Spuma albă a mării era adusă la mal și lăsată acolo, unde venea sfârșitul.
Stâncile mărețe stăteau neclintite, fără să resimtă tulburarea mării. Erau de piatră; reci, boreale, semețe, cu
Era seară. Ziua era pe sfârșite. Vântul sufla cu putere și ploua mărunt. Era o zi obișnuită de toamnă. Mă pregăteam să închei lucrul. Aș fi vrut să arunc un lemn în sobă, dar lângă fereastră era doar
I
O prințesă singurică
Care se credea cam mică,
Nu demult și-a cumpărat
O sanda cu toc înalt.
Dar și-așa, cu toc înalt
Singurică a rămas
În acel mare oraș.
- Dar cu ce se
Și totuși, în tot ce faci este o cale, în toate greutățile există o șansă în plus, în orice împrejurare există o Portiță. Dar cum să găsesc acea Portiță? E mică, dar e acolo. Tu știi că este și de
Râd, căci râsul e sănătos
Plâng, lacrimile sunt ferestrele inimii
Simt, inima-mi bate pripit
Întreb, vreau mai mult să mă cultiv
Caut, mereu mai sus să mă ridic
Gândesc, sunt om și
Punte și virgule, cuvinte aranjate
Ore petrecute cu ochii-n foi albe.
Eternele gânduri se-aștern liniștit
Zile și nopți, experiențe și vis
Inundate-n lumina unui suflet muncit
E armonia ce nu
Alb cu negru, roșu cu negru, albastru cu galben, verde cu portocaliu. Culori diferite, total opuse, dau o armonie perfectă care atrage privirea și o scaldă într-o imagine care te face să zâmbești
Frica, panica cuprinde lumea. Teroarea, îngrijorarea se impregnează în viața de zi cu zi, în inimi, în suflete. Neliniștea, nesiguranța, pătrund adânc, nu dau pace, nici liniște. Toate
La un geam cu patru canate
Stă un sudor de zece carate.
Mai sus, la o tejghea
Se ascunde și soția sa.
La un bloc cu scară de lemn
Stă un instalator cu pantofi de oțel.
Privește în zare la
Mai sunt clipe târzii în viețile noastre tulburate,
Când putem așeza câteva rânduri cu esență de duh
Pentru a ne înviora inima și gândirea,
Pentru a ne mai relaxa privirea.
Dar clipele trec și
Sunt o umbră pe acest pământ. O umbră ștearsă, fără chip. Încerc să mă conturez, să-mi dau o definiție și-o formă, dar încercările mele sunt zadarnice, eforturile mele nu duc nicăieri. Sunt o
TIMPUL… atât de relativ, atât de delimitat… Infinit dar parcă niciodată suficient. Timp trecut, timp prezent, timp ce va veni… Timp liniar, timp circular… Timp pierdut dar niciodată găsit, timp
M–am retras în mine asemenea unei scoici care se închide în momentul în care un fir de nisip a pătruns în cochilie. M–am retras în cochilia mea din adâncul mării, sângerând și plin de durere. M–am
ED