scrisoare deschisă către șeful meu

Se spun mult lucruri mai putin bune despre curentul suprarealist. Multi spun, putin pricep. Multi ar trebui sa nu mai spuna si tot mai multi ar trebui sa si priceapa.
In fine. In poemul tau catre acest sef care te face sa ingurgitezi calciul unei vieti lipsite de oase, exprimi o idée vehiculata prin “scandal” de baietii nebuni si mai apoi deziluzionati ai suprarealismului. Si anume idea de munca care nu trebuie sa fie impusa, care nu trebuie sa fie doar subzistentiala (adica daca nu muncesti mori de foame) ci o munca care sa derive din talent, din placerea de a face ceva pentru a trai. Doar munca \"pasionala\",arzatoare sa fi fost valoroasa, din punct de vedere suprarealist ? Poate ca da. Mai mult ca sigur ca da.

Cu cat trec anii, materialismul , comunismul si acum individualismul ( ca sa nu-i spun egoismul) timpurilor in care traim, ne-au convins tot mai mult ca munca trebuie sa facuta cu placere si ca valoarea in sine rezulta doar din munca facuta cu placere.

As vrea sa cred ca intr-o zi asa se va si intampla. Toti vom munci si ne vom dedica doar proiectelor in care credem ( indiferent de proiect; un brutar bun trebuie sa creada in valoare muncii sale si sa o faca cu placere).

Poate ca oamenii trebuie mai intai sa depeasca toate spaimele si abia atunci aceasta cumplita lehamite, precum cea din poemul tau, va pali.


Poemul e superb. Angoasa mai putin.

recunosc am savurat descrierea stării, însă imaginea cea mai înfrigurată am găsit-o pe aceasta

Anca, am scris textul asta cu ochii inchisi. Cele mai multe sint flashuri care mie mi se par din alta viata. daca am urit ceva la ceea ce fac eu e faptul de a te duce la familia unu mort si sa-l intrebi cum te simti? In restul timpului, imi place ce fac. Ai intuit bine lehamitatea si angoasa, e un text scris pentru orice director pe care l-as avea la un moment dat si pentru orice loc de munca.
Multumesc mult.

Silviu, nu ti s-a intimplat sa-ti aduci aminte anume momente si sa crezi ca nu le-ai trait tu? Multam de lectura.

mi-am adus aminte de reclama aceea în care cineva întreabă dacă ești de acord ca șeful să-ți conducă viața. sau cam așa ceva. după ce am citit poemul tău, mă întreb: care viață???
un poem în stilul articol pentru front page.
pentru colecție.
cu prietenie,

Aici nu e vorba despre viata. Iar textul in opinia mea, cel mult il incadrez in pagina patru sau cinci, la un blitz politienesc. Multumesc de semn.