Poezie

Lasă‑mă să plec din oraș

Câte luni poate un om să reziste

1 min lectură·21 februarie 2026

Mediu

Țopăiau pe o creangă, păsări ciripitoare,

Aerul era otrăvit, nu puteai respira pe stradă.

Tocmai de aceea, am plecat cu a mea undiță, cu care,

Să prind păstrăvi în râu, nimeni nu o să mă vadă,

Să vin seara înapoi cu o frumoasă pradă.

Câte luni poate un om să reziste,

Fără să respire aer pur de munte?

Câți ani fără să privească cerul senin?

Așa că lasă-mă să mă duc pe dealuri,

Lasă-mă să plec din oraș!

A plouat mult de curând, dar iarna-i încă departe,

Iar dorul de coline mă cheamă mai departe.

Lasă-mă să urc pe dealuri, să cobor la izvor,

Să vin la tine la cabană, cu un cântec ușor,

Despre mioare blânde și-un ciobănaș,

Ce-și poartă lumea-n pasul voios și în fluieraș.

Când zorii-or răsări peste creste, liniștit,

O să pornesc iar la drum, pe poteca ce-am iubit.

Cu rucsacul meu vechi și cu gândurile toate,

O să caut iar, lumina ce-n oraș nu se mai poate.

Și-o să-mi las pașii să mă poarte, unde inima mea bate.

Deci lasă mă să plec din oraș!

0058

Elena Nutu. “Lasă‑mă să plec din oraș.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-nutu/poezie/14200393/lasa-ma-sa-plec-din-oras

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.