Guiga

Abia începuse să facă primii pași! Mai ține-te, dacă poți, după ea! De atunci datează și primele sale încercări \"în ale scrisului\", adică hieroglifele scrijelite pe pereții casei. Dar cine să se supere, doar era primul vlăstar al familiei și toți ai casei îi făceau pe plac! Creștea Guiga (o numise așa un unchi iubitor, numele fiind felul în care micuța pronunța cuvântul lingura...!) și se bucura să descopere lumea cu toate minunățiile din juru-i. Una dintre acestea a fost marea... într-o după-amiaza de vară, legănată fiind de mersul căruței trase de doi cai. În brațele mamei, lângă bunicii paterni, copleșită de zăduful zilei, descoperea, printre genele-i adormite, albastrul infinit al mării . Ce lung îi păruse drumul, biata de ea, era buimacă de oboseală! Dar știa că, acolo, lângă întinderea aceea nesfârșită de apă, se afla tatăl ei care o așteapta! Când mama i-a spus ca au ajuns, Guiga s-a trezit alergând pe o alee străjuită de plopi înalți și umbroși, în mijlocul căreia se contura silueta impunătoare a tatălui său. Mai aproape, tot mai aproape... căzând, împleticindu-se în fugă, ridicându-se fără nici un scâncet! Și iat-o în brațele vânjoase și tinere, care o ridică deasupra capetelor tuturor! Iar când, într-un târziu, revine pe pământ, tata îi atârnă la gât un șirag imens de smochine! Aproape mai mare decât Guiga însăși! Cel mai frumos și neprețuit dar pe care l-a primit vreodată! Acolo, lângă Marea cea mare, tatăl era \"concentrat\" pentru încă trei luni de armată, și nu-și văzuse fetița de mult timp. Guiga era așa de fericită, alergând dintr-un loc în altul cu comoara dulce stafidită împodobindu-i pieptul! Toată lumea era a ei, chiar dacă s-a speriat când spuma valurilor i-a udat picioarele! Oare, în mintea-i crudă, se întreba ce o fi dincolo de infinit? Început de iunie, însorit și blând, undeva la Mediterană. Este o splendoare de culori și forme! Nici să vorbești nu mai poți, pur și simplu, de teamă să nu distrugi măreția frumuseții! Pe o plajă dintr-un golfuleț liniștit, unduiesc în calmul verii de început câteva umbrele colorate. Unii se aventurează în apa mării, deși nu-i îndeajuns de caldă. De partea cealaltă a golfului, se reflectă în mare proiecția multidimensională a caselor cochete, bijuterii arhitectonice, care respiră prosperitate și eleganță. Jocul culorilor se împletește armonios, desenând contururi dulci și romantice sub lumina clară, binecuvântată a soarelui. Sorbind leneș dintr-un pahar de suc, privirea-mi cade deasupra tejghelei barului unde-am poposit pentru ceva vreme. Lumina difuză, filtrată printre cupele florilor de tot felul, curge lin peste obiectele din jur. Deodata, inima îmi bate cu putere și fiori calzi-reci mă inundă... ! Acolo, printre atâtea bunătățuri, se află și un șirag de smochine! Înșirate de o mână pricepută, fructele uscate parfumează aerul într-un mod ciudat, enigmatic și atemporal! Mi se face dor de ea, mi-e dor de Guiga cea fără de prihană, de uimirea din ochii ei! Îmi scormonesc în suflet, sigur trebuie să mai fie acolo! N-o voi lăsa niciodată să plece prea departe de lângă mine! Guiga, mai ții minte? Să nu uiți!