Vegetală

Au început să-mi crească ramuri. Știu, unora le cresc aripi pentru zboruri chiar încă nenăscute, altora le cresc rădăcini prin care-și trag seve tot mai limpezi și subtile, am auzit că înfloresc idei și iubiri, mie însă îmi cresc aberant crengi și ramuri prin tâmple, prin păr, prin mâini, prin stomac, prin gânduri, prin gură, se întind miloage ca niște cerșetoare cu privirile în toate direcțiile și mai ales după soare, prin vene îmi circulă nestingheriți muguri noi, abia mai respir de atâtea frunze. Nu mă plâng prea tare, am câteva cuiburi de păsări pe niște ramuri care îmi țin de urât uneori, sufăr și eu ca orice vegetală și stau cam prost cu fotosinteza în zilele noroase. Azi mi-au dat vreo trei noi lăstari pe la gât și prin piept, dar a bătut vântul cam tare pe la amiază și am pierdut doi din ei. Ducă-se! Mai ales că unul îmi apăsa aorta și începusem să înfloresc asimetric. Mă rog, s-ar zice că îngraș pământul în felul ăsta, mă surprind pe zi ce trece un copac ambulant tot mai stufos. Vă spun sincer, mă tem să devin tot mai înfrunzită, mai ales dacă nu rezist până la toamnă, pentru că de atâta umbră ce fac, va trebui să mă tai până la urmă.