Masturbând clișee mentale

Nu voi comenta in nici un fel poezia ta, intrucat astazi ma simt lipsit de parere si cu gandurile toate amortite.
Dar m-as opri un pic asupra titlului pe care l-ai ales poeziei tale.
Voi incerca sa-l separ de poezia in sine.
Pe mine personal nu ma intereseaza cliseele mentale. La o adica, ele sunt si vor ramane, la fel cum vor continua sa fie scrise versuri imitandu-le pe ale altora. Ca nu au valoare, e adevarat... Dar deja stim asta, si n-are nici un rost sa ne batem capul cu ele mai mult decat pentru a le spune sa se caute celor care chiar ar putea fi ei insisi.
Din contra, pe mine ma doare o alta masturbare: cea de a fi cu orice pret original. "E usor a scrie versuri, cand nimic nu ai a spune..."
Putin ma doare de forma versurilor, putin ma doare de cuvintele folosite, cat ele nu-mi transmit ceva autentic. Cat timp eu nu le simt sufletul.
Desigur, e si o chestie de sensibilitate, de consonanta intre tine, cititor, si scriitor.
De aceea, unele poezii se afla intr-un alt spatiu - sa-i zicem indiferent - de unde nu te ating si nici nu iti comunica ceva.
Dar nu intotdeauna. Pentru ca exista si poezii care te dor, exista si poezii moarte, exista si poezii artificiale, exista si poezii care nu pot fi citite.
A lua decizia de a scrie e (sau cred ca ar trebui sa fie) o decizie grava, si trebuie sa fii constient de consecintele ei. Iar daca e vorba de poezie, atunci de o mie de ori mai mult. Tocami pentru ca poezia este atat de impalpabila, si pentru ca non-poezia se poate ascunde cu atata usurinta in spatele versurilor.
Caci adevarata poezie e DRAGOSTE, dragoste pe bune si pe rele...

Pacat ca zaci cu gandurile amortite!Dar chiar si asa mi-ai tras o pledoarie!!!!!
Din fericire nici eu n-o sa comentez decat pe scurt!
Poezia este in esenta natura omului, frumusetea si bestialitatea lui, poezia nu este doar dragoste, ea este si blestem si piatra filosofala si partener de suferinta!
Cred ca poezia este in primul rand suferinta!Suferinta că este nevoie de poezie, că dragostea nu suplineste combustia sentimentelor, că mizeria lumii nu poate fi sufocată în frumos, recurgându-se la poezie.
Cât priveste titlul, el nu este dat spre a epata, ci doar face referire la niște concepte biblico-mitologice la care omenirea are idei fixe, extrem de rigide. Clișeele mele mentale revelate în această poezie nu are nimic în comun cu cele la care faci referire.

ei, da...citind textele tale...inteleg eu..nevaloarea textelor mele...

Pai nici nu am vrut sa fac aluzie la asa ceva (ca tu te-ai referi la aceleasi clisee mentale). Doar am zis ca nu voi comenta poezia ta!...
Atata doar ca titlul ei m-a alergat in alta directie a ideii.
Sunt de acord cu ceea ce afirmi tu despre poezie.
Dar, lasa-ma sa precizez ceva. Nu sunt sigur ca am fost suficient de clar. Atunci cand zic ca poezia este dragoste, nu ma refer la sentimentul respectiv (nu vad de ce poezia n-ar putea fi si despartire, sau ura, sau momentul in care ai ochii carpiti de somn, sau...), ci la gestul de A FACE dragoste, opus unei masturbari mecanice si goale.

Fireste, a face dragoste presupune un cuplu. In timp ce poetul de obicei este singur - atunci cand scrie, cel putin.
Am putea discuta despre cine este "al doilea" in acest caz.
Poate inchipuitul cititor, poate inchipuitul duh bun al fiecaruia... Nu stiu.

Pe curand!