S‑a ridicat din poveste, cu jar în priviri,
Elena din Troia, sub vechi străluciri.
„Cea mai frumoasă”, spuneau poeții-n cor,
Dar darul acesta nu l-a purtat ușor.
Regină-ntr‑un regat de pace
Sunt doar o lumină tânără, rază rătăcitoare,
Venită dintr‑un cer pierdut, din depărtări de soare.
Am străbătut tăceri adânci, noaptea cosmică pustie,
Până am găsit pământul cald, scăldat în rază
Îmi amintesc, o poveste
Ce-a ars încet și.... s-a sfârșit.
Un dor trecut, ce încă mai trăiește
În inima ce te-a iubit.
Cândva, nu chiar demult,
A început povestea mea cu tine.
Dacă
Țopăiau pe o creangă, păsări ciripitoare,
Aerul era otrăvit, nu puteai respira pe stradă.
Tocmai de aceea, am plecat cu a mea undiță, cu care,
Să prind păstrăvi în râu, nimeni nu o să mă vadă,
EN