Între maluri de gânduri speranțele torc,
În vârtej răsucite, în mine se-ntorc,
Dar brume perfide, rotunde, albastre
Se-anină de aștri, în clipe sihastre.
Când gânduri se surpă, în miezuri de
Ce bine-ar fi, dacă ai înțelege
Că site-ul nostru nu e chat, vezi bine!
Să scrii corect e drept, dar e și lege,
Pentru români de azi și ieri, ca tine.
Uitate-s reguli, semne-s
Din vorbe-rug și peruzea,
culese-n nopți de sânziene,
îți țeși în suflet înc-o stea,
să te ferească de hiene.
Iar floarea ți-e albastru scut,
izvor și țărm de rod mustind,
în înserare s-a
Acest exercițiu mi-a fost sugerat de poezia încărcată de lirism și sensibilitate „Calendar” de cer.
I-ai dezghiocat o filă, și-ncă-o filă,
Mai ieri în cui cu drag l-ai agățat,
Veșmintele i-ai
lui George Chiriac
nu pot să-mi iau adio
n-am murit
nu pentru mine
plânge cucuvaia
în trup învins
mâhnirii răstignit
își cântă încă veri târzii văpaia.
în noaptea asta
nu cad stele
Mai dă-mi să beau ambrozii
ne’ncepute,
nu-mi cânte încă
marșul de plecare,
Adu-ți aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.
Prologul, nu l-am scris,
iar
În nopțile în care mor încet,
închid iatacul, nime să nu intre
și-aștept ecou, să-mi vălurească printre
umbre subțiri, cu fețe de ascet.
Furtuni se trag aproape, înadins,
din trupul alb
Miroase-a verde în păduri adânci,
A zmeură și a poieni întinse,
Pâraiele se-aruncă-n prag de stânci
Și hohotesc, de clocot neînvinse.
Se nasc lumini pe cerul rotitor,
Când menuete picură pe
Și iar mi-e dor de pasul tău în noapte,
de visul alb – tribut și dezmierdare.
Mi-e darul gol, vânat de calpe șoapte
și de tăceri flămânde de iertare.
Dar noaptea-mi taie dorul în suspine
Dă-mi, Doamne, minte, câtă n-am avut
Și un purcoi de bani, la BCR,
Pe Gore exilează-l la Sascut,
S-aduc în loc amantul – cel mai ce.
Mai vreau o limuzină cu șofer,
De șapte metri, chiar mai
Ieri, am văzut cum toamna își plimbă patimile pe aleile din Parcul Copou. Am regăsit-o, spre seară, rezemată de Teiul lui Eminescu, ținând în podul palmei trei frunze chihlimbarii: una pentru Poetul
Motto:
„Și te iubesc cu milă și cu groază
Tot ce-i al tău mi se cuvine mie
Ca un nebun de alb ce capturează
Regina neagră pentru veșnicie“.
(Adrian Păunescu - „Nebunul de alb”)
Nebun de
Subțire, fadă, rece, solstițiului altoi,
O toamnă mărăcine iar cade peste noi;
Haotică, bizară, vecerniei făgaș,
În lemnul vechi al tindei, zidește alb sălaș.
La doi pași de răscruce,
Ascund ninsori
să nu mă viscolească,
pe țărm
aștept corăbii
ce nu vin,
în asfințituri
ard noian de vise
și îmi mai torn
o cană de pelin.
Cerșesc lumină,
bat la porți închise,
îngăim
Încă
nu-ntinde aripa ta întunecată
peste mine
încă.
Nu-mi brăzda chipul
cu dunga aceea albăstruie.
Aleargă în jurul Lumii
ca să găsești
atâția nefericiți care te așteaptă.
Nu sunt
Spirite seci, adunate-n conclav,
se întreabă mereu cine-i rege sau sclav.
Osanale-nfloresc, amare insulte,
false lumini, abisuri mai multe.
Plâng în cuptoare amfore arse,
izvodite din har,
Ai fost, ne zici, azi-noapte-n paradis,
Dar te-ai întors, că nu-ți gătiseși treaba,
Că pătărănii mai aveai de scris,
Să nu se spună c-ai trăit degeaba.
Te-ai închinat acolo, la altar,
Și mici
dați-mi o fărâmă de nemurire
doar atât
cât să răscumpăr cu ea
silueta incertă
a clipelor risipite
în cețuri
și ploi
și mai dați-mi iubire
așa viața
n-o să mi se mai pară
inertă
cu
I\'m sorry, dear! I need to sleep. Sî tași,
Cî dacî nu, îi vai șî-amar di tini!
Sî nu trântești vreo oalî, sî nu lași
Copchiii sî mă urli, cî nu-i ghini!
Nu vezi cî spleen-ul mă doboarî
Toamnă belalie, în nadir vioară,
Du-mă în ispita sevelor din vie!
Jur pe asfințituri, nimeni n-o să știe
Drumuri bejenite-n vremi de-odinioară.
Toamnă-n penitența trecerii fugare,
Spală în
Iar cade toamna-n iarna colilie.
Veșmânt de sori regatul împresoară.
Cărări întortocheate mă îmbie
Să irosesc nămeți de-odinioară.
Dar Meșterul dă vremile în clocot
Și tulbură aromele din
În joc fără noimă, sunt frunza pribeagă,
Prin pulberi albastre, letargică vină;
Alunec tăcută prin ierburi-rugină
Și-n zare m-acopăr cu toamna întreagă.
În joc fără noimă, sunt frunza
EM