Proză
sign out
3 min lectură·
Mediu
mi-am lipit fața de geamul rece mi-am dorit să-mi intre sticla în țeastă ca sabia unui japonez care moare cu demnitate. eu nici măcar pe asta n-o am. care e diferența între taică-miu dormind pișat într-o stație de autobuz și eu pișat într-un oarecare tren.
m-ai așteptat în gară deși era tîrziu cu un pachet de țigări și o bere. doar două persoane voiam să văd atunci. pe tine și pe victor. pe locul meu din tren se așezase altcineva. cam așa se întîmplă tot timpul. pe locul meu într-un om se așază tot timpul altul. ori ajung prea tîrziu ori sunt prea politicos ori sunt prea beat ca să văd ceva.
să recapitulăm. homosexualul din gara de nord. mă spălam pe mîini în budă eram singur. și el se apropie de mine și-mi pune mîna pe coaie. după ce am ajuns acasă am crezut că o fi fost un vis la beție. dar nu. acum știu. voia să-mi dea bani să-mi sugă pula. cînd s-a aplecat i-am futut un genunchi în gură și am fugit. a ieșit după mine și a început să strige hoții. mă vedea toată lumea din gară eu nu vedeam pe nimeni. vedeam doar peronul care ar fi trebuit să mă scape. știi că trenul e un om? te poate ajuta, poate fi lîngă tine dar de data asta n-a fost. m-au prins polițiștii de la TF. căcănarul voia să depună plîngere că i-am furat banii. pînă și în biroul polițailor îmi mîngîia părul. îmi venea să iau tomfa unui polițai și să-i scot dinții.
mi-am scos toți banii pe masă buletinul legitimația de ziarist le-am spus că mă pun la dispoziția lor le pot da numere de telefon care să confirme banii mei. le-am explicat ce s-a întîmplat. m-au lăsat.
comme un fou comme un loup
sigur. îmi aduceam aminte că nopțile noastre de fapt nopțile noastre sfîrșesc întodeauna ca un vagon timișoara-iași plin de bidoane golite de niște nenorociți de moldoveni. mă uitam în întunericul de afară și întunericul lua chipul meu.
Apoi au venit controlorii. eram în vagonul restaurant mîncam un pachet de biscuiți cu stafide. singura mea mîncare în cinci zile. de-a dracului nu-mi găseam biletul. ar fi trebuit să-și dea seama că un om care bea stela în intercity nu se urcă fără bilet. m-au chemat pe hol să nu se vadă la camerele de supraveghere. cît bem noi o cafea tu scoate cîte 200 de mii de fiecare. am tot căutat și cînd au venit în loc de bani le-am arătat biletul. apoi am stat și am plîns. m-am plîns de fapt nu știu ce-am făcut că mi-am adus aminte de turtles can fly. sau de oh gosh, i.m a turtle cum îmi spuneai după ce se usca transpirația noastră. din greșeală am coborît în bacău. oricum pentru mine toate orașele au început să fie aceleași.
am coborît în cele din urmă unde trebuia. te-am luat în brațe. comme un fou comme un loup.
012397
0

Cu prețuire,
Silvia