Emil Dogaru

...„Știi ce zi e astăzi, Ana?” A căzut pe gânduri... Ezită... E clar că am pus-o în dificultate... Într-un târziu se recunoaște învinsă. O trădează mișcarea capului. Se uită la mine

Rechizitoriu adresat lui Moș Gerilă Noi doi, de cinci ani încoace Ne-ntâlneam, văzând că-ți place Să-ți recit o poezie, Într-un gest de simpatie. Ca apoi să stau timidă, Moșu\' pân’ să se

Cum să-i accepți iubitei O sursă de fericire Alta decât... pe tine?!

— Spune-mi, tu ai vreo idee despre teoria iubirilor neconsumate? — o întrebă. Că avea sau nu idee, Ana nu lăsă să se întrevadă, dar se arătă interesată de conținutul acelei teorii, sau, poate de

Observații de Mirela Andi De-a lungul existenței mele Am observat Și m-am gândit că Ar trebui să țin minte că: Te poți înțelege cu toată lumea, esențial este să determini cu precizie

De câtva timp însă, la partidele lor de bridge mai lua parte și un alt personaj, mai insolit, fără contur material, de aceea și discret în felul său, și care-și făcea simțită prezența doar atunci

Atunci, la Clubul Diplomaților, teoreticianul se apropiase dezinvolt de cele două tinere și le întrebase: „Îl vedeți pe cheliosu’ ăla?” Fetele, care aveau privirea ageră, localizară deîndată

— Eu, să știi, de-a lungul timpului, am avut relații corecte cu femininul... — se auzi într-un târziu dinspre un el oarecum revenit din transă. — Există și explicații. Am fost educat în ideea

În timp ce asalturile repetate ale muzicii puseseră stăpânire pe tot universul sonor al încăperii, nelăsând loc decât unor scurte comunicări de strictă necesitate pe tonuri răstite, mintea lui

Înlocuirea statutului de student cu cel de salariat impunea unele referiri la teoria vieții reale. Era un subiect care-l pasionase în dese rânduri. Începu... — Poate că nimic nu marchează mai

La „Hanul Hangiței” se pare că de la o anumită oră a serii intră în obișnuința locului să-și facă apariția o formație de muzicanți specializați în romanțe, melodii populare, cântece de petrecere

În competițiile de bridge de prin anii ’80 se implicase la un moment dat, deosebit de activ și mânat de o puternică pasiune, un personaj cu totul special: Valentin Ceaușescu. — Se poate spune

Acea sâmbătă de februarie era pesemne sortită să-și câștige un loc aparte în amintirile sale, marcând momentul de început al prieteniei lui de cincizeci la sută cu Paulo Coelho. Pe la șapte seara,

La facultate totul se derula normal. Atmosfera de la ASE era incomparabil mai plăcută decât cea experimentată de el la Metalurgie. Și asta îndeosebi datorită farmecului peisagistic conferit de

Anul acela universitar — își continuă el povestirile — nu se încheiase prea favorabil pentru el, care înregistra două restanțe. Și cum nici în toamnă nu se dovedise capabil să treacă examenele,

Se pare că aseară teoreticianul se cam întrecuse cu băutura. Probabil ca ăsta să fi fost motivul principal de s-a ajuns la acel moment atât neplăcut — supărarea lui Dan — a cărui amintire îi

Partea întâi Ultima ispravă a Domnului Goe Vinul se prezenta la înălțime. Demisec, culoare roșu-dens, aromă plăcută, îți lăsa o senzație de sațietate... N-avea nici cel mai mic motiv să

În vacanța ce urmase — își aminti el — lucrase la un restaurant de pe plaja de la Snagov. Adi, prietenul nedespărțit al copilăriei, adolescenței și al primei sale tinereți, se angajase ca ospătar

La întoarcere n-o mai luară pe ulița centrală. Aleseseră o scurtătură. Era un drumeag printre lanuri, mai cu colb și cu ceva povârnișuri. Îl mai făcuseră o dată, ieri, tot așa mai pe seară.

— Și să vezi ce se întâmplă odată cu vârsta... — reluă el. — Mă refer la bărbați. Eram în urmă nu cu mulți ani la Neptun, împreună cu Sorin, cel din Statele Unite și cu Radu, alt prieten, tot

Procesul era una din marile porcării ce se tot abăteau cu perseverență asupra lui de la o vreme încoace. Povestea își avea începutul prin 1994. I-o spusese îndeajuns de detaliat Anei cu doi ani în

Încă de când mă trezisem apatia îmi cam dăduse târcoale. N-aveam mai nimic de făcut de dimineață. Întâi și-ntâi, nu trebuia să merg la slujbă. Și mi-am zis: ce-ar fi să mai lenevesc un pic?!

— Avem mult de mers? — întrebă Ana. — Foaaarte mult... — spuse el, prelungind teatral vocala a. Știa el la ce se gândea când făcea așa. Era ceva de povestit... Prin anul patru de facultate

1 Când m-am decis să plec la Delhi după ea, eram sigur de izbândă. La mine izbânzile au fost dintotdeauna specialitatea casei. Numai că, ce voiam eu acum necesita un