Fânul cosit și ploaia de seară Miros a curat, ca odată, demult, Când veșnicia născută la țară Cânta în nopți albe cu un tragic tumult. Când vuiet, când foșnet, când o rană deschisă Dansau sub
EBEugen BlăjanPoveste cu final neașteptat
Am o iubită, stea-ntre aștri! Minune blondă, \'naltă, mlădioasă; Din cer senin sunt ochii ei albaștri. O zeitate parcă, atât e de frumoasă! Stăpâna mea, dar nu și-a gândurilor mele, Are un frate
EBEugen BlăjanOchii care nu se văd se uită
De dorul tău se-aprind Lumini în suflet și în cer; Flăcări de gând se-ntind, Te-adoră și-apoi pier… În urma lor răsar Vibrații noi și calde, Fragile nopți de jar Și răsărituri albe… Iar
EBEugen BlăjanOdă femeii de servici
De-abia spălaseși. Te-am rugat să speli. Te urmăream de-a lungul molatecii spoieli, Pân-ai pierit, la capăt, spre ghena de gunoi. N-ai dat cu cârpa o dată înapoi! Þi-aș fi făcut un \"Teu\",
EBEugen BlăjanStrăduința
De “opere complete” te-am căutat, dar vai, Discret, sperând că nu o să se vadă... Căci la atâți admiratori câți ai, Nu aș fi vrut, parol, să stau la coadă...
EBEugen BlăjanGreierele și furnica
N-aș repeta povestea verii. Sunt sigur că o știe fiecare. Acum, e-n prag de cules merii Și când se adună roadele-n hambare. Furnicii, cunoscutul cărăuș, După o-ntreagă zi de roboteală, I se
EBEugen BlăjanSupraviețuire
Cactus în deșert… singur, singur, singur… Singur ca un lup exclus dintr-o haită. Timpul se măsoară altfel pentru el, e încetinit, e mult prea încetinit. Înflorește o singură dată la o sută de
EBEugen BlăjanDe mai
\"Veniți, privighetoarea cântă, Și liliacul e-nflorit!\" E lună plină, lună sfântă, Iar Macedonski în mormânt a tresărit... E azi liliacul plin de farmec De amețire și miros, Și luna,
EBEugen BlăjanAutoportret
Nu-s un cult ca Eliade, Nici frumos precum Brad Pitt, Nici măgar ca Alcibiade, Nici Iliescu, ipocrit. Sunt și eu o gâză mică Cu ochi verzi și ceva creier, Nici harnic ca o furnică, Nici
EBEugen BlăjanSunt liber
Eu nu-mi fac temele de casă Și nici nu scriu filozofie De reguli și canoane nu îmi pasă Ci trec prin viață cu o dulce nebunie. E nebunia visului, și tremur Când mă gândesc frivol la ce va
EBEugen BlăjanUrcuș
De ceață-nghețată inundată e valea, Din frunze cad picuri tăioși și subțiri Abruptă spre vârfuri semețe mi-e calea De plumb car în spate tăcute-amintiri. Pătrund stropii umezi prin haine și
EBEugen BlăjanÎn parc
Voioși pășeau doi tineri printre-alei, Ea era cam timidă, el prea îndrăgostit; Un soare cald pe umeri le turna polei, Și era minunat in parcul inflorit. Pe-o bancă sta cu o privire
EBEugen BlăjanChitara și Femeia
Atingi o coardă. Ea vibrează și delicatul sunet se propagă amplu dar și duios în lemnul de cireș. Chiar de s-a stins, nuanța lui durează o veșnicie parcă. Sunete, când ieși din fermecatul
EBEugen BlăjanBalada Magnoliei
Copac fragil ce înflorești naiv, Îți cânt coroana de cupole elegante Ce atârnate-ți stau pe portativ Și-ademenesc privirile-unui fante. Albul și rozul lor îmbietor L-au cucerit pe veșnicul
EBEugen BlăjanRăvaș meteorologic
De va veni la tine vântul, Precum într-o romanță consacrată, Sa-i spui că tot la mine ți-este gândul, Să-i spui că vorba mea nu ți-e uitată. Și de-o veni la tine ploaia Și-ți va cădea pe
EBEugen BlăjanToamnă
ce frunze triste aleargă stingher pe-aleea tăcută și rece un zâmbet pe-o bancă și-un vânt efemer… e toamna, ce vine și trece. căci vine și pleacă și vine din nou iar timpul e gol între
EBEugen BlăjanMarea
Paradoxală-i marea sufletului nostru: Ba plină de tumult și zvârcolire, Ba liniștită sub un cer albastru, O mare prea sărată, totuși dulce de iubire… Zburând deasupra ei in volte ample, O
EBEugen BlăjanMigrație
De ce spre sud cocorii pleacă, mă întrebi? Sau de ce Soarele se-ascunde după nori? Poate că suntem prea luați cu trebi Și nu-i băgăm in seamă pe cocori… Închiși în zilnicul meschin Nu mai
EBEugen BlăjanDezrădăcinat
Plecat în lume, suflete pribeag, Þi-e dor de tot ce ai lăsat în urmă; Dar când te-ntorci la tine-acasă-n prag, Nu ești decât o oaie rătăcită dintr-o turmă. Ai vrea să-ntinzi o masă mare, de
EBEugen BlăjanBaladă tristă
Un cal bătrân, Străin și singuratic Pe o câmpie stearpă și plină de gunoaie, Pe câmpul spân Pe câmpul ocolit de ploaie Păștea un cal, un cal sălbatic… Un cal zdrobit De propria-i
EBEugen BlăjanPaparudică
O, de-ar ploua la nunta mea Cum plouă azi pe caldarâm, Cum plouă azi pe-acest tărâm, Străin de mine și de ea... O, de-ar cădea din cer potop, La nunta dintre ea și eu, Cu ploaie să ne spele
EBEugen BlăjanBoală grea
Mă doare spatele iubirii Căci a cărat prea mult distanță Și-acum încovoiat stă, în instanță, Dând socoteală legiuirii…. Și mă înțeapă splina minții Căci a gândit prea mult de bine Și-acum,
EBEugen Blăjan