Poezie
de departe venim...
1 min lectură·
Mediu
cum aș putea pretinde că totul e la fel
și-n liniștea amiezii să mă îmbrac în primaveri
când umbra zilei s-a exilat în creuzetul toamnei
și poate va muri în alambicuri uitată undeva
iubite cernite ni-s frunțile sub atâtea anotimpuri
dar lumina din vatră ne mai joacă pe umerii goi
un dans plin de mituri ce plămădește focul
cu gust de măr copt amintirile respiră
printre cearșafurile brodate din lada bunicii
brațele mele te vor strânge iarăși la piept
visând imperii de măslini și rodii în floare
acolo se înalță catedrala sufletului nostru
cu aripile crucii acoperind pământul
stea polară în noaptea lungă a învierii
pasărea aceea neagră nu și-a ascuțit gheara îndeajuns
iar fantoma ploii se ascunde într-un plâns
043.242
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elena Overhamm
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Elena Overhamm. “de departe venim....” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-overhamm/poezie/146078/de-departe-venimComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
EOMagdalena, multumesc inca o data pentru delicatetea sufletului tau, pentru extraordinara dragoste fata de viata si semeni! Sub aparenta fragilitate, dincolo de lumina orbitoare a scenei- realitatea complexa a cotidianului, vietuieste un om puternic, cu un discernamant autentic!
Din toata inima, aprecierea mea!
Porte-bonheur
Din toata inima, aprecierea mea!
Porte-bonheur
0
DSDistincție acordată
suntem inzestrati sa percepem ritmul sonoritatilor lumii, tocmai pentru ca suntem in stare sa intelegem ca nu suntem si nu vom fi niciodata o realitate ultima, pentru ca intrebarile noastre nu se limiteaza sa se refere doar la modul de functionare a lumii, ci si a sensurilor, scopului lumii ca si creatie in sine.
chiar daca adam pictat de michelangelo in capela sixtina nu atinge cu degetul, degetul lui Dumnezeu, e la o distanta aproape de atingere. acela mi-ar place sa cred ca este spatiul cuprins si de dumnezeire si de noi, in care sunt ordonate structurile ritmice de unde noi vom dezvolta apoi, marile suprafete albe..
poemul tau e o definitie a trecerii si petrecerii noastre spre celelalte anotimpuri. e ritm in pas in doi..
las un semn, pentru ca de aici am mai invatat despre iubire: iubirea in sine constituie mobilul principal al creatiei.
bine te-am gasit elena,:)
Linea
chiar daca adam pictat de michelangelo in capela sixtina nu atinge cu degetul, degetul lui Dumnezeu, e la o distanta aproape de atingere. acela mi-ar place sa cred ca este spatiul cuprins si de dumnezeire si de noi, in care sunt ordonate structurile ritmice de unde noi vom dezvolta apoi, marile suprafete albe..
poemul tau e o definitie a trecerii si petrecerii noastre spre celelalte anotimpuri. e ritm in pas in doi..
las un semn, pentru ca de aici am mai invatat despre iubire: iubirea in sine constituie mobilul principal al creatiei.
bine te-am gasit elena,:)
Linea
0
EOLinea, aceasta-i chiar o surpriza placuta!
Mai ales ca reflectiile tale contureaza ideea centrala a \"creatiei\" mele: iubirea ca trasatura fundamentala a vietii. Exista in sufletul meu un dor al permanentei care nu va pieri nicicand!
Multumesc pentru sensibilitatea si acuratetea comentariului tau, cat si pentru semnul instelat!
Porte-bonheur
Mai ales ca reflectiile tale contureaza ideea centrala a \"creatiei\" mele: iubirea ca trasatura fundamentala a vietii. Exista in sufletul meu un dor al permanentei care nu va pieri nicicand!
Multumesc pentru sensibilitatea si acuratetea comentariului tau, cat si pentru semnul instelat!
Porte-bonheur
0
Gustul de măr copt îmbracă amintirile ce se ascund prin cearșafurile brodate din lada bunicii și așa prinde contur visul ce se înalță în catedrala sufletului
pasărea aceea neagră nu și-a ascuțit gheara îndeajuns
iar fantoma ploii se ascunde într-un plâns
Ne-a mai dat răgaz să mai visăm un pic, dar cine știe cât de lung este răgazul ăsta?
De departe venim și departe suntem sortiți să plecăm, să ne risipim precum un nor alb intr-o zi de vară....
Mi-a plăcut mult poezia, a dat contur nostalgiei după tot ce a trecut și nu mai poate reveni decât să mângâi urma pe care a lăsat-o în sufletul meu...