mugurii de gheață

citind în întregime nu e rău. atmosfera creată se ține stîns. adică asumată cu gavitatea unui mugure încolțit/înghețat în suflet. eu aș fi scris “destin sufocat prea devreme de camera neagră a inimilor” fiindcă simpa inimă nu poate anihila scriitura sorții fiind suprafața /latuara/spațiul cald al sufletului. fluidul liantului de regulă ajută mișcarea. atenție deci la treceri. pare să nu ai probleme din perspective asta. prefer să mă abțin în a spune ceva referitor la “plumb”. doar că se putea pleda pt ceva mai original. în rest, ideea e bună.

Cuvântul “plumb” repetat de două ori mă duce cu gândul la Bacovia, în plus este aceeași atmosferă apăsătoare și sufocantă, a cărui décor este creat de imaginile morții, ale “camerei negre”, ale “paharului murdar” și ale nopții.

deja mă obsedează ideea plumbului. cel mai probabil voi munci să găsesc un înlocuitor. da, e o atmosferă apăsătoare, nu însă atât de persistentă ca la Bacovia.

mulțumesc pentru trecere, lecturare si semn!

n-aș putea scrie: \"destin sufocat prea devreme de camera neagră a inimilor\" pentru că ideea camerei negre mi-a venit gândindu-mă la cei care suferă o operație la ochi și care sunt duși într-o cameră neagră, unde lumina să fie cât mai puțin existentă. Citesc moartea cu degetul, ochii mei sunt întunecați, nu zăresc lumina pentru că, acolo, ea nu poate pătrunde prin zidurile camerei negre.