Proză
orfanii
doi
2 min lectură·
Mediu
Am bătut din palme și i-am zis: gata, s-a terminat ploaia, du-te acasă, pentru că te caută mama socială. Mira s-a bosumflat. Probabil mai voia o țigară.
Prin tricoul ud îi vedeam sînii mici ca niște ouă de prepeliță.
Șlapii erau îmbibați de apă. În urma ei un zgomot ca deplasarea unei drezine.
*
Seara, uneori, mă maimuțăresc în fața oglinzii. Mă închipui Al Pacino și urlu la mine. I\'m fuckin\' blind.
*
Crina prinsese curaj. Încropise la repezeală o poveste. Ceva de genul că taică-său o omorîse pe mă-sa și acu era pe viață la Gherla. Am zîmbit. Pot și eu să-ți spun că fosta mea a murit într-un accident de tren. Sau cum a fost azi.
Nici nu mă trezisem bine din beție și mă sună șefu. Un accident mortal la Hanul Ancuței. Adică una bucată decedat plus șapte victime. Nici n-am ajuns bine în redacție că mă trezesc cu o șatră de țigani. Scumpa lor Pantera fusese violată și aruncată de la etaj. Le-am zis că sînt paznic. Doar așa am scăpat.
*
Imaginează-ți că trăiești fiecare zi ca și cum cineva ar sta cu genunchii pe pieptul tău și tu nu poți face nici o mișcare. Spune-mi tu mie că ești ok. Lasă-mă cu metafore și textulețe gen că nu mai am îngeri aripi pene perne și că sînt numai cioburi sau așa ceva.
Știi cum e să-ți mănînci șireturile de la adidași? Știi cum e să sugi măduva unui os pînă ce se face făină?
*
Mira se tot holba la pachetul meu de țigări. Eu la țîțele ei. Pe ceafă avea un tatuaj în genu numerelor de identificare ale deținuților evrei.
*
Trebuie să fac rost de poze de la accident. Șșșșt. Dormi. Încă mai sînt.
În dimineaÑa de 15 iulie, în jurul orei 08.30, poliÑisti din cadrul Biroului
InvestigaÑii Criminale Roman l-au depistat, în municipiul Roman, pe Stoica Remus
Iulian, de 34 de ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Câmpeni, judeÑul
Alba a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1 an pentru
comiterea infracÑiunilor de fals privind identitatea si conducere pe drumurile publice
a unui autovehicul, având permisul de conducere anulat.
Stoica Remus a fost încarcerat în Penitenciarul Bacău.
Tu. Da, tu. Mai înțelegi ceva?
005
0
