Poezie

Greierele și furnica

Adaptare după o fabulă, și răspuns la epigrama despre lenea românilor

2 min lectură·26 octombrie 2004

Mediu

N-aș repeta povestea verii.

Sunt sigur că o știe fiecare.

Acum, e-n prag de cules merii

Și când se adună roadele-n hambare.

Furnicii, cunoscutul cărăuș,

După o-ntreagă zi de roboteală,

I se păru c-aude pe la uși

Claxoane, lume, forfoteală.

Sări ca arsă c-un vătrai în mână,

deschise ușa și se repezi spre “inamic”.

“Tu, ce-ai cântat în fiecare săptămână!

Hei tu de colo! Nu îți dau nimic!”

Știuse bine, era chiar el, cântărețul,

Ce n-a muncit deloc întreaga vară.

Iar furnicuța nu-și mai stăpâni disprețul

Și-i spuse niste vorbe grele, de ocară.

El, ascultă candid toată repriza,

Și-i spuse zâmbind larg, deschis:

“Furnică, am venit să-ți spun surpriza:

De mâine-s în orchestra din Paris!”

“Am un contract stabil de prim-solist.

Hotel, restaurant și limuzină;

Și am venit, c-așa-s eu, parolist,

Să-mi iau adio de la draga mea vecină.”

Furnicii îi picară plombele din gură

Și înghiți în sec cu mare greutate,

Căci nu credea, așa o-ntorsătură...

“Felicitări” șopti, cu vocea pe jumate.

Și-apoi cam abătută, dar și invidioasă,

Gândindu-se că-i poate doar un vis,

Mai întrebă o dată, ofticoasă:

“Și unde zici că mergi?” – “Chiar la Paris!”

“Ah, la Paris! Paris, unde se zice,

Că mai trăiește tot ca tine-un trubadur?

Îl cheamă La Fontaine. De-l vezi, amice,

Transmite-i salutări. Și să mă pupe-n.\"

003.353

Eugen Blăjan. “Greierele și furnica.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/eugen-blajan/poezie/91973/greierele-si-furnica

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.