Elena Munteanu

În amfora vremii, așchii de foc Ard izvodite din cioburi de stele. Încearcă să uiți de hidrele-n joc. Vântul, iubite, acum ni-i în vele. Dă-mi din Izvor a cincea esență, Dorul plutind pe lacul

Prietenului Sergiu Dumitrescu, de râs și de voie bună Mai ieri, Muma Pădurii se plimba Agale, prin pădurea-ntunecată, Pe umăr cu un corb ce croncănea, Râzând icnit așa, ca apucată. De unde,

Rotind agate-n cer, amurg de mai, ninsori lascive – ace-n diademe, un Pan uitat de șapte zile-n rai, convoi de taine - sclave pe trireme, elanuri stinse, șoapte inutile, cuvânt blajin -

E noapte-n cetate. Mirifică noapte Îmi lunecă-n palme cortine de stele; Și luna buimacă în iaht fără vele Azvârle povara luminii necoapte. E noapte-n cetate. Friabilă treaptă Haotic sub

În nopțile în care îmi dau semn Imperii de cuvinte fără haină, Pâine și vin la cina cea de taină Aștept în pragul unui schit de lemn. Livezi purtând pe umeri înserări Ascund fântâni cu-arome

Mi-e dor de tine azi, și mâine, poate; Ce veșted sună clopotele-n dungă! Străine de visare, iar alungă În lanțuri grele cerurile toate. Mi-e dor de tine când, cu ochi de șarpe, S-ascunde

mărul iernat în grâul din an’vară împărățește basmul cu bunici întorși în borangic și în arnici ei sunt acum luceferii de seară tot ei sunt vin sub coviltir de fag îngemănat cu smalțul

de mâine n-oi mai înrăma ninsori le-oi despuia de alb cu miezul jilav în sălcii sidefii le-oi alunga și-n aripi de cocor cu trupul firav le-oi scrie-n vifore și-n căni cu vin și în

dormi să-ți fie somnul blând doar al meu e cam bolând și aleargă-n trap nebun pân\' la tine în cătun să iubească până moare până o striga că-l doare trup de leu vânând poteci să-l

al tău fie iubite poemul acesta cu gust de noapte polară și de stea căzătoare în răscrucea vremii ultima oară îngân poemul acesta cu gust de dor păgân de noapte polară și de stea

stih picotind în palme ca și cum ar fi hulub neînvățat la zbor cu miriști atârnate de picior lumini subțiri își fumegă pe drum ademenit în hanul nopții mele cu-arome de gutui și

Secunde-n palme aspre rotunjite Se spulberă-n răzlețe răzvrătiri. În suflet gem cohorte de-amintiri, În rugi și doruri trudnic tăinuite. Își arde iarna pletele-n văzduh. Izvorul de cuvinte-i

ELENA MUNTEANU și Editura ANAMAROL din București vă invită, în ziua de joi, 15 februarie 2007, ora 12.00, la Școala Generală “I. Cantacuzino” din Pașcani, cu prilejul lansării volumului de

Ferecat-am visarea și-al muzelor glas. Pământul pe umeri am luat, ca Atlas. Și-așa-mpovărată, pornit-am hai-hui, aventură în Cosmos, a mea și a lui. Din Calea Lactee și-al stelelor

Arunc în patru vânturi, sub cerul gri al lumii, Eternele pustiuri căzute în ninsoare; Arcuș cerșind viorii, sonată-n tremolare, În ceruri peste ceruri m-ascund de pânda humii. Arunc în patru

spunea cineva că iluziile au solzi o fi nu zic nu dar eu cred că-s irozi răsăriți din zăpezi vândute pe un coș de scaieți din valea amară nălucirile acestea știute au și ele ca oricine o

din lan verde ai cosit răsărit și asfințit și din lut făcut-ai cer lui Poesis temnicer iar din muguri de arțar plânset mut și cântul

În irisul toamnei flămânde, păgâne, Voi trece cu umblet căzut în monadă. Livezi peste umăr, rotunde-n tăgadă, Visând la omături, n-or ști să îngâne, La ceas asfințit, înhămat la uitare, Galop

E fructul întors la ora miresmei. Nici o pasăre nu țipă în înaltul strivitul, răsucit, nelimpezit. Pândește clipa când să se prăbușească. El nu știe că brațul meu poate să se anine de

Teama de somnul cu iz de tămâie suie-n volute cioplite în pripă. Zorii se sting. La hotarele vremii, vântul buimac mi se zbate-n arípă. Nimeni nu știe câte talazuri cad la tribord pe

Călătoria albă va să-nceapă. Nimic nu mai aștept, nimic nu cer. În amintiri pecetluiește-mi graiul, În frunze alburii și-n flori de ger. Nu cer nimic, e prea aproape clipa. Mi-e pasul, la

Se clatină în săbii puzderie de vise Răstălmăcite-n zodii - prădalnice ulcioare; Preatimpuriu pierdute, călcate în picioare, Adorm sub jarul zării colindele nezise. Privirea-mi se afundă în

Aici nu sunt, dar unde să mă caut, să-mi flutur, peste câmpuri, înserarea?