Poezie
Poveste de toamnă
1 min lectură·
Mediu
A strâns-o iute în grămadă,
Dar ea scăpa, scăpa mereu,
Avea, atât, un gând, să vadă,
În ceruri, sus, pe Dumnezeu.
De cum cădea sub grebla rece,
Se și suia pe-un fir de vânt,
Visând să plece, doar să plece,
Cât mai departe de mormânt.
Ca printre gratii ruginite,
Vedea, prin grebla oarbă, norii,
Și toate stelele iubite,
Și-abia mijiți, pe ruguri, zorii.
A doua zi nu mai rămase
Decât covorul vechi, de scrum
Sub frunza, frunza care arse
Și arde încă,-n zare,-acum...
075993
0

nu te dezici si bine faci.
un poem de toamna, in arpegii, armonie si culoare..., in dulcele stil. felicitari!