Poezie
Un pumn de țărână
bunicului meu
1 min lectură·
Mediu
O particulă din fiecare se risipește
În orișice gând…
Până când omul sătul de căutare,
Și consumat, decade în pământ!
De-a fost util sau nu, nedrept sau
Just, măsura e la Dumnezeu.
Noi jos, aici, în lacrimi cerșind îndurare,
El sus cu Bunul spălat de uitare și de greu.
Nu suntem decât niște biete metafore
Alambicate într-un text prea vioi,
Pe care-l citește apusul risipit în zare
Grăbit să termine cartea și s-o dea înapoi.
De-am fi numai urăm,
De-am fi numai somn,
Am fi mai drepți decât azi,
Când plini de iubire și geloși pe Domn
Rănim și ucidem fără să cerem iertare.
Copiii impasibili petrec la groapă bunicul
De mână cu părinții cu lacrimi și teamă în ochi
Că Timpul ce aruncă țărână ultimul peste cavou
A păstrat și pentru noi un smoc.
(14-mai-2002)
012.088
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Emil Tudorache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 136
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
Emil Tudorache. “Un pumn de țărână.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/emil-tudorache/poezie/20410/un-pumn-de-taranaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Sper ca asta te-a ajutat sa iti eliberezi gandurile. Se vede ca ai tinut mult la acest om.
Indienii (parca) au o credinta: cand un om se desparte de aceasta lume, nu au voie sa planga, si trebuie sa isi continue viata, fara a privi in urma. Se crede ca daca plang acea persoana, ea nu-si va putea incheia cu bine drumul spre cealalta lume. Eu incerc sa fac chestia asta cand mi se intampla mie asa ceva. E destul de greu, intr-adevar, insa sunt sigura ca vor gasi o lume mai buna decat cea de aici...
Ai grija de tine, Emil.
Cu drag, Beatrice