Elena Marcu

Semn de citire și in Pacoland 2 pentru bursucel care nu hotărăște sinuciderea ratonilor, ci mișcă personaje.:) Bravo!

Ca să mai spună cineva că nu haina face pe om, poate că nu, dar sigur hainele îi spun viața.
Originală idee și... de bun gust.

Nimic nu se pierde, totul se transformă :)
Un text captivant, scris cu lejeritate și cu umor, curge firesc și își apropie cititorul. L-am citit cu multă plăcere și pândesc și următoarele texte.

Mereu o curiozitate, o nouă provocare, dar și o mare plăcere să te citesc. Felicitări!

Am uitat să-ți zic în mesajul anterior, periază cacofonia de la \"mâneca costumului\".

Puncții, admirabil sugerate și eliptice de predicate, cum ar mai putea fi puncții altfel?:) E doar o percepție personală, dar exprimarea mi se pare un pic forțat prețioasă câteodată, poate așa ai vrut-o, să-mi fie iertat (recunosc că am deschis dicționarul la „imprecație” de exemplu, pesemne încă un lucru bun citind textul tău, mulțumesc, la schimb dau genitivul corect al „lacrimii”). Și mai recunosc ceva, obligată de textul tău, mă recunosc ipohondră. Text special.

În comentariul unui alt text de-al tău, spuneam că îți găsești pretexte pe marginea cărora brodezi introspecții. Cu ultimele doua texte, constat că uneori „pretextele” de care ziceam creează chiar parabole (personal, prefer să citesc textul de față ca fiind una din ele) expuse detașat și narativ. În tot cazul, finalurile abrupte și surprinzătoare au aceeași savoare și impact asupra cititorului. Te citesc și aștept noi invazii.

Nu, chiar despre fado e vorba:)
Aștept cu interes concretizarea ideii paralele:) și în rest... ai zis tu mai bine. Mulțumesc.

Are Păunescu un descântec, de care mi-am amintit citindu-te pe tine acum, „Descântec de viață și moarte”. Scriu doar ultima strofă, dar poate o pun toată în bibliotecă, în semn de mare drag pentru poezia ta. Mi-a plăcut muuult de tot!
Dar parcă numai asta? :)

„Să fie de toate în devălmășie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O știți fiecare. Eu asta n-o știu.”

Ca să completez suita comentariilor, păi tocmai de-aia e poezie, pentru că e o stare. Și încă o poezie bună, sau mă rog, mă repet, una pe gustul meu, na. Grunge nu știu dacă e doar un gen, o modă, e o stare, probabil trăită de toți la un moment dat, dar rar avem sinceritatea și inspirația să o afirmăm atât de bine. Ca și Laura, n-aș putea să pun degetul pe un vers anume, cum zice ea, deși citind-o am avut câteva popasuri punctuale, de impact să le zic, dar o iau acasă cu totul. Excelentă!

Uite cum capăt eu brusc mai multă încredere în textele mele. Mai ales că de fiecare dată le închei cu sentimentul că sunt incomplete. Azi chiar sunt copleșită. Mă șterg la frunte, deși n-am broboane, și ca să-mi disimulez încurcătura, iau atitudinea cinică a lui Margot și zic „lăsați, lăsați...”:). Mai e destul până la proză, știi tu, cât despre Cella Serghi... tot să fie de țesut pânze. (auzi la ea, să mă supăr... :)).
Știu, mă repet, dar... Mulțumesc!

Mea culpa, omule, abia după postare am înțeles ce ziceai tu cu flamenco. Da, abia îl aștept. Citește și tu mesajul anterior fără primul rând.:)) Please!

Vești rele și constatare simplistă, mai sunt și alte excrescențe inestetice, dar te înțeleg de ce preferi să le treci cu vederea.:)
Dar, fără glumă, n-aș zice că de idei duci lipsă și recunosc că și eu am câteva ramuri întinse prin site-ul ăsta. Aș îndrazni să spun chiar că uneori se împletesc misterios cu altele, cum scria adrian grauenfels, poate, cu ceva noroc, mă trezesc cu un altoi și am o șansă la florile alea imense și menite să taie respirația. (sau să nască inspirația).
O zi bună și ție, te citesc.

Am citit poezia ta acum aproape o lună, dar comentariu n-aveam, era doar feedback fără vreo perspectivă cumsecade de exprimare coerentă. Mă rog, emoția are și ea forme de exprimare, dar eu nu le-am găsit. Nici acum de altfel. Dincolo de manierism, dulcețuri sau dulcegării zaharisite, ornamente elaborate și bizare, dantelării și forme baroc, „motivele încă neinventate” ar merita o poezie aparte... înainte de nod.

Sandra - E steluța mea preferată... și unica.:)) Nu cred că sunt multe persoane de la care aș fi putut s-o primesc și în plus să mă trezesc ca acum cu emoția în gât. Noroc că nu e nevoie să vorbesc și că în scris mă bâlbâi mai rar. Mulțumesc.:)

Eddie – sub genericul „și dacă mor, tu cui rămâi”, mă, domnule, adicătelea mă pui să povestesc, culmea, și sub influența vaporilor de alcool, stimabilului și onorabilului Caragiale, care e mort de aproape un secol! Și cică zău!:)) Ca să vezi cum îmi sfâșii tu inima și cele mai curate sentimente, pe care le-am investit io în așteptarea comentariului tău. Nu mă mai joc. Chestia asta merită o nouă sinucidere și chiar acum, în timp ce îți scriu ultimele mele gânduri, mă chinui să-mi străpung venele cu scroll-ul de la mouse. Dacă nu reușesc, vin să te șicanez la „castel”, iar dacă îmi iese, te bântui pe post de fantomă răutăcioasă.:)

Dana, măi, doamnă, măi, suflet generos, paranteză –nu-mi aminti de Eduard că iar mă paște sinuciderea- închid și io paranteza, nici nu-ți trece prin cap ce mândră sunt că am fumat împreună azi.:) Mulțumesc! Și vezi, că de când cu textul ăsta, am pus suprataxă la telefon!
(m-am prins)

Răzvan, ce faci, vinzi castraveți grădinarului? Mai rău, ne dai în vileag și ne râde tot site-ul pe post de mama răniților. Zi și tu că nu s-au sinucis tocmai datorită susținerii tale măiastre, că, uite, prin analogie mă bagi în dizgrații și nu mă mai sună lumea la nevoie.:) Păi normal că râzi, pentru că nu vrei să aprofundezi sufletul aproapelui, merg pe varinta „superficial”. Când te sinucizi, dă-mi un apel! Mulțumesc și... pe loc repaus!:)

Monica, am citit și am recitit comentariul tău.:) Eu am înțeles așa: că Ana e neaoșă, are o jenă și râde absurd, aiuritul nu e totunul cu ctitorul, Dumnezeu să-l ierte, sunt inundații și acolo, lucrurile nu stau chiar pe roze, a se vedea că sunt și bălării, dar sunt speranțe de conciliere prin armistiț.:) Parol!

Mulțumesc tuturor!

Un stil care îmi place. Ai o grămadă de pretexte pe marginea cărora construiești introspecții (sau hai să mă limitez la a spune că măcar introiecții, e cert că manipulezi cititorul până ajunge săracul să se confunde cu personajele). Tu îți descurci ițele povestirii, de regulă în finaluri surprinzătoare și abrupte (care obligă la recitirea textului), iar cititorul tooot rămâne pe gânduri să caute prin el. Uf, păi e corect? :) Îmi place, pagină abonată la refresh.

Pentru mine, cu textul ăsta, ca o poveste din altă dimensiune, ai tăiat apele și ai dezvelit și partea ascunsă sub ape a icebergului, partea adâncă și fascinantă a lui (de care cred că uitasem, sau din care pierdusem pe drum...). Mulțumesc.

Sarcasm, umor, discurs cursiv, impact asupra cititorului și câte or mai fi de bine, cert e că ai rețeta potrivită. (nu știu, scenariul descris sună un pic fatalist? :)) zău de nu mi-aș dori după textul tău o reabilitate a studentei începutului de eră capitalistă.:))
Pe gustul meu, așa că te-ai pricopsit cu mine spectator curios și cu pretenții la continuare.

Aș, m-a ales ea fără să mă întrebe. :) Mulțumesc.

Pentru mine titlul reprezintă strigătul suprem al singurătății. Strigătul în clipa de singurătate și de suferință în care te simți părăsit de Dumnezeu și poate, în același timp, în care îți „asumi” condiția umană, în fine, pentru mine titlul are legătură cu textul.
Mă bucur că ai revenit. Când am descoperit eu poezie.ro, ai fost printre primii pe care i-am citit și de textele cărora m-am atașat, în special de poeziile de dragoste, doar că... nu mai erai tu membru activ pe-aici.:) Mă bucur să te regăsesc.