Elena Paduraru

Te regăsesc în fulgul mic de nea cu sclipiri în noapte, de mică stea, ce-n palmă iubire îmi șoptește și-ncet, în dorul ei se topește. Te zăresc doinind, în vis de noapte, sub clar de lună,

Am fost și sunt firavă vioară ce-am cântat târziu întâia oară în cântul tău ce, sincer l-am crezut și-n falsul său, naivă am căzut. Se zbate doru-mi cu sfiiciune, în suflet umplut

Lumină promisă las ușa deschisă, pătrunde în casă, te pune la masă. Primenește-n casă, fă bogată masă, suflet luminează, destinul veghează. Din scrum să renască și-n suflet să

Din zare, tainic s-apropie-un cânt, e doina de dor plutind pe-un covor de cânturi blajine. Cu drag o ascult și-n stih de iubire împletesc un șirag, să-mi fie grăire cu cine mi-e

Vă doresc cu drag, din suflet, Viața vă fie, sublim cântec, Luminoasă și frumoasă Și-n iubire generoasă. Florile de primăvară, Să vă-mbie, seară de seară, În parfumul de iubire, O eternă

Un suflet necăjit și-nsingurat stă-n mica gară părăsită, în lunga seară adormită. Un tren ce-a așteptat, un macagiu l-a deraiat, schimbând macazul de pe șine, îi

Când liliacul dă în floare parfumul său apare-n zare, este adunat din necuprins să lumineze al nostru vis. Culcuș îmi fac din a sa floare, corola sa-n multe petale îmi dă parfumul tău din

Nu confunda un om cu sfântul supraom, nu-l ridica-n slavă pe un nalt piedestal drept prețios cristal. Pune-l lângă tine, cercetează-l bine, e și el imperfect, ființă umană și nu o

Adun în căuș de fragedă și tristă palmă, gri amintiri de viață nici roză, nici calmă. Pașii mă duc spre-un țărm de viață uitat, sunt doar eu și visul meu mult

Rătăcită în noapte adâncă, stingheră stau pe-o răzlețită stâncă, privesc în jur pentru a-mi zări cărarea, ce-o să-mi aline în viață alergarea. Răsfrântă stând peste uitarea rece, mi-e

O mie și una de nopți printre stele, Povești din vise, din visele mele, Seară de seară ți le spun în șoapte Iar, tu le-asculți până târziu în noapte. Martor este cerul cu stele, senin, Că sunt

O efemeră viață și-o iubire-n mister se scaldă-n deasă ceață pe un soclu auster. În fumul dens, prin eter, este a mea sentință ascunsă-n fund de crater făcut de suferință. Te caut prin

Călătoare printre stele îmi tot cat visele mele, de sunt gri ori trandafirii dospesc în covata firii. Le-am cătat la Eminescu, visurile sub tei crescu, bătrân tei, veșnicul misit dintr-un

Nu sunt nimicul, sunt ceea ce, am coborât din infinitul meu să-l întâlnesc pe-al tău. Soarta însă, ne-a rătăcit. În fiecare clipă, mereu te caut și mă cauți. De ne-om

Pe aripi visând, Plutesc în gând, Spre zări albastre Sau, seara spre astre. Spre tine eu zbor, Suflet rătăcitor, Te caut mereu, Eu știu că ți-e greu. Un gând curat, Lumina mi-a dat, Cu

Cu fața-n sus, spre-al meu Dumnezeu, Dintr-un braț mi-am făcut așternut Iar, gându-mi plecă spre-un semizeu, Strop din suflul Divin, obținut. Þii minte clipa, iubitul meu? Clipa de vis, acea

Blândețea mea acum naște cuvinte, Pentru iubire să fie-mbrăcăminte, Cu ele plămădim subtil în vise, Destinul ce-mpreună ne dorise. Coboară-te acum, seară de seară, Iubirii cântă-i cânt de

Pășesc încet pe-aleea întristării Către-un suflet în uitare rătăcit, Căutând necontenit pe-al său iubit Pe faldurile stihului cântării. Cântat venit pe aripi de chemare, Coboară din văzduh,

În clipa-mi măiastră, iubite, Eu țes din note adormite Cu nobilul viorii arcuș, Urcuș vieții în harul culcuș. Nostalgicul izvor strămoșesc, Picură lin, din suflet ceresc, Se-mbracă în

Sub rază de soare, dalbul cristal din noi iar revarsă sclipiri, în hău să coboare să alunge gunoi și false amăgiri. Noi raze de soare, când te afli-n război cu grele amintiri, trimit

Cândva, în plină iarnă Când neaua se aștearnă, Într-un loc necunoscut, Din fecioară s-a născut Cel ce-n lume a venit Și pe ea a mântuit. Ș-apoi în primăvară, În trădare amară, Din lume El a

Ședeam pe o mică stâncă, Privind în apa adâncă, O undă gândul îmi fură Și în astral îl figură. Acolo, eu am ascultat Povestea lor de neuitat, Dintre ocean și un val blând, Misterul

Iubite, păsările-mi șoptesc că, pașii-ți rătăcesc prin crâng abisal, în somnul adânc, pe așternut cernut din trecătoare iubiri. Rădăcinele-ți se topesc în putrede scorburi de efemere

Sunt gândul curat, născut din spuma cuvintelor plămădite de tine sub luciul stelelor, pe care-ntr-o zi l-ai părăsit și te-ai pitit dup-o amorfă piatră. Timid și trist gândul în jurul lui