Poezie
Iluminare
1 min lectură·
Mediu
Și cad amurguri, unul câte unul,
Rodind astenic drumul înspre cruce.
Sunt vinovată, Doamne, vinovată!
Te-am implorat să-mi dai cât nu pot duce.
În ochiul toamnei, ard lumini tardive,
Mult limpezite-n limpede Izvor.
Înfiorată-s, Doamne,-nfiorată!
Azi, te implor să nu mă lași să mor!
Infirme vise trec, târându-și pașii,
Sub ceruri cu privire de acvilă.
Sunt născătoare, Doamne, născătoare
De sfâșieri nedornice de milă.
În ochiul toamnei, ard lumini tardive...
Azi, te implor să nu mă lași să mor!
022.809
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Elena Munteanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Elena Munteanu. “Iluminare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-munteanu/poezie/1766852/iluminareComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
GMUn psalm… modern (ca să parafrazez titlul unui ciclu de poeme al lui Macedonski). Prima strofă cred că este cea mai bună – amurgul (cu sugestia lui de moarte), drumul spre cruce (suferința, sacrificiul), vina de a dori prea mult. Amurgul este înlocuit în strofa a II-a de un alt simbol al morții – toamna. Nu-mi place versul „Azi, te implor să nu mă lași să mor!”, care apare și în final. Face notă discordantă. Treci brusc de la sugestie la exprimarea directă.
„Sunt născătoare, Doamne, născătoare / De sfâșieri nedornice de milă” – versurile acestea amintesc de cuvintele din Ecleziastului: Omul își sporește singur suferința…
„Sunt născătoare, Doamne, născătoare / De sfâșieri nedornice de milă” – versurile acestea amintesc de cuvintele din Ecleziastului: Omul își sporește singur suferința…
0
Cu admiratie,
Marian Danci