tourniquet

sunt nopți în care luna fuge de tine atunci te așezi în balcon ca un mire părăsit în fața altarului tragi aer în piept cu tristețea unui copil pe care ceilalți nu l-au vrut în echipa de fotbal deși avea o minge mai bună și proaspăt umflată la compresor ca burta unui înecat te uiți în jur îngustezi ochii sperând să vezi ceva prin întuneric cei pe care odată i-ai condus pe ultimul drum s-au întors să-ți fie cavaleri de onoare și-au dovedit că ultimul drum e doar o poveste de speriat viii acum ei cântă beți criță you will never walk alone trupul tău e un sediu de stare civilă în care sângele o face pe funcționarul și-ți anulează grăbit imaginarul livret de familie ai fluiera a pagubă dar n-are rost ai urî pe cineva dar ura e pentru primii sosiți îți spui că dracul nu e chiar așa negru ci mai mult previzibil se putea și mai rău cum ar fi soarele imbecil care de atâta singurătate își face singur buchet de mireasă îl aruncă în fiecare dimineață și tot el îl prinde la sfârșitul zilei era o vreme în care credeai că rănile vechi se închid pentru a face loc rănilor noi că urmele tale sunt urmele altuia care la rândul său a primit urmele celui ce a fost înainte acum străinii adorm și visează alți străini aproapele adoarme și se visează tot mai aproape dar niciodată nu-și visează aproapele cînd te uiți la toate acestea îți vine să-ți scoți ochii din orbite să-ți faci prăvălii asiatice în care să vinzi leacuri de orice fel și după o zi în care nimeni nu ți-a călcat pragul împreunezi mâinle ca și cum ai trage obloanele apoi te întorci derutat în torace speriat îți consumi neputința ca o albină ce-și devorează propria miere