Elena Marcu

Ioane, uită că-s femeie pentru că de fapt am mințit, dar simulez al naibii de bine, mult mai bine decât scriu. Până acum nu a sesizat nimeni. (iar mint, m-a bănuit Felix Nicolau mai demult).
Dacă m-a îngenunchiat invidia vreodată mai crâncen ca tocurile de 7 cm (da, tocurile!!), asta se întâmplă tocmai acum pentru că nu am sesizat faza cu „am una electrică genială”:)), pe care dacă stau să mă gândesc (păcat că o fac extrem de rar), o aveam la mână, la prima mână, la degetul mic, și făceam din textul ăsta soare răsare, folosită cum trebuia. E de comă și mor de inimă rea că nu am băgat-o eu și de la mine putere unde îi era locul. Adică în priza textului. Sau măcar nu țineam bateriile alea Duracell degeaba.
În ce privește s(T)imulatul... (jur ca io am defect de T și rar îl pronunț), aici înclin să cred că ești stelist și mi-ai căutat nod în papură sau nu am prins io ideea, deși recunosc că fraza e alambicată rău și mai recunosc că nu e singura din textul ăsta.
Ce să zic, îți mulțumesc pentru tot (da, na, mă laud cu comentariile Ioan Peia), voi încerca mai mult (deși piticii mei de pe creier urlă „nu mă responsabiliza, nu mă responsabiliza!”)... cândva.

Mă bucur că ai făcut asta împreună cu mine, deși eu nu mai beau ceai, am citit eu într-o revistă pentru femei că alea de fructe uscate au E-uri, că ăla negru îmi sabotează inima, verde am voie doar unul pe zi, iar alea de plante acționează subversiv în efecte secundare. Mulțumesc.:)

Ego sum qui sum, adică Elena din troiene (că la mine viscolește) și afirm răspicat: Aut Nihilus Vulgaris, aut nihil! O bătălie câștigată nu e victoria unui război, omnia vincit amor, ah, oh, ah, oh, că dacă nu lătra Fidelus să mă bage în flagrante delicto, asinus asinorum in saecula saeculorum, aveam timp să găsim și cheia. Dar lasă, că experientia docet și dum spiro, spero, așa că mai e și mâine o zi! Alea jacta est!:P

\"Dance Me to the End of Love\" - Jack Vettriano (sper sa-mi mearga linkul)

Recunosc ca nu l-am mai citit pe popa Ciocan inca de pe vremea cand vindea rogojini, dar cu siguranta ma intorc sa recuperez. E o bucurie ca am dat de el azi, nu de alta, dar mi-a amintit sa mai scotocesc in pagina ta. Textul are toate ingredientele unei proze demne de coperti.:) Felicitari! (si sa stii tu ca nu numai pentru acum)

nothing unusual, nothing strange
close to nothing at all
the same old scenario, the same old rain
and there’s no explosions here
Then something unusual, something strange
comes from nothing at all... știi melodia?:)
Mi-a plăcut mult textul, mi-au plăcut imaginile și sugestiile lor, apropierea de cuvinte, așezarea neostentativă în ochii cititorului pe care îl faci martor și... senzațiile vii.:) Ce să zic, mie mi-a plăcut mult.

... abia acuma.:) Și probabil știi, nu foi ar trebui să ardem, nu sufletul fuge de noi, ci noi de el. Ca să fiu sigură că nu ma apuc să aberez ca la prim impuls și ca semn că eu am auzit, las doar un îndemn al lui Băieșu „Băieți, fiți veseli când vă faceți semnul crucii!”.

...are legătură cu textul.:)
Constat taman în plină mirare egocentristă că asediul meu nu e tocmai o experiență atât de personală și exclusivistă pe cât credeam. Aș putea crede că ești unul dintre (puținii?) norocoși, pentru că e foarte adevărat că UNELE asedii sunt absolut minunate (sau minuni?).:) În cazul ăsta însă, strategia militară este doar o chestiune de... ... de, dar de dragul căreia probabil nimeni nu capitulează prea repede, deși un lucru e cert, le urmează (sau le însoțește?) pacea. Posibil să nu par coerentă, dar am vaga senzație că știi, altfel nu văd ce ar căuta calul tău troian în tonalități de expresivitate ale firii prea puțin prelucrate „estetic”. Gravitație? Doar un fenomen prin care două corpuri se atrag reciproc cu o forță ce depinde de masa lor și de distanța dintre ele.

Nu mi-o lua în nume de rău, era nevoia mea de a-mi justifica sau explica (neinspirat) emoția și în aceeași măsură suprinderea. Extrem de plăcută de altfel. Siiigur că îmi revin, eu personal sper să-mi revin și la textele mele obișnuite și normale:) Deși la faza asta am să citez pe cineva drag și am să semnez:
„Mă numesc Allandalla și sunt perfect normală.”
Mulțumesc încă o dată, măi, om de bine!

Liviu, clar e că autismul nu e contagios de vreme ce tu zâmbești. Speculez că satisfacția vine dintr-o rezonanță cu ritualul.:) Cert e că suntem doi. Care zâmbim. Mulțumesc.

Dana, probabil știi că nu e tocmai exercițiu „literar”. Nu e. Ci așa cum îi e numele, terapeutic, exorcizez pitici pe creier sau pe unde mișună. Și l-am scris ca să mă pot dezice apoi de el.:) Nu mă așteptam să aibă reacție în cei care citesc și de aceea cu atât mai mult commul tău m-a făcut K.O. Mulțumesc.:)

Mă înscriu pe lista de râzăreți la textul ăsta. Ești o maestră a personajelor, mai cu seamă că în dialog sunt mai greu de conturat, dialogul e alert, savuros, ca o cârcoteală – poate pe alocuri puțin cam prea explicit, dar Fane Fane al Gherghinii lu’ Trăscău care s-a ținut cu-a lu’ Spoitoru din neam dă ursari este un deliciu absolut. Te prinde stilul de minune, aștept cu interes să-l mai comiți.

Mulțumesc, măi, oameni buni, îngăduitori și dragi pentru comentarii, nu mai răspund punctual că azi nu-s vorbăreață deloc, dar apreciez fiecare virguliță din trecerea voastră, mulțumesc.

Tipule, mi-e frică de tine când apari, că știi multe dar nu știi că nu știi multe. Uite, câteodată, de-aia mârâi tu, iar eu, sensibilă ca o floare de prun, de-aia de zici tu că o apucă înflorirea (habar n-aveam că li se întâmplă asta și prunilor, dar am ținut morțiș să fiu primăvăratică), mă scutur cutremurată pe frecvențe dubioase de vibrație. Kundalini trebuie să fie de vină sau semnele tale de exclamație, monșer!:)) Mulțumesc, domnule, că știi când știi.

13, doamnă! 13 e numărul de la casa mea, mint, de fapt sunt al 13-lea vizitator la poezia asta. Râd și eu, așaaa, un fel de râsu’ – plânsu’, pentru că am găsit un hoț de gânduri îndemânatic:) (voila de vezi!) pe care l-aș citi cum ar posta. Gata, mă opresc din mirare, dar te citesc.

...Ca vântul din Vama Veche

O proză după care tânjeam pe site-ul ăsta. Mă bucur că am găsit-o pentru că e pe gustul meu. Am scris un comm argumentând ce apreciez la text, apoi l-am șters, cu riscul de a intra în offtopic, cine se apucă să-l citească n-are decât să-l savureze și să-l „recompună” cum crede.

Nisipul să fie ud, iar marea un pic amară...

As monologa si eu impreuna:P doar ca sa declar ca, daca ar fi dupa mine, as lasa un singur anotimp pe lumea asta, fireste, primavara. Man, textele umoristice isi asuma de la bun inceput riscul “superficialitatii” in ochii cititorului si poate tocmai din acest motiv sunt cu mult mai greu de scris bine. Felicitari! Daca marile adevaruri se spun in gluma, atunci inseamna ca, la cat rad acuma, sunt detinatoarea absoluta a lor. Bravos natiune, halal sa-ti fie!

Am deschis o pagină vituală de poezie, nu că ar fi vreun eveniment, uite-așa, de-a dracu, chiar știind că n-o să mă simt cineva. Dar m-am simțit, domnule! Sunt chiar cineva pentru că, fără să știi, mie mi te-ai adresat! Am să deschid o sticlă de șampanie pentru că poezia asta e un eveniment! Pentru mine.

Dacă ai privit soarele în ochi, nu-ți mai trebuie să știi străzile.:) N-am fost înzestrată „să privesc soarele în ochi” (poate ar trebui să încerc cu burghiul lui Max Cohen), dar am văzut și eu filmul lui Aronovski.:) Și chiar mi-a plăcut.

Să-mi fie iertat comentariul neelaborat și infantil, pur și simplu nu-i pot atribui acestui text decât exclamații. Alăturările de cuvinte, imagini, senzații, migala frazei și jocul sensurilor m-au lăsat tânjind după ieșirea din „moțăiala de pe-un ciot de fier-beton.”

Nicoleta, așa e cum spui, textul se diluează, știu, e chiar fragmentat, numai că de data asta, spre deosebire de altele, așa l-am dorit. De felul lor, astea sunt fragmete de jurnal și inițial ar fi trebuit să aibă o unitate în diversitatea stărilor, aceea era singurătatea. N-aș putea spune că e un text „lucrat”, însă dintr-o teamă de patetic și ridicol, atâta l-am tăiat și reașezat până m-am săturat de el, inițial era chiar dublu, dacă-ți poți imagina așa ceva. Noroc că într-un moment salvator mi-am imaginat singură cam ce ar ieși.:) Și pentru că nu puteam cu nici un chip nici să trec de el, l-am postat așa cum îl vezi. Și am sperat ca într-un fel sau altul cineva să rezoneze cu ceva din el, adică și din mine, pentru că știam precis că nu e un text cu adevărat. Și uite că s-a întâmplat, și mai mult de atât nici că îmi puteam dori, și uite cum iar o dau în patetisme.:)) Mulțumesc pentru întâlnire!

Felix,:)) nu-mi forța uși că mă pomenesc cu sistemul de securitate în mare alarmă. Lasă, că la o adică, deschid ferestre.