într-o dialectică a drumului invers

țintim mai întâi pieptul celor apropiați de teama ratării cad deseori/mă prăbușesc îți zic să nu te miri/suntem în anotimpul rece apa nu se evaporă/cum fac unii oameni tocmai când aștepți de la ei puțină dragoste câteva secunde pe jos am premoniția că voi dubla podeaua/curând plomba pusă realității mele interioare/tentația de a mima o exclamație sinceră ca în copilărie când venea moș crăciun fix cu ceea ce-mi dorisem cel mai mult încerc să-mi refac anii aceia cum aș reface o coafură după o noapte de somn adânc dar arăt tot babă/de-asta las fereastrele deschise să intre aer curat dacă e prea mult îl mai respir și mâine și poimâine pân-o trimite dumnezeu meseriașii să le zidească abia atunci voi fi față-n față cu mama că nu baronul munchausen e cel cu minciunile ci ea ficțiunea trage la tine pentru că ai suflet bun așa mi-a spus m-a mințit zicând că pleacă pentru o singură noapte tot într-un fel de ficțiune s-a dus eu călătoream prin alte sfere nu ne-am mai intersectat/deși peste tot pe unde-am ajuns mirosea a mamă chiar și borcanul cu compot de vișine mirosea a mamă (ea îl făcuse) acum privindu-i fotografiile în care râde fericită îmi dau seama că de fapt mama a fost o mare mincinoasă eu pe tine n-am să te mint dacă se va așeza cineva de-a curmezișul și tu știi că ăla ți-e drumul îți voi împrumuta și picioarele mele voi inhala praful în locul tău ca să nu renunți iar dacă tu vei uita asta voi ține eu minte