Elena Malec

Trec rar dar invariabil ochi-mi se opresc asupra aceluiasi condei, dintre sute de condeie, curat ca lacrima in spusa si miez.De fiecare data e un popas fericit, poezia ta, Vasile.

Revin spunandu-ti, Anghel ca eu pe Vasile mi-l inchipuiesc cantand la vioara.

Splendida!Mi-a mers la inima. Dupa o pauza de vreo cateva luni de citit poezie, iata Vasile imi aminteste ca el e poetul. Si el e poetul si toate le stie si le ...scrie.

Grigore din Nysa a spus vederea duce la bine la credinta decat auzul. Rog stergeti una din postarile mele intrucat sunt identice.

In primul rand vreau sa spun ca eu cand am plecat definitv din tara mi-am luat icoana de la strabunici, o raritate azi care insa pentru mine are valoare religioasa si sentimentala nu artistica comerciala. Fireste ca o am in casa si ma inchin la ea in fiecare dimineata. Asta este insa o practica personala. Icoana nu face crediciosul. Un alt aspect este ca in istoria religiei ortodoxe sa ne amintim ca a existat o perioada iconoclasta al carei reprezentat de seama e Imparatul Leon Armeanu.Ceeace este mai intersant e ca acesta perioada este cea a oraselor subterane ale Capadociei, cand crestinii se ascundeau in grote spre a-si apara credinta.Am vizitat aceste locuri in vara asta si pictura murala din acea perioada e numai cu semnul crucii si alte simboluri geometrice.Fervoarea religioasa a acelor crestini era extraordinara si ei au existat in aceste orase subterane pe parcursul a cateva sute de ani.Ce vreau sa subliniez e ca icoana asa cum o intelegem noi azi nu e elementul central in religia noastra si nici in credinta omului.Acestia au fost adevaratii crestini care fugind de persecutii au preferat sa locuiasca sub pamant decat sa renunte la religia lor.
Problema care se pune acum in cazul nostru e mai simpla. Acest articol e scris din punctul pe vedere al unui slijbas al bisericii ca institutie. Noi suntem un stat in care secularizarea s-a produs de la prima constitutie a Romaniei pe vremea regelui Carol I.Asta inaintea Frantei care s-a secularizat dupa 1900.
Deci avem de-a face cu doua institutii independente, una institutia bisericii si cealalta a invatamantului public.In nici o tara europeana, nici macar in Spania scoala publica nu are icoane si nu preda religia.
Mai mult, timpul in care traim secolul XXI spune de la sine ca biserica si credintele, cultele raman o chestiune de constiinta, de familie, de grup, dar nu controleaza sau se impun in societatea civila.
Faptul ca romanii serbau pastele si craciunul pe timpul comunistilor, faceau pom de iarna si chiar se gaseau culori de oua si miel pe piata spune ca acest popor nu si0-a pierdut credinta. Alte tari comuniste nu stiu de asa ceva iar copii lor nu erau botezati crestin.Numai cine n-a vreut pentru a trage foloase politice nu s-a botezat sau botezat copiii, nu s-a cununat religios pe vremea comunismului. Sa-mi spuna cineva ca ma insel. M-am nascut in anii \'50 si am trait in Romania pina in 1992.Credinta e o chestiune de familie dar si individuala, de constiinta, de spiritualitate.Cunosterea si intelegerea religiei ortodoxe, dupa mine si dupa lecturi si contacte cu alte practici crestine,duce la aprecierea ei ca cea mai buna dintre toate formele d crestinism. dar asta vine cu anii, varsta, cultura si ceeeace scoala trebuie sa faca e educatie in sensul istoriei religiilor.Asta implica studiul critic si obiectiv la nivel academic si nu la nivel de credincios practicant.Practica si propaganda se fac acasa si la biserica, nu la scoala.Scoala publica trebuie sa ramana laica.In Franta din 1905 exista un invatamant laic, alaturi de cel particular inclusiv religios. Chestiunea franceza nu a survenit peste noapte, nu e adusa de nord africanii musulmani, ci de hughenoti.Asata vad eu in spatele icoanelor o institutie, Biserica.O persoana morala, care traieste in spiritul celor 10 porunci, care are frica de Dumnezeu nu e neaparat cea care se inchina la icoane.Icoana e un element secundar care nu naste credinciosul, ci idolatria, caci nu mai suntem in evul mediu cand lumea era analfabeta si neputind citi vedea evanghelia pe pereti si se minuna, se infricosa, se pocaia,etc.Grigore din Nisa a sopus la vremea lui Credinta duce mai bine la credinta decat auzul, deci slujba s-a considerat infructuoasa in crestinarea maselor. Crestinismul de azi are alte probleme. In Europa, inclusiv Romania nu prozelitismul e la ordinea zilei ca pe vremea iconodulilor(adepti ai icoanelor) ci insasi justificarea morala si materiala a institutiei Bisericii. Cu alte cuvinte suntem crestini mai toti dar doar cu numele. Consider asta o criza morala inclusiv la nivel religios, dupa 2000 de ani e normal sa ai criza a valorilor, care insa nu se repara prin simboluri, prin intarirea insemnelor unei institutii. Institutia Bisericii catolice inclusiv ortodoxe, mai ales biserica rusa, e demult in criza. La fel valorile morale ale crestinismului in genere.Criza spirituala e criza ultimelor secole, 19 si 20 si la ce asistam azi e o piata de valori religioase care se ofera spre vanzare publicului. de aceea vezi manastiri budiste din Romania pana in Franta, culte esoterice, cluburi spirituale, practici orientale. Omul cauta un set de valori morale si spirituale care sa corespunda vremurilor ce traim, vremuri de criza structurala a culturii si mai ales a culturii traditionale.

In primul rand vreau sa spun ca eu cand am plecat definitv din tara mi-am luat icoana de la strabunici, o raritate azi care insa pentru mine are valoare religioasa si sentimentala nu artistica comerciala. Fireste ca o am in casa si ma inchin la ea in fiecare dimineata. Asta este insa o practica personala. Icoana nu face crediciosul. Un alt aspect este ca in istoria religiei ortodoxe sa ne amintim ca a existat o perioada iconoclasta al carei reprezentat de seama e Imparatul Leon Armeanu.Ceeace este mai intersant e ca acesta perioada este cea a oraselor subterane ale Capadociei, cand crestinii se ascundeau in grote spre a-si apara credinta.Am vizitat aceste locuri in vara asta si pictura murala din acea perioada e numai cu semnul crucii si alte simboluri geometrice.Fervoarea religioasa a acelor crestini era extraordinara si ei au existat in aceste orase subterane pe parcursul a cateva sute de ani.Ce vreau sa subliniez e ca icoana asa cum o intelegem noi azi nu e elementul central in religia noastra si nici in credinta omului.Acestia au fost adevaratii crestini care fugind de persecutii au preferat sa locuiasca sub pamant decat sa renunte la religia lor.
Problema care se pune acum in cazul nostru e mai simpla. Acest articol e scris din punctul pe vedere al unui slijbas al bisericii ca institutie. Noi suntem un stat in care secularizarea s-a produs de la prima constitutie a Romaniei pe vremea regelui Carol I.Asta inaintea Frantei care s-a secularizat dupa 1900.
Deci avem de-a face cu doua institutii independente, una institutia bisericii si cealalta a invatamantului public.In nici o tara europeana, nici macar in Spania scoala publica nu are icoane si nu preda religia.
Mai mult, timpul in care traim secolul XXI spune de la sine ca biserica si credintele, cultele raman o chestiune de constiinta, de familie, de grup, dar nu controleaza sau se impun in societatea civila.
Faptul ca romanii serbau pastele si craciunul pe timpul comunistilor, faceau pom de iarna si chiar se gaseau culori de oua si miel pe piata spune ca acest popor nu si0-a pierdut credinta. Alte tari comuniste nu stiu de asa ceva iar copii lor nu erau botezati crestin.Numai cine n-a vreut pentru a trage foloase politice nu s-a botezat sau botezat copiii, nu s-a cununat religios pe vremea comunismului. Sa-mi spuna cineva ca ma insel. M-am nascut in anii \'50 si am trait in Romania pina in 1992.Credinta e o chestiune de familie dar si individuala, de constiinta, de spiritualitate.Cunosterea si intelegerea religiei ortodoxe, dupa mine si dupa lecturi si contacte cu alte practici crestine,duce la aprecierea ei ca cea mai buna dintre toate formele d crestinism. dar asta vine cu anii, varsta, cultura si ceeeace scoala trebuie sa faca e educatie in sensul istoriei religiilor.Asta implica studiul critic si obiectiv la nivel academic si nu la nivel de credincios practicant.Practica si propaganda se fac acasa si la biserica, nu la scoala.Scoala publica trebuie sa ramana laica.In Franta din 1905 exista un invatamant laic, alaturi de cel particular inclusiv religios. Chestiunea franceza nu a survenit peste noapte, nu e adusa de nord africanii musulmani, ci de hughenoti.Asata vad eu in spatele icoanelor o institutie, Biserica.O persoana morala, care traieste in spiritul celor 10 porunci, care are frica de Dumnezeu nu e neaparat cea care se inchina la icoane.Icoana e un element secundar care nu naste credinciosul, ci idolatria, caci nu mai suntem in evul mediu cand lumea era analfabeta si neputind citi vedea evanghelia pe pereti si se minuna, se infricosa, se pocaia,etc.Grigore din Nisa a sopus la vremea lui Credinta duce mai bine la credinta decat auzul, deci slujba s-a considerat infructuoasa in crestinarea maselor. Crestinismul de azi are alte probleme. In Europa, inclusiv Romania nu prozelitismul e la ordinea zilei ca pe vremea iconodulilor(adepti ai icoanelor) ci insasi justificarea morala si materiala a institutiei Bisericii. Cu alte cuvinte suntem crestini mai toti dar doar cu numele. Consider asta o criza morala inclusiv la nivel religios, dupa 2000 de ani e normal sa ai criza a valorilor, care insa nu se repara prin simboluri, prin intarirea insemnelor unei institutii. Institutia Bisericii catolice inclusiv ortodoxe, mai ales biserica rusa, e demult in criza. La fel valorile morale ale crestinismului in genere.Criza spirituala e criza ultimelor secole, 19 si 20 si la ce asistam azi e o piata de valori religioase care se ofera spre vanzare publicului. de aceea vezi manastiri budiste din Romania pana in Franta, culte esoterice, cluburi spirituale, practici orientale. Omul cauta un set de valori morale si spirituale care sa corespunda vremurilor ce traim, vremuri de criza structurala a culturii si mai ales a culturii traditionale.

nimic din ce s-a întamplat pe blana de urs nu aflam, nu stim daca fata boierului mai era fată, chiar autorul o numeste in strofa a doua \'muiere\'
vrem să știm dacă fata din basm
pe brocart a avut un orgasm

Ultima strofă șchioapătă rău pe la ultimele versuri.In general nu e rea, dar prea facilă pentru gustul meu.Si n-aș crede că vina e a fetei boierului. Oricum iti recomand sa citesti sau recitesti o povestire superba scrisa de Sadoveanu, intitulata Cosma Răcoare, în care haiducul Cosma răpește o vădana pentru un boier și vădana care era nu doar frumoasă dar și mândră foc il roagă sa o ia el, Cosma in locul boierului.Povestirea e de o mare frumusețe ca poveste de dragoste, căci și haiducului îi căzusera ochii pe vădană.
Cu bine,
peruzele.

Cornele maică(să nu zic măi puțică!) mi-a plăcut textul. Nu-mi place poza, cred ca e mai bine fără poză.Ai articulat dintr-o suflare cel mai supărător aspect de pe agonia, nu știu dacă și prin alte părți e la fel. Inclin să cred că da.Tocmai vorbeam pe altă pagină a ta de libertate. Ei bine libertatea e să iti domini pornirile. Si pornirea asta spre familiarism nu poate fi controlată decat de bun simț și educația din cei șapte ani de acasă(acum sunt mai puțini sau deloc).Da, cănd vom sti să ne strunim , să ne dominăm pornirile vom fi cu adevărat liberi. Nu libertățile pe care singuri ni le luăm sunt cele care ne eliberează, ci acele pe care le cedăm de bună voie.
Chiar dacă in eseurile tale dau o senzație că îți scapă esențele, totuși te miști printre ele cu eleganță și ușurință a lecturii.Te mai aștept cu alte perle.

un mic eseu reușit pentru care te felicit. Ai referiri bibliografice cum ți s-au cerut de la cititori și ideea e corect formulata anume că libertatea presupune autocontrol și discernământ in a se manifesta.Ce nu-mi place este poza. Stiu că ai vrut să subliniezi \'strunirea\' dar erai mai convingător fără poze, doar prin puterea argumentației.Pe urmă a fi pe cal după mine nu înseamnă a fi liber, câtă vreme depinzi in bună măsură și de cal nu doar de frâu.dar asta e colateral textului. Textul deși scurt atinge esențialul.

Elia nu te bagă-n seamă
că-i dedici o epigramă,
te citește doar vecina
ca să-ți caute pricina.

- Mi-a furat - se plange Genu -
Un epigramist catrenu.
- Pai te-am razbunat anume:
I-am furat vreo trei volume.
(Dan Norea)

Norică face servicii
unui confrate cu vicii
ei ca-n codru fură frate
de doi ani și jumatate.

vorbind de corectitudine si limbă.Am văzut si există multe exemple pe site cu \'uau\' si câte si mai câte. De ce a scrie incorect în româna e incriminat dar greșelile in engleză sunt permise?

Hacker mare nea Mitică
fură-ntr-una fără frică
și se jură că el scrie
epigrame-n agonie.

Pai ma minunez in gand:
L-a mea nu e niciun \"cand\",
Toata ziua da din limba
Si nimica nu se schimba.
(Dan Norea)


Ba nu, chiar tu te-ai schimbat
de un an bolești la pat
cu urechile-nfundate
te-a imbătrânit, măi frate.

Nu pot sa nu-ti spun cat de frumoasa, cat de duioasa este acesta poezie,impletire de naratiune si balada, care unge pe suflet ca un acord de lira.Iti multumesc pentru acest moment liric, Ted.

Tablou-i alb și nu spune nimic
când artistul este mic,
iar când artistul este mare
tabloul este de vânzare.

Vă spun eu, nu-i niciun bai
Genu care e un crai
să o lase pe fătuță
oricât ar fi de drăguță.

Prea bine terminăm cu limbajul licențios sau îl reducem la un spațiu anume. Ce facem însă pentru a \'curăța\' site-ul de comentarii injurioase, licențioase, de mahala, de șatră. Citești unele poezii și deodată te trezești că dai peste un comentariu \'porcos\'din partea unor membri Agonia care nu dovedesc nici pic de respect nici pentru ei nici pentru audiență.Cum putem întâmpina acest fenomen, ce trebuie să instalăm pentru a avea parte de comentarii civilizate, in limbaj decent, de respect și considerație pentru cine citește sau îi este adresat? Si spun asta convinsă fiind că sunt în asentimentul multora de aici care se văd agresați pe sub texte de astfel de intervenții necuviincioase.

Într-o fugă vine Leana
când aude pe Joiana
mugind lung și dureros
olteanu\' zace pe jos
Leana iute pricepu
că Mitică iar bău
și se dete la Joiana
crezând că e lelea Leana.

Atunci când ești cherchelit
îți pare c-ai spor la muncă
dar nu eu eram în luncă,
ci Joiana te-a mugit.