O comoară veche

iar grabisi din urma ceasul
si facusi smerit compasul
umilinta-i doar carcelul
si smerita-i sarguinta

pune tu
sub punct o lupa
si priveste-i prin focar
vei vedea cum randuiala-i
mapadita de zadar
dar cand treci prin vadul vietii
folosindu-te de car
in albastrul diminetii
din samanta unui har
picurata cu mireasma
si cu bucuriia clipei
.....................

\"
Dar destul nu este încă… Fără trudă și căință,
Fără lacrima durerii, curgând până la picioare,
Nu vezi, jos, comoara vie, ce se cheamă sârguință,
Și-i supusă ca pământul - și asemeni roditoare…\"

Nu pot inlocui umilinta (in sensul de smerenie)cu sarguinta... tot poemul a plecat de aici, de la aceasta lasare toala in mainile Creatorului, de la aceasta rodire impotriva oricarei vointe proprii, doar din supunere...

Dar multumesc pentru randurile de mai sus si pentru cantecul lor...


aici, textul de la care s-a plecat:

\"Cuvantul umilinta vine de la latinescul \"humus\" - care inseamna pamant roditor, fertil. Umilinta este conditia pamantului. Pamantul este prezent totdeauna, dar nimanui nu-i trece prin gand sa se mire de aceasta, nimeni nu se gandeste la el, toata lumea il calca in picioare, e locul care primeste toate deseurile, toate rebuturile. El e prezent, tacut, acceptand totul si transformand miraculos in bogatie noua toate aceste reziduuri in descompunere, transformand insasi coruptia in ferment de viata noua, - fiind deschis soarelui, ploii, gata sa primeasca orice samanta si capabil sa produca de 30, de 60, de 100 de ori mai mult decat a primit.\" - Antonie de Suroj

pacat ca acest cuvant umilinta inseamna lipsa de placere, inseamna altfel de lacrimi decat la sarguinta. poate ca pamantul nu e humus decat in varianta aleasa, evidenta, majoritara. poate incet incet se transforma in homo...erectus, habilis.....etc

o trecere de la humus insufletit la rodire, la fericire, la alta conditie, alte si noi flori pentru o cununa de premiant.

E comoara ce nu are niciun strop de strălucire,
Greu o vezi sub colbul vieții, greu sub ploaie, în noroi,
Niciodată, când, de semeni, fugi în goana-ți spre iubire,
Ori când calci numai cu dreptul, privind, mândru, înapoi…

nu vezi ceea ce te-mpinge cu speranta, e inapoi.

of. am vrut sa spun ceva, dar nu mi-a reusit.
poate ca:
\"Dar destul nu este încă… Fără trudă și căință,
Fără lacrima recunostintei, curgând până la picioare,
Nu vezi, jos, comoara vie, ce o boteza inceputul umilință,
Și-i supusă ca pământul - și asemeni roditoare…

daca vedeam originalul
si as sti traducatorul
as spune: unul din ei a gresit.

o idee
oricat de buna ar fi
nu face cat cea mai simpla convingere a ta
\"Cât o undă de lumină pe o tâmplă ce stă trează,
Cât o pală mângâiere la ivirea unui duh…\"

Sigur ca principiul \"placerii\" nu se regaseste aici, dar cel al bucuriei roditoare, in ciuda tuturor vicisitudinilor, va exista intotdeauna.

Din punctul meu de vedere, daca imi este permis, greselile rasar cel mai adesea de convingerile proprii - ma bucur ca ati pus accentul pe acea raza de Lumina care poate transforma o convingere intr-o credinta vie, o eroare intr-un adevar...
De repere, de calauze si de confirmari este nevoie intotdeauna, pe drumul \"unicitatii\" noastre...

Cu multumiri...