Elena Overhamm. “silueta antropomorfă a căderii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-overhamm/jurnal/238839/silueta-antropomorfa-a-caderii
Un cântec grav despre cădere, mai mult despre libertatea pe care o afli și în cădere, sau numai o păstrezi, libertate pe care numai sufletele alese o au, doar cel care este în deplin acord cu marele angrenaj cosmic și nu se teme nici de viață, nici de moarte.
Totuși, mici retușuri: Aș scoate pe \"cândva\",pe \"de atunci\" aș înlocui pe \"ieșea\" cu \"iese\", pentru a ramâne într-un spațiu etern.
Ioana, mulțumesc pentru apreciere și, mai ales, sfaturi.
Am ținut cont de observațiile tale, am modificat. Ai dreptate, acum îmi place mai mult. Da, eu și cântecele mele,
căutările și inciziile adânci în chiar abisul ființei ce sunt... poate într-o zi voi ajunge acolo unde lumina este veșnică; ca toți ceilalți, de altfel... Căutarea nu se oprește nicio clipă.
La bună revedere!
în căutarea păsării albastre, de fapt a unei noi dureri, fără de care libertatea are mai puțină viață, iar pe alocuri moarte. frumoasă imaginea cuibului făcut de glonț.
Corneliu, arsura aceea nu se va cicatriza, din ea vor crește
lăstari - astfel, într-o bună zi, o pădure întreagă mă va locui... tu știi bine înțelesurile și rosturile.
Daniela, mă bucură semnul tău. Da, durerile ca niște revelații, permanența ridicării în picioare, după ce genunchii au osândit îndelung spinarea humei.
Totuși, mici retușuri: Aș scoate pe \"cândva\",pe \"de atunci\" aș înlocui pe \"ieșea\" cu \"iese\", pentru a ramâne într-un spațiu etern.