vespere

există zile în care îmi vine să mă ascund în orbitele bunicului mort să bat aiurea în nicovală să forjez fierul pînă o să împrejmuiesc tot cerul cu un gard decorat cu lei sunt zile în care îmi lustruiesc singurătatea cu atîta patimă de parcă aș fi un văcsuitor trist că nu are urmași să-i ducă mai departe meșteșugul nu mai pierd vremea cu întrebări dacă există viață în moarte sau dacă dincolo arhanghelii joacă barbut ori îmi trag la sorți cămașa stil army sunt doar curios dacă din întîmplare aș căpăta puteri supraomenești și mi-aș deschide pieptul oare din el ar ieși o lumină orbitoare spre care să se îndrepte toți ca niște păianjeni de apă către o bulă de oxigen sau pur și simplu un condamnat în formă de inimă s-ar ridica din genunchi și-ar porni spovedit spre pluton de la o vreme îmi vine să-mi întorc pielea pe dos și să spun tuturor nu sunt eu acela pe care voi obișnuiți să-l strigați emilică nu sunt eu acela care înmulțește pîinea peștii castanele coapte în jar nu sunt eu acela care scrie materiale de presă despre cum lazăr și-a luat moartea în spate ca pe un camarad rănit în luptă și l-a cărat pînă la cel mai apropiat punct sanitar hai doamne să facem un schimb fă-mă un simplu comunicat de presă pe care să-l trimiți în redacția unei zile iar eu voi plînge oamenii în locul tău