Poezie
de departe venim...
1 min lectură·
Mediu
cum aș putea pretinde că totul e la fel
și-n liniștea amiezii să mă îmbrac în primaveri
când umbra zilei s-a exilat în creuzetul toamnei
și poate va muri în alambicuri uitată undeva
iubite cernite ni-s frunțile sub atâtea anotimpuri
dar lumina din vatră ne mai joacă pe umerii goi
un dans plin de mituri ce plămădește focul
cu gust de măr copt amintirile respiră
printre cearșafurile brodate din lada bunicii
brațele mele te vor strânge iarăși la piept
visând imperii de măslini și rodii în floare
acolo se înalță catedrala sufletului nostru
cu aripile crucii acoperind pământul
stea polară în noaptea lungă a învierii
pasărea aceea neagră nu și-a ascuțit gheara îndeajuns
iar fantoma ploii se ascunde într-un plâns
043230
0
Gustul de măr copt îmbracă amintirile ce se ascund prin cearșafurile brodate din lada bunicii și așa prinde contur visul ce se înalță în catedrala sufletului
pasărea aceea neagră nu și-a ascuțit gheara îndeajuns
iar fantoma ploii se ascunde într-un plâns
Ne-a mai dat răgaz să mai visăm un pic, dar cine știe cât de lung este răgazul ăsta?
De departe venim și departe suntem sortiți să plecăm, să ne risipim precum un nor alb intr-o zi de vară....
Mi-a plăcut mult poezia, a dat contur nostalgiei după tot ce a trecut și nu mai poate reveni decât să mângâi urma pe care a lăsat-o în sufletul meu...