Poezie

Elena din focul legendelor

Elena din Troia

2 min lectură·21 februarie 2026

Mediu

S‑a ridicat din poveste, cu jar în priviri,

Elena din Troia, sub vechi străluciri.

„Cea mai frumoasă”, spuneau poeții-n cor,

Dar darul acesta nu l-a purtat ușor.

Regină-ntr‑un regat de pace subțire,

Menelau o iubea cu întreagă simțire,

Dar soarta, șireată, țesea alte căi,

Și Paris plănuia stele-n nopțile ei.

Nu știa că numele-i va trece prin răni,

Că timpul îl poartă prin veacuri și ani.

Elena pe țărm, ca o flacără vie,

Prinsă în mituri ce nu vor să fie.

Zece ani au tunat arme doar s‑o readucă,

O glorie nedorită, dar scrisă pe stâncă.

Cu istoria-n vene, sub ceruri amare,

Ea stătea între zei și a lumii chemare.

O clipă furată a aprins un război,

Și corăbii plecau, încă o mie spre Troia apoi.

Paris o ținea captivă, ca pe-un vis rătăcit,

Dar visele pier când destinul nu e fericit.

Zidurile Troiei tremurau sub blestem,

Cenușa cădea peste ultimul semn.

Prin fum ea rămâne un mit renăscut,

O femeie ce poartă un dor nevăzut.

Pagini se-ntorc, iar imperii învață

Cum scânteia cea mică aprinde o viață.

Legende se țes, iar inimile dor,

Dar numele ei nu se stinge ușor.

Troia s‑a frânt, însă-n ruinile grele

S-au deschis alte lumi, alte drumuri spre stele.

Și Elena, ieșind din al istoriei loc,

A rămas încă vie, cu destinul de foc.

0040

Elena Nutu. “Elena din focul legendelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-nutu/poezie/14200396/elena-din-focul-legendelor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.