Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Povestea unui val

2 min lectură·
Mediu
Ședeam pe o mică stâncă,
Privind în apa adâncă,
O undă gândul îmi fură
Și în astral îl figură.
Acolo, eu am ascultat
Povestea lor de neuitat,
Dintre ocean și un val blând,
Misterul valu-mi dezlegând.
\"Din sânul tău m-ai scos ca val
Și mai împins ușor spre mal,
În grabă m-am înapoiat
Și tare te-ai mai mâniat.
Apoi, trimis-ai vânt nebun
De stâncă să-mi iau rămas-bun,
M-a descompus în mii de stropi
Și în mal făcu cu ei gropi.
În gropi apoi, mă înfundă
Cu o viață muribundă
Dar, soarele m-a mângâiat
Și-n norișor m-a înviat.
În mii de perle-am înșirat,
Lacrimile ce-am picurat,
Din lumea mea, din infinit,
Subtil la tine-am revenit.
Iar, gândul meu te-a-mbrățișat,
Gurița mea te-a sărutat,
Tu ai uitat iubit ocean
Că tatăl meu-i nepământean?”
\"Acum, eu știu că mă iubești
Și cu iubire îmi grăiești,
Să te alung, eu n-aș putea.\"
Subtil oceanul îi șoptea.
\"Puterea mea te-a descompus,
Iubirea ta te-a recompus,
La pieptul meu ai revenit,
Destinul tău l-ai împlinit.
Iubirea încet mă prinde,
Inima ea o cuprinde,
Imensitatea om străbate,
Uniți în eternitate.\"
Feeric privesc spre soare
Care, cu a lui candoare
Pe micul val îl dezmierde
Până din priviri îl pierde.
Noaptea văd cum mica lună
Pe micul val se adună,
Privesc apoi spre stelele
Ce leg pe val dantelele.
Privesc la mine, mic val sunt,
Când răutatea o înfrunt
Și tot ca valul mă retrag
Spre Cel ce-mi e atât de drag.
063.339
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
244
Citire
2 min
Versuri
52
Actualizat

Cum sa citezi

Elena Paduraru. “Povestea unui val.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-paduraru/poezie/1762740/povestea-unui-val

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@oricealtcevaOoricealtceva
doamna profesoara dar vai cat ma bucur sa va regasesc aici in armonia luminii printre noi cei care ne regasim in armonia cuvantului cu voiosenie si fericire launtrica
poezia dvs mi-a lasat un gol in stomac, un gol umbrit de minunatete dvs versuri si rime superbe
dvs aveti sufletul angelei similea stimata doamna !
va iubesc poezia dar va rog, va rog,
sa nu mai predati copiilor literatura niciodata !
0
@oricealtcevaOoricealtceva
fascinat de poezia dvs
revin cu mentiunea ca strofa 4 imi provoaca aploplexie
0
@elena-paduraruEPElena Paduraru
Fac mentiunea, am predat matematica si nu literatura. Ceea ce scriu, scriu pentru sufletul meu si pentru cei ce vor sa ma citeasca. Daca ti-a placut ma bucur, daca te-a inspirat ma bucur. Ma bucur si pentru critici, ele ma ajuta sa-mi perfectez \"scrisul\".Aici am dorit sa prezint iubirea care invinge piedicile din calea ei spre implinire. Multumesc!
0
@radun-gaborRGradun gabor
Va sfatuiesc, sa refaceti acest text si sa fiti atenta la ritm si masurile dintre versuri. poezia nu se construieste dupa rima, ci invers.incercati sa o faceti cat mai ,,comprimata\'\'.oboseste si se repeta.asta deranjaza si oboseste ochiul cititorului..
Cu stima,
Radun.
0
@elena-paduraruEPElena Paduraru
Aveti dreptate, m-am pierdut in\" imensitatea\" versurilor.Voi reface poezia. In cursul saptamanii viitoare voi pune noua varianta. Am de lucru. Multumesc si va mai astept cu placere pentru critici si sfaturi.
Cu stima, Nuty.
0
@elena-paduraruEPElena Paduraru
Am refăcut poezia dar, nu sunt mulțumită de forma ei. Pentru moment rămane așa.
0