Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

omul din han

1 min lectură·
Mediu
Ei nu vor ști niciodată ce foc arde în tine
Se vor opri preț de-o țigară
În parcarea gratuită de la marginea hanului
Vor întreba dacă wi-fi-ul e gratis
Și ce este această lumină
Ai vrea să rînjești
Să le spui că așa arde un om
Și că atunci cînd arde
Din carnea lui sfinții scot bunătatea
Așa cum țiganii scot sîrma din anvelope uzate
Nu te vor crede
Vor spune că ești girofarul care anunță un accident
Sau un joc de lumini la o nuntă baptistă
Ei nu vor ști niciodată ce impulsuri străbat cortextul
Ca o încercare timidă de a intra în contact cu civilizația lor
A celor ce-și spun oameni
Pentru ei nu ești decît ușierul care-și potrivește cravata
Și spune
Bine-ați venit în mine
Puteți face poze oriunde
În coaste în creier în fiere
Dacă doriți la plecare
Scrijeliți inima
Ca și cum v-ați semna
Într-o carte de oaspeți
013.021
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
153
Citire
1 min
Versuri
25
Actualizat

Cum sa citezi

emilian valeriu pal. “omul din han.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emilian-valeriu-pal/poezie/14079542/omul-din-han

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Poeții au un ''foc'' lăuntric arzând continuu pe parcursul întregii vieți, la căldura lui se naște creația, poeții au o ''lumină'' subtilă, esoterică, specială și specifică, cu care văd altfel viața, spre deosebire de vulg, târându-se prin întuneric, din sufletele poeților ''sfinții scot bunătatea'' și o entitate sublimată născută și crescută din conexiunile logice și lirice ale cuvintelor.
Poeții sunt ''girofarul care anunță un accident'' al vieții mioape ciocnite de lumea afectată de strabism.
0