Elena Marcu

Textul e la personale, fapt pentru care întind și eu puțin coarda și fac un comentariu mai personal (cred că și un pic patetic și nu chiar direct pe text). Găsesc aici adunate câteva caracteristici des întâlnite în textele tale, dar și în comentarii: generozitate, sensibilitate, umor și talent. Azi, când eram mai grăbită, m-am împiedicat și eu de un schimb de haiku-uri ca o întâlnire de priviri care vorbește dincolo de cuvinte și de un text personal ca o șoaptă. Dacă și poza îți aparține, așa cum cred, ce să mai zic... Te felicit!

Ha! Asta e bună! Domnule, cerc vicios aș zice, tu scrii monologul ei, iar eu povestea lui, și asta după ce citisem pe-aici un text care acuza bărbații că-și părăsesc nevestele din prostie.
Recunosc aceeași satiră savuroasă și prefer să spun doar atât, pentru că altfel ar însemna să mă întind aiurea declarativ și redundant. Pe gustul meu!!!
P.S. În altă ordine de idei, mai știu un serial (la care am comentat mai demult) pe care eu, una, mi l-aș dori continuat, Sporting Ferentari. Am înțeles eu blocajul de inspirație, știu și motivul eseului și lipsa de aer, dar am văzut fani adevărați pe-aici care așteaptă continuări.:) Alături de ei, te citesc.

Licurici, da, pe undeva prin zona asta am încercat să spun ceva, dar am tăiat din text, că era prea lung, și în consecință și mesajul a fost trunchiat. Personajul meu, într-un fel sau altul, a ales să fie nefericit prin incapacitatea de a privi viața și dincolo de scopul autoimpus, în ciuda faptului că viața fusese generoasă în înzestrări. Mă rog, uneori, o mutilare fizică duce la o schilodire sufletească. În cazul lui Margot, și la o renunțare în a trăi cu adevărat.
Mulțumesc, Licuriciule, multe de spus...

Anda, mulțumesc! E o încercare și o idee oarecum nouă pentru mine, mai ales la faza cu definițiile în catrene, cărora le-am descoperit recent gustul, chiar dacă mai am de lucrat.
Florin, la 6 a doua orizontal răspunsul este „ataca”, 7 a doua vertical fiind „acea”. N-ai idee cât mă bucur că l-ai dezlegat, nu că ar fi fost ermetismul lui pește, ci pentru interes și răbdare. Mulțumesc.
Încerc să pun careul completat aici.

Zexe, incisivule și tranșantule, dacă aș fi știut mai demult că motivul pentru care vii să-mi comentezi textele este poza, zău de nu aș fi pus-o mai devreme. (aș pune una de la mare, pe bune, dar, spre deosebire de mătăluță am dubii că pentru tine ar merita încercat). În altă ordine de idei, mi-aș dori să catadicsești să-ți postezi textele, oferind astfel prilejul editorilor să-ți dea nivel, 120 ar fi perfect, în felul ăsta m-aș asigura că sunt însteluțată la textele care merită cu adevărat.:)
Mă bucur că ai revenit, e trist însă că ți-ai făcut revenirea prin comentarii „de ochii lumii”. Comentariul de față nu e menit să-mi îmbunătățească mie performanța literară, nu? Hai, Zexe, știu că poți face un comentariu mai punctual, argumentat și mai potrivit pe text, poate încerci cândva. Pentru schimburi de replici ca cel de față însă, știi unde să mă găsești.
Semnez cu frumosul și potrivitul pseudonim,
Allandalla

„Dar să lăsăm profesorul la o parte și să ne întoarcem la personajul nostru, că e figura principală a romanului și dacă refuză să colaboreze în continuare, eu (autorul) rămân fără personaj și în consecință și fără onorariu.”

N-am onorariu, dar am onoarea să aplaud un nou episod. Designer??? N-aș fi pariat pe meseria asta pentru Creier. Din nou un episod surprizos și savuros!

Până să citesc textul de față, mă montasem pentru comentariu la eseul „Drogare și blazare la început de veac”. Acum mi se pare inutil. Comentariul. Pentru că multe din textele pe care le-am citit la tine în pagină se găsesc în forma cea mai sinceră și personală aici. Am devorat prima parte a textului, apoi am luat-o la bani mărunți, am revenit de nșpe mii de ori asupra ei și am decretat: impresionantă. Și ca mesaj, și ca expunere. (n-aș spune mai mult pentru că s-ar putea să nu fiu persoana indicată pentru păreri asupra valorii artistice).
Nu că aș găsi a doua parte neapărat redundantă (am avut senzația asta la prima citire, poate pentru că regăseam idei din textele anterioare, din ultimele postate), dar mi-ai servit ideile pe tavă.:)
O fi sau nu potrivit ca feedback la jurnalul tău, dar las două versuri dintr-o melodie Damien Rice la care m-am dus repede după lectură.
„Life taught me to die
So it\'s not hard to fall
When you float like a cannonball”.

Dureros de adevărat și trist. Citeam, regăseam o parte din propriile mele socotințe, și în același timp tot încercam să găsesc un mecanism de apărare care să funcționeze și să-mi ridice la plasă că te înșeli. „Ne căznim stângaci/ Să fim familiari cu noi”. Și cu cât scormoneam mai mult după o scăpare, cu atât mă regăseam mai diformă și mai ipocrită.
„Poate chiar reușim
În unele momente,
Dar ne speriem grozav
Când ne auzim glasul.”
Cumplit de adevărat și dureros, apreciez nu numai mesajul eseului, dar în aceeași măsură și forma lui concisă, concentrată, ai reușit ca în câteva rânduri să dezvelești esențe. (sper să nu te supere comparația, dar îmi imaginez o exploatare a unui zăcământ, care nu se face după toate regulile acceptate, și anume în trepte, tu ai forat direct pe verticală, ai ajuns la minereu, iar acum trebuie să țin pereții să nu se surpe pe mine:)).

Daniel, e măgulitoare steluța, ca și comentariul. Mă bucură amândouă, mai ales acum, după tot șirul comentariilor, la care nu mă așteptam, și pe parcursul cărora, citindu-le, m-au bântuit tot felul de emoții, îndoieli, bucurii, accese de conștiința mediocrității, spaime că-mi moare muza aia și mai departe de limitele astea nu văd drum, toate cele, deși e DOAR un text. Nu știu dacă e corect sau dacă merit, dar pentru mine ele marchează o afinitate de gust, de idei, de păreri, de exprimare, o împărtășire cum o fi ea, și în aceeași măsură o încurajare de care sunt mândră și pentru care îți mulțumesc.

Nicoleta, zâmbesc cu satisfacție la „analizele post–breaking–up”, apreciez referirea la ele pentru că treisferturi din text despre asta vorbea.:) Știu că am îngroșat imaginea lor și am fost puțin nedreaptă, recunosc însă acuma că uneori sunt nemaipomenite prilejuri sau pretexte de largi, plăcute și amuzante dezbateri. Mulțumesc de două ori.

Răzvan, dacă nu ar fi off-topic, ți-aș răspunde că bineînțeles că ne-au luat în serios. Cum altfel? Da’ tu chiar crezi că io mă joc aici sau ce? Ce dovadă mai vie vrei decât steluța primită imediat după retractarea primei tale declarații? (în altă ordine de idei, e timpul să îngropi securea că face prea multă mizerie, deși, recunosc, efectul a fost formidabil!:))) Dar pentru că e offtopic, nu-ți răspund.:P

Nu, nici vorbă de ironie în răspunsul meu, dimpotrivă, exprimam recunoștința pentru analiza textului și pentru sinceritate, care pe mine chiar mă ajută mult. Mai cu seamă pentru faptul că deocamdată nu am decis să renunț la exercițiile \"literare\" de aici. E atelier, îmi doresc să știu ce reușesc să transmit, în ce formă, ce am de lucrat, ce ar trebui să urmăresc, dacă ar fi mai bine să renunț, dacă, dacă... etc, lucruri de care nu-mi dau seama singură totdeauna. Răspunsul meu de mai sus chiar este unul sincer de mulțumire și apreciere pentru \"diagnosticul\" textului. Atât.

Nu-mi rămâne decât să apreciez eu de data asta concizia și precizia detaliului din comentariul tău, care-mi oferă o analiză la care speram de mult timp. Mint, îmi rămâne să mă și folosesc de ea și... să sper (iarăși!) că voi reuși. Mul-țu-mesc! Dacă te rog să mai vii cu comentarii și altădată, vii?

E seara coincidențelor plăcute. Tocmai am pus în biblioteca virtuală câteva poezii, iar pe ultima, înainte să fug la somn, cu gândul la eseul cu Don Juan. Nu-mi rămâne decât să v-o ofer în semn de mulțumire.:)
http://www.poezie.ro/index.php/poetry/141971/index.html

Și eu m-am gândit la Ana lui Manole:)) Și pentru că tot am postat Sorescu în mare frenezie mai devreme, uite ce zice dumnealui spre a fi învățătură de minte meșterilor Manole:

„Preafrumoase și iubitoare Ane,
Mă iertați că nu v-am mai zidit de vii,
Am avut mai multă încredere
În cărămizi.”

Vă mulțumesc din suflet amândurora, noapte bună și la bună recitire!

Nicolae, aș vrea și eu să știu cum se face de-ți e simpatic.:) Poate pentru că e suficient de descurcăreț, poate pentru că se mișcă abil în arta manipulării, poate pentru că are atâta dorință de viață încât își permite să cocheteze cu ideea sinuciderii, poate pentru că e capabil să se bucure de trăiri „extreme” și intense în timp scurt sau poate pentru că pur și simplu are bretonul ciufulit când îi suni la ușă.
Mulțumesc pentru comentariu, mă onorează, mai cu seamă pentru că te citesc cu admirație încă de la „Jianca”.

Bianca, of, „mă”, mereu îmi tai în carne vie introducerea!:)) (fie vorba între noi, acum îmi tai în carne vie jumătate de text :)). Pesemne abia de la „coasem și descoasem” m-am ambalat sau m-a motivat subiectul (nu e vorba de curaj), nu m-aș fi gândit, să fiu sinceră, data viitoare am să urmăresc „tempo”-ul textului. Cum să fie cu supărare???? Ar fi și culmea! Rămân datoare. (adică vin să-ți tai și eu jumătate de text:)) – glumesc, glumesc). Nu mă trage nimic să revin asupra textelor, bag la cap și pun în aplicare la următoarele, cel puțin așa am încercat să fac până acum, nu prea am răbdare să le „lucrez” după postare. Mulțumesc pentru votul de încredere, până reușesc mai mult, m-aș bucura să revii cu „pretenții”. Ar trebui să mă „crească”. Mulțumesc.

Tizo dragă, năsuc fin trebuie să ai tu, să-ți fi spus „chestia cu capra” că mă bântuie astenia de toamnă. Cu atât mai mult îți mulțumesc pentru comentariul cald de aici.:)
P.S. Elena, dacă mai sună, fă orice, dar nu răspundeeeeee!

Aha, din seria „recunoașteți personajul”, se vede treaba că ești pățită!:)) Sau poate doar o bună observatoare, variantă de preferat. Replica propusă de tine e genială, în felul ăsta eviți să ajungi tu în pragul sinuciderii. Am reținut-o.:)) Mulțumesc!:)

Am râs cu lacrimi, noroc că aveam rimel rezistent la apă cu doză dublă de microfibre, nici pentru riduri nu-mi fac probleme pentru că folosesc atuul absolut împotriva lor, combinația unică între coenzima Q10000 și sistemul stop toate cele, farduri rezistente, cu textură fină și mătăsoasă, de fapt tot ce-mi trebuie pentru a fi mai curată și mai uscată. Super text și chiar am râs cu lacrimi, bravo!
P.S. O reverență să mai văd și promit că deschid război.

na ca nu mi-a dispărut titlul... îl numeam eu \"Citește-mă!\"

... și proza suprarealistă Nicolae Diaconescu!
Excelent textul! Dacă l-aș numi râsu’-plânsu’ n-ar suna deloc suprarealist și nici n-ar fi calificat corect. Are atâta savoare, umor, imaginație, încât am să-l numesc de la mine putere .

„entuziasmată la culme”,

Uite-așa, doar de plăcere,
Don Juanul fără frică,
Cum ia la evaluare
Pe măsură... notă mică.

Don Juan era (pe bune!)
O mândrețe de bărbat.
Vino-aici și te supune
Să te luam la puricat.

După ce dăm o scanare
De la creștet până jos
Facem și-o evaluare
Să vedem de ești vânjos.

Și de vei stârni polemici,
Cum aici s-au petrecut,
Și de-am fi uși de biserici,
Tu să știi că ești pierdut.

Dar de ne vei satisface,
Viu, cum te declari grăbit,
Eu promit că facem pace
Și te transformăm... în mit.